Jules Kounde strică atmosfera la Barcelona înaintea El Clasico cu Real Madrid, de duminică, punând la îndoială o schimbare efectuată de antrenorul Hansi Flick în returul cu Inter (3-4) din Ligă.
Accidentat, Jules Koundé (26 de ani) nu a putut juca în manșa secundă a semifinalei Ligii Campionilor, împotriva lui Inter Milano (3-4, după prelungiri) și a trebuit să urmărească meciul din tribunele stadionului Giuseppe Meazza.
Iar de acolo și-ar fi permis să critice una dintre schimbările efectuate de antrenorul Hansi Flick. Comentariile francezului cu privire la joc au fost publicate în programul „Barça Reservat” de la Catalunya Ràdio. Koundé, care se pare că stătea lângă Joao Félix (AC Milan), a spus: „Nu știu de ce joacă Lewandowski, nu ar trebui să joace așa (n.r. - Flick)”.
Robert Lewandowski venea după o accidentare la coapsă
Lewandowski a fost introdus în minutul 90, când Barcelona conducea cu 3-2. Doar două minute mai târziu, Francesco Acerbi de la Inter a egalat, astfel că timpul regulamentar s-a încheiat cu scorul de 3-3. Au urmat prelungiri, pe care italienii le-au câștigat grație reușitei lui Davide Frattesi (minutul 99) și s-au calificat în finala Ligii Campionilor, programată pe 31 mai, la München.
Lewa ratase prima manșă a semifinalei cu Inter, din cauza unei leziuni suferite la coapsă, iar pentru Kounde, se pare, introducerea lui în joc venea prea devreme, chiar riscant de devreme. Accidentat în prima manșă cu Inter, Jules va rata probabil și Clásico de duminică împotriva lui Real Madrid.
Francezul este „clientul” lui Flick din cauza numeroaselor întârzieri la antrenamente - germanul l-a și scos din primul unsprezece la un moment dat, ca pedeapsă - și nu e singurul jucător al catalanilor care a avut ieșiri la adresa antrenorului.
Jules Kounde nu e primul care „mișcă în front” la Barcelona
La 4-3 cu Celta Vigo, în LaLiga, trei jucători și-au exprimat frustrarea față de deciziile acestuia. Când a văzut că tehnicianul german nu-l introduce în teren, „Ansu Fati s-a îndreptat către banca de rezerve și și-a aruncat cât colo bluza de trening. Apoi a șutat într-o ladă frigorifică, ca să-și mai potolească nervii”, au remarcat reporterii de la Sport.
Ferran Torres a reacționat de asemenea nepotrivit când s-a văzut înlocuit, în minutul 59. Mai întâi a șutat într-o minge, apoi, când secundul Markus Sorg a vrut să bată palma cu el, i-a îndepărtat mâna și s-a așezat nervos pe bancă.
Al treilea mare nemulțumit al zilei a fost Hector Fort. Ca și Ansu Fati, când Hansi Flick a vrut să sărbătorească împreună cu jucătorii, Fort a evitat să dea mâna cu antrenorul său și i-a întors spatele. Flick însă nu i-a luat-o în nume de rău și i-a șoptit ceva la ureche, încercând să-l liniștească. Ulterior, tehnicianul german a comentat: „Ei trebuie să accepte deciziile mele!”.
{{text}}