GSP special   •   Stiri extrasport   •   ALEGERI PREZIDENȚIALE

Fabulos! Pe ce te îndeamnă casele de pariuri să joci înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale, dintre George Simion și Nicușor Dan

George Simion și Nicușor Dan / foto: Libertatea
George Simion și Nicușor Dan / foto: Libertatea

Articol de Maria Olteanu   —  sâmbătă, 10 mai 2025

Înaintea turului al doilea al alegerilor prezidențiale din România, programat pe 18 mai, între George Simion, reprezentantul AUR, și Nicușor Dan, candidat independent, casele de pariuri au anunțat cum arată cotele la câștigarea funcției de la Cotroceni. În același timp, alte câteva evenimente au fost propuse pentru a se paria pe ele, imediat după prima dezbatere electorală dintre cei doi candidați rămași în luptă.

George Simion, candidatul din partea partidului AUR, pleacă favorit în turul 2 al alegerilor prezidențiale, după ce a câștigat detașat primul tur, obținând 40,96% dintre voturi. De partea cealaltă, Nicușor Dan a intrat în turul al doilea la limită, obținând 20,99% din voturi, depășindu-l pe Crin Antonescu, care a obținut 20,07%.

Înaintea turului al doilea, două case de pariuri au lansat mai multe posibilități pe care se poate paria și care nu au legătură deloc cu rezultatele din turul 2. Demonstrarea ipotezei lui Riemann este doar una dintre ele!

Cotă uriașă dacă Nicușor Dan demonstrează o ipoteză până la turul 2


Pe lângă pariurile standard, înaintea turului al doilea se poate vota și pe evenimente care par la prima vedere incredibile.

„Nicușor Dan va demonstra Ipoteza lui Riemann inainte de Turul 2” are o cotă incredibilă, de 500.00, ceea ce înseamnă că este aproape improbabil ca Primarul Capitalei să facă așa ceva în următoarea săptămână.

Ce este Ipoteza lui Riemann?



Georg Friedrich Bernhard Riemann, un matematician german născut în 1826, a avut importante contribuții în analiza matematică și geometria diferențială, unele dintre ele deschizând drumul ulterior spre teoria relativității generalizate dar și lansând o teorie care este nerezolvată de peste 160 de ani. Ipoteza lui Riemann este una dintre cele mai complicate enigme matematice, care rămâne nerezolvată până la acest moment. Toate încercările de a demonstra corectitudinea acestei ipoteze au eșuat.



Ipoteza se referă la distribuția numerelor prime și a devenit una dintre cele mai faimoase probleme din matematica modernă, fiind adăugată de Institutul Clay de Matematică din SUA în anul 2000 pe o lista scurtă de probleme matematice nerezolvate, numite „Problemele mileniului în matematică”. Rezolvarea oricăreia dintre cele șapte probleme de pe listă este recompensată cu un premiu de 1 milion de dolari



- Libertatea

Alte trei pariuri ciudate înainte de turul 2


Demonstrarea ipotezei lui Riemann nu este singura. Alte trei pariuri ciudate au fost lansate, având însă cote mai mici.

  • „Un candidat îi va oferi contracandidatului un buchet de flori într-o dezbatere TV” - cotă 10.00

  • „Un blackout (pană de curent) va anula în întregime turul II în România” - cotă 250.00

  • „Tezaurul dacic furat din Olanda va fi recuperat înainte de turul 2” - cotă 10.00

Vineri seara, pe 9 mai, au fost actualizate ultima dată cotele în ceea ce privește câștigarea alegerilor. În jurul orei 19:00, cota lui Nicușor Dan a crescut ușor, de la 2,00 la 2,10. În ceea ce-l privește pe Simion, acesta rămâne favorit, însă și aici remarcăm o ușoară modificare operată de bookmakeri: candidatului AUR i-a scăzut cota, de la 1,77 la 1,70!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.