Jucătoarea română Gabriela Ruse (27 de ani, locul 88 WTA) a pierdut în turul al doilea pe tabloul turneului WTA 1000 de la Roma, 3-6, 3-6 în fața americancei Danielle Collins (31 de ani, numărul 35 mondial).
A treia întâlnire dintre Gabriela Ruse și Danielle Collins – toate disputate pe zgură, la Hamburg, respectiv Palermo 2021 – avea să rupă echilibrul scorului de până atunci, 1-1. De data aceasta, a fost o înfruntare pe o scenă importantă, în turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, pe frumoasa arenă Pietrangeli, modificată pentru a găzdui mai mulți spectatori.
Românca venea după deja trei partide disputate în capitala Romei, două în calificări și istovitorul duel, de aproape trei ore, în primul tur al tabloului principal, cu Polina Kudermetova.
Un meci pe care l-a părăsit cu un bandaj pe piciorul drept, ea începând însă partida cu Danielle Collins fără el. Jucătoarea americană a făcut prima break, impunându-și jocul agresiv pentru 2-0, însă Gabi a reacționat imediat cu un game câștigat la 15 contra serviciului.
Gabi Ruse, inconstanță la serviciu
Collins a izbutit să treacă din nou în față cu break alb, 5-3, apoi a închis setul, 6-3, profitând și de ezitările la serviciu ale româncei, cauzate, poate, și de problema la picior. Ruse a câștigat doar 56% din mingile cu primul și 33 cu al doilea.
Partea secundă a meciului a curs într-o manieră asemănătoare, Danielle fiind prea puternică și exactă pentru „tricolora” care a luptat cât a putut de bine în condițiile date.
Americanca, numărul 35 mondial, semifinalistă anul trecut la Roma, s-a impus cu 6-3, 6-3 în doar o oră și 15 minute. În actul al doilea, Gabi a putut să pună primul serviciu în joc doar în proporție de 43%, insuficient pentru a ține piept retururilor adversarei.
Chiar și așa, a luptat până la ultima minge, însă a trebuit să se încline în fața lui Danielle Collins, cu care a schimbat un salut cordial la final.
Ruse și-a egalat cea mai bună performanță în turneul de la Roma, turul 2, pe care îl mai atinsese la edițiile din 2022 și 2023, când, de fiecare dată, a trecut de calificări. Apoi a depășit și prima rundă a tabloului principal, fiind învinsă de Iga Swiatek, respectiv Beatriz Haddad Maia.
35 de puncte WTAși 21.215 euro reprezintă răsplata Gabrielei Ruse pentru prezența în turul al doilea în turneul de la Roma
Deocamdată, parcursul roman îi asigură un salt de 4 locuri în clasamentul mondial live, de pe 88 pe 84, însă alte jucătoare aflate încă în cursă la Foro Italico o pot depăși.
România rămâne cu o reprezentantă pe tabloul principal, Jaqueline Cristian, care s-a calificat în turul al treilea, după victoria cu 7-6 (2), 7-5 în fața Yuliei Putintseva. Următoarea ei adversară este rusoaica Diana Shnaider, numărul 11 WTA.
{{text}}