Jaqueline Cristian (26 de ani, 74 WTA) a pierdut cu Diana Shnaider (21 de ani, 11 WTA), scor 3-6, 3-6, în turul 3 al turneului de categorie WTA 1000 de la Roma.
Arena Pietrangeli, cu statuile de marmură veghind acțiunea de la înălțime, a fost cadrul pentru o înfruntare în turul al treilea între două jucătoare care încă nu cedaseră set.
Jaqueline Cristian și-a egalat cel mai bun rezultat de la Roma cu victorii în fața Alyciei Parks și a Yuliei Putintseva, a doua după o bătălie strânsă. De partea cealaltă, Diana Shnaider a avut primul tur liber, apoi nu a cedat niciun game în fața americancei Caroline Dolehide.
Una dintre cărțile de vizită îngrijte avea să se boțească inevitabil după primul set, unul care a început sub semnul echilibrului. Jaq a deschis cu un game încrezător de serviciu, adversara a replicat prompt și așa au mers până la 2-2.
Cristian venea după un sezon fragil pe zgură, cu o singură victorie, în turneul WTA 250 de la Rouen, însă la Roma a pus mult mai bine piesele în puzzle. Adversara, în schimb, bifase trei optimi de finală: Charleston, Stuttgart și Madrid.
Jocul lui Jaqueline a arătat sigur, solid, până în punctul în care stângacea Shnaider, numărul 11 mondial, a accesat un nivel superior de agresivitate.
Jaqueline Cristian, două game-uri cedate cu serviciul în primul set
Primul break a venit în game-ul al cincilea, când rusoaica a pus presiune de la primul punct, lovind aspru și distanțându-se apoi la 4-2 și 5-3. Cu forehand-ul, Diana poate produce pagube din aproape orice punct al terenului, ceea ce a și făcut pentru a lua avans.
Totuși, Jaqueline a avut șansa de a nivela scorul când a obținut o minge de break în game-ul al optulea, fără a converti însă. Mai mult, oponenta a turat suplimentar motoarele și a mai câștigat o dată contra serviciului, închizând actul cu 6-3 în 38 de minute.
Unul în care a pus primul serviciu în teren doar în proporție de 48%, obținând însă eficiență superioară în comparație cu Cristian atât pe prima, cât și pe a doua minge.
Început pozitiv în actul secund, înfrângere la final pentru Jaqueline Cristian
Românca a început însă pozitiv actul secund, cu ceea ce nu izbutise în prima parte: un break, la a treia ocazie avută. Șansele de break au înflorit brusc în setul al doilea, de ambele părți, opt în primele trei jocuri. Jaqueline și-a cedat avantajul, apoi nu a putut să convertească din alte patru ocazii avute, în ciuda unor erori comise de Shnaider.
Jocul s-a schimbat, cu game-uri mai lungi și mai multe greșeli de ambele părți, mai multe emoții, frustrare vizibilă, iar Jaq a ezitat în a profita de șansele pe care le-a avut. Și au fost destule. Rusoaica, în schimb, a reușit să se concentreze exact în punctele-cheie.
Așa s-a detașat și în setul al doilea, 5-2, salvând 7 din cele 8 mingi de break avute de româncă. Cristian nu a cedat, și-a ținut game-ul pentru a prelungi partida, apoi și-a procurat două ocazii de a câștiga contra serviciului. Nu a putut evita însă deznodământul, Diana Shnaider calificându-se în optimile de finală cu un dublu 6-3 în o oră și 32 de minute.
1din 11 șanse e numărul mingilor de break convertite de româncă în fața rusoaicei
65de puncte WTA și un cec de 38.313 euro a primit Jaqueline Cristian pentru prezența în turul al treila la Roma
După ce și-a încheiat traseul în turneul de categorie WTA 1000 din capitala Italiei, Cristian are deocamdată asigurat un salt de două locuri în clasamentul WTA live, de pe 74 pe 72.
FINAL » Jaqueline Cristian - Diana Shnaider 3-6, 3-6
- Lupta a fost mai strânsă în setul al doilea, care a durat 58 de minute. Rusoaica a fost însă imbatabilă pe propriul serviciu, iar Cristian nu a putut să răspundă pe măsură. Shnaider s-a impus tot cu 6-3 și s-a calificat în „optimi”.
- Jaqueline Cristian a cedat primul set împotriva Dianei Shnaider. Jucătoarea din România a început mai bine, dar a pierdut pe propriul serviciu la 2-2 și de acolo s-a rupt echilibrul în primul set.
{{text}}