Sporturi   •   Noutati auto   •   Yugo

Concurență pentru Dacia Sandero! Marca la modă din anii '80 renaște: „Volkswagen-ul din Est e din nou printre noi!”

Yugo. Foto: sportal.blic.rs +17 Foto
Yugo. Foto: sportal.blic.rs

Articol de Sebastian Vasile   —  vineri, 09 mai 2025

„Țineți-vă bine, Yugo se întoarce și va avea cutie manuală!” și „Revenirea lui Yugo: Volkswagen-ul din Est e din nou printre noi” sunt doar câteva dintre titlurile din presa internațională care anunță că modelul produs de Zastava ar putea renaște, chiar în următorii ani.

Marca auto Yugo a fost la modă în principal în anii '80, mai ales în Statele Unite și Europa de Est. A fost produsă de compania Zastava din fosta Iugoslavie, iar modelul cel mai cunoscut, Yugo 45, a fost lansat în 1980.

Noul Yugo prezintă o combinație retro între Lancia Delta Integrale și un Hyundai Ioniq 5 modern. Așa scriu cei de la Top Gear din Marea Britanie, care speră ca „noul Yugo să aibă un motor mai puternic decât cei 45 CP ai versiunii originale din orașul Kragujevac”.

FOTO. Yugo, marca la modă din anii '80 renaște: „Volkswagen-ul din Est e din nou printre noi!”


Top Gear speră, de asemenea, că Yugo va avea din nou o versiune decapotabilă, așa cum își doreau șoferii din SUA. Acum câțiva ani, un Yugo decapotabil galben a fost vândut la licitație în America pentru 11.000 de dolari.

„Mic, pătrățos și accesibil - oricine a crescut în Europa de Est a auzit de Yugo. Pentru unii, a fost un simbol al progresului, pentru alții, o glumă pe patru roți. Acum, se anunță revenirea lui Yugo, nu ca un accesoriu retro pentru colecționari, ci ca răspuns la o întrebare arzătoare: «Unde au dispărut mașinile accesibile?» Yugo a revenit, de data asta serios”, scrie publicația germană Presse.Online, adăugând că este o idee excelentă.

Lada încă există, Dacia e într-o continuă ascensiune, iar Skoda are un succes enorm de când a intrat sub umbrela Volkswagen, notează sportal.blic.rs.


Noul Yugo, preț competitiv cu Dacia Sandero

Cu acest hatchback compact, un om de afaceri ambițios din Germania, de origine sârbă, vrea să dea o nouă viață mașinii care ar putea fi cea mai ieftină de pe piață.

Se preconizează că primul model va fi lansat în 2026, având ca țintă segmentul mașinilor de oraș accesibile, în concurență directă cu Dacia Sandero. Prețul estimativ de bază pentru noul Yugo se situează în jurul sumei de 15.000 de euro.

Noul Yugo va avea o formă inconfundabilă

Marca, despre care multă vreme s-a crezut că e îngropată, și-a confirmat oficial revenirea la începutul acestui an. În februarie, Yugo a anunțat planurile de a produce un nou hatchback, unul care se bazează în mare măsură pe formele pătrățoase și pe elementele de design simple ale predecesorilor săi.

Încă nu are nume, dar forma e inconfundabilă. Două uși, o capotă scurtă și lată, un acoperiș plat și unghiuri ascuțite. „Ca o cutie de pantofi proiectată de cineva care a văzut odată o Lancia Delta în trafic. Retro ca formă, dar nu și ca atitudine”, comentează site-ul Autodrive.

Câteva repere despre marca Yugo:

  • În 1985, Yugo a fost exportat în SUA, unde a devenit rapid cunoscut pentru prețul extrem de mic (sub 4.000 USD), dar și pentru fiabilitate.
  • În fostele țări comuniste, Yugo era văzut ca o mașină populară, accesibilă clasei de mijloc.
  • Popularitatea mărcii a început să scadă în anii '90, mai ales după destrămarea Iugoslaviei.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.