Claudio Ranieri (73 de ani), antrenorul lui AS Roma, este personalitatea cu care Robert Prevost, cardinalul american cu patru ani mai tânăr ales drept succesor al Papei Francisc, aduce cel mai bine ca fizionomie. Tehnicianul italian este văzut ca un sfânt de către fani, având șanse bune să îi ducă pe giallorossi în Europa.
Pasionat de tenis, pe care l-a și practicat în tinerețe, Papa Leon al XIV-lea este și un declarat suporter al lui AS Roma și de numele său se leagă mai multe concidențe cu istoria formației capitoline și performanțele realizate de clubul din Cetatea Eternă.
„Primul miracol al Papei Francisc e victoria cu Fiorentina”
„Este un mare fan giallorosso”, a declarat pentru agenția ANSA părintele Giuseppe Pagano, de la Augustinians de Santo Spirito din Florența, prieten al lui Prevost. „I-am spus că victoria cu Fiorentina a fost primul miracol al Papei Francisc. Glumim cu el și ne simțim bine, este o companie plăcută”.
Il Romanista a descoperit că există alte lucruri care îl leagă pe Leon al XIV-lea de AS Roma: „Compatriotul lui Dan Friedkin (n.r - patronul clubului), primul papă nord-american din istorie, a venit în Capitală în 1982, la timp pentru a se bucura de penultimul scudetto. În ziua alegerii lui Robert Francis Prevost ca nou Suveran Pontif era fix a 42-a aniversare de la meciul care a făcut-o campioană pe Roma (1-1 „afară” cu Genoa).
La puține minute după ora locală 19:00, în fața a aproximativ 100.000 de persoane, adunate în Piața Sfântul Petru, s-a proclamat celebrul „Annuntio vobis gaudium magnum, habemus Papam”, urmat de numele cardinalului Robert Francis Prevost.
Papa Leon al XIV-lea și Cladio Ranieri, antrenorul lui AS RomaNăscut la Chicago în 1955, misionarul augustinian nu se număra printre favoriți și totuși, cardinalii au avut nevoie de doar patru tururi de scrutin pentru a-l alege noul Pontif. Fostul episcop de Chiclayo în Peru s-a prezentat mulțimii, rostind vizibil emoționat tradiționalul „Pacea fie cu voi toți!” și amintind predecesorul său Francisc.
Pacea să fie cu voi toți! Frați și surori dragi, acesta este primul salut al lui Hristos înviat. Aș dori să vă ofer un salut de pace care să ajungă la familiile voastre, la voi toți, oriunde v-ați afla. Pacea să fie cu voi! Dumnezeu ne iubește pe toți, necondiționat. Omenirea are nevoie de Hristos ca de o punte prin care să fie atinsă de Dumnezeu și de iubirea Sa. Ajutați-ne, și ajutați-vă unii pe alții, să construim punți!
Primul discurs al Papei Leon în postura de Suveran Pontif
{{text}}