International   •   Campionate   •   MONDIAL 2026

JD Vance, „vicele” lui Trump, avertisment pentru fani: „Sunteți bineveniți la Mondial, dar când se încheie...”

JD Vance, Cupa Mondială și președintele SUA, Donald Trump / Foto: Imago
JD Vance, Cupa Mondială și președintele SUA, Donald Trump / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  joi, 08 mai 2025

Până la Mondialul 2026, găzduit de SUA, Mexic și Canada, mai este ceva mai mult de-un an. Însă Casa Albă lansează avertismente fanilor încă de pe acum.

În stilul său de acum consacrat, vicepreședintele SUA, JD Vance, le-a transmis un prim avertisment suporterilor care vor asista vara viitoare la turneul final al Mondialului 2026. Oricine călătorește la Cupa Mondială ca fan este binevenit, dar vai de de acela care rămâne mai mult decât trebuie!

„Bineînțeles, toată lumea este invitată să participe la acest eveniment minunat”, a punctat Vance: „Vrem ca oamenii să vină, să sărbătorească și să se bucure de jocuri. Dar când se termină turneul final, mergeți acasă! Altfel, va trebui să vorbiți cu secretara Noem”.

Kristi Noem este poreclită „ICE Barbie”. A participat la razii în New York!


JD Vance se referă la Kristi Noem (53), dura secretară a Securității Interne a lui Trump. În SUA, este cunoscută de mult timp sub numele de „ICE Barbie”, datorită proximității sale față de autoritatea de imigrare ICE (Immigration and Customs Enforcement) și a atitudinii sale intransigente.

Recent, ea a participat la raiduri în New York, în cadrul cărora au fost arestați solicitanți de azil respinși. Ea a atras atenția cu o declarație foarte dură și controversată: „Astfel de ticăloși vor continua să dispară de pe străzile noastre!”.

Peste 5 milioane de fani sunt așteptați la Mondialul 2026

Peste 5 milioane de vizitatori din întreaga lume sunt așteptați la CM 2026. Președintele Donald Trump a promis „o experiență fără probleme. Abia așteptăm să-i primim pe fanii fotbalului din întreaga lume”. Însă declarațiile politicienilor din jurul său indică o altă direcție: Bine ați venit, da, dar numai pentru o perioadă limitată.


Ministrul Transporturilor, Sean Duffy (53), a fost și el de acord cu JD Vance și i-a avertizat pe fani: „Nu depășiți termenul de ședere de pe vize!”. Andrew Giuliani, fiul fostului primar al New York-ului, Rudy Giuliani, va conduce grupul de lucru pentru Cupa Mondială și va organiza vizita vedetelor fotbalului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.