Gică Hagi (60 de ani), antrenorul și acționarul majoritar de la Farul, a anunțat schimbări mari la club în vară, după înfrângerea de pe teren propriu cu UTA Arad, scor 1-2.
În urma acestei victorii, trupa lui Mircea Rednic s-a salvat de la retrogradare, cu o etapă înaintea finalului play-out-ului.
Gică Hagi, furios după eșecul cu UTA: „Când pierzi, taci din gură!”
„Le-am scris pe tablă la ședință că nu contează cum începi, contează cum termini. E ultima noastră apariție acasă, le-am zis să joace pentru suporteri, să facă totul să câștigăm, era un meci important.
Dar se pare că atâta putem în momentul de față. O să trebuiască să evaluăm și să reflectăm cu cei din conducere, să schimbăm ceva la anul, 100% trebuie.
Când pierzi, taci din gură, mergem acasă. Cam asta e, nimic altceva. Nu le-am zis să joace pentru mine, ci pentru suporteri. Din cinci meciuri acasă am câștigat un meci, cu Buzăul, 1-0 cu un șut pe poartă. Atât! E dureros.
Nu, nu e un sezon ratat. Ce? Noi suntem Farul. Credeți că mereu vom fi campioni sau să ne batem acolo doar că subsemnatul stă pe bancă? Mai depinde de multe alte lucruri. A fost frumos, dar vine și partea mai puțin plăcută de anul ăsta.
E multă boierie la Farul. Multă! Și multă aroganță. Am spus-o, am făcut-o. Sperăm să schimbăm acest lucru și să devenim iar umili, muncitori, o echipă care face ambele faze, așa cum am fost când am câștigat titlul. Atunci jucătorii erau foarte bine, acum...
Ce baraj? N-am făcut calcule, nu știu. Mi-e foarte greu să cred că ne vom schimba la față când noi pierdem meci decisiv acasă. S-a jucat pe sute de mii de euro, în fața suporterilor noștri. Ce-o să schimbăm în 3-4 zile? Doar să bagăm mulți tineri.
Trebuie să fim mult mai modești, cu picioarele pe pământ. Muncă multă! Ați văzut ce-a zis Luis Enrique? Știți care e motto-ul lui Hagi? Ați citit cartea? Mă antrenez cum joc și joc cum mă antrenez”, a declarat Gică Hagi după eșecul cu UTA, potrivit digisport.ro.
{{text}}