Edward Iordănescu (46 de ani), fostul selecționer al naționalei României, este foarte aproape de a semna cu noua lui echipă. Este vorba despre gruparea Al-Taawoun, locul 8 în prima ligă din Arabia Saudită. Tehnicianul ar urma să preia gruparea saudită din Buraydah, oraș cu circa 600.000 de locuitori, din viitorul sezon competițional.
Despre această mutare s-a mai scris și în luna februarie, atunci părțile nu au ajuns la o înțelegere. Între timp situația la echipă a devenit mai complicată, iar rezultatele slabe i-au determinat pe cei din conducere să înainteze o nouă ofertă tehnicianului român, pentru a prelua conducerea tehnică, succedându-i actualului antrenor Mohammed Al-Abdali, potrivit Al Ayum.
Principalul Mohammed Al-Abdali a fost numit în funcție în urmă cu fix 3 luni, pe 10 februarie. Anterior arabului a fost la cârma echipei argentinianul Rodolfo Arruabarrena.
„Conducerea lui Al-Taawoun este aproape să obțină semnătura antrenorului român Edward Iordănescu. Șefii clubului au insistat să aibă un tehnician străin pentru sezonul viitor”, scrie sursa citată.
Edward Iordănescu, aproape de a semna în Arabia Saudită
Liber de contract după ce a decis să părăsească echipa națională, la finalul participării la Campionatul European din Germania, de vara trecută, Iordănescu nu a acceptat până acum un alt angajament, dorindu-și timp pentru a sta alături de familie.
În urmă cu trei luni, când a fost contactat de gruparea saudită, acesta nu a dat curs ofertei, după ce i se propusese un contract pe doi ani.
Acum, rezultatele lui Al-Taawoun au scăzut sub conducerea lui Mohammed Al-Abdali, ceea ce a determinat conducerea clubului să caute un antrenor străin pentru sezonul următor. Alesul a fost Iordănescu, iar presa saudită scrie că mutarea se va realiza de această dată, tehnicianul acceptând acum oferta primită.
Gambianul Musa Barrow (ex-Bologna), columbianul Roger Martinez, trecut pe la Villarreal, mijlocașul marocan Faycal Fajr (ex-Getafe, Deportivo), precum și mijlocașul marocan Abdelhamid Sabiri (ex-Sampdoria) sunt doar câțiva dintre jucătorii pe care fostul selecționer al naționalei României ar urma să îi pregătească.
Al-Taawoun se pregătește să înfrunte Al-Qadisiyah în runda a 31-a din prima ligă, partidă programată să se desfășoare pe Stadionul King Abdullah din Buraidah, duminică, de la ora 19:15.
Echipa nu traversează un moment deloc bun, acumulând doar patru puncte în ultimele 5 etape. Ultimul trofeu câștigat de cea care ar urma să fie viitoare echipă a lui Iordănescu este Cupa Arabiei Saudite în sezonul 2018-2019.
Recent, Al-Taawoun a pierdut in semifinalele Cupei AFC cu echipa lui Cosmin Olăroiu, Al Sharjah, scor 1-2 la general.
În prezent, Al-Taawoun este pe locul 8 în prima ligă saudită, cu 41 de puncte.
{{text}}