Sporturi   •   Tenis   •   VATICAN

Vaticanul ascunde un teren de tenis pe care Papa Leon al XIV-lea își poate cultiva pasiunea » „Sportul Alb” are o istorie de 5 secole în cel mai mic stat din lume

Terenul de tenis de la Vatican
Terenul de tenis de la Vatican

Articol de David Istrate   —  sâmbătă, 10 mai 2025

Papa Leon al XIV-lea, ales joi, 8 mai, să conducă Biserica Catolică, este pasionat de mai multe sporturi, însă preferă să joace tenis. Într-un colț al Vaticanului, păzit de zidurile înalte ale cetății, se găsește un teren de tenis pe care Suveranul Pontif l-ar putea folosi pentru a-și dezvolta jocul.

La mijlocul acestei săptămâni a fost bucurie la Roma și în întreaga lume, după ce fumul alb ieșit pe coșul Capelei Sixtine din Vatican a indicat că un nou papă a fost ales în a doua zi a conclavului convocat după decesul Papei Francisc.

Papa Leon al XIV-lea, pasionat de tenis: „Abia aștept să revin pe teren”

Cardinalul american Robert Francis Prevost, în vârstă de 69 de ani, a primit cele mai multe voturi din partea cardinalilor și a fost însărcinat cu ocuparea celei mai înalte funcții din Biserica Catolică.


Licențiat în matematică și cu studii serioase în teologie, noul Suveran Pontif este pasionat și de sport. În ultimele zile, au apărut diverse informații legate de simpatia Papei Leon al XIV-lea pentru fotbal american și baschet, însă sportul preferat al Sanctității Sale este tenisul.

Înainte de a fi numit cardinal, Robert Francis Prevost a petrecut o lungă perioadă în Peru, acolo unde a fost misionar, răspândind Evanghelia. Tot în America de Sud a fost locul în care noul papă și-a găsit timp pentru a juca tenis.

Mă consider un jucător destul de amator de tenis”, a declarat liderul Bisericii Catolice într-un interviu, potrivit celor de la pillarcatholic.

„De când am părăsit Peru, am avut puține ocazii să mă antrenez, așa că abia aștept să revin pe teren. Nu că această slujbă mi-ar fi lăsat prea mult timp liber pentru asta până acum”, mai spunea cel care face parte din Ordinul Sfântului Augustin.


Primul teren de tenis de la Vatican a fost construit la jumătatea secolului al 16-lea

Deși timpul liber va fi și mai scurt, Papa Leon al XIV-lea are la dispoziție în Vatican un teren de tenis. Acesta se află în nord-estul enclavei din interiorul Romei, fiind poziționat în apropiere de Muzeele Vaticane.

Conform imaginilor din satelit oferite de Google Maps, terenul de tenis din Vatican este în colțul care dă în intersecția Viale Vaticano – Via Leone IV. Aflat la înălțime, zidurile înalte ale cetății nu oferă niciun adăpost împotriva soarelui. În schimb, un stejar asigură umbra pe partea sudică a terenului.

Terenul de tenis de la Vatican/Foto: captură (Google Maps)

Istoria tenisului la Vatican a apărut cu mult timp înainte de a se naște Papa Leon al XIV-lea. Mai exact, primul teren de tenis din acest mic stat suveran a fost construit la jumătatea secolului 16, în perioada pontificatului Papei Iulius al III-lea (1550-1555).

Mai târziu, conform real-tennis.nl, un tablou realizat de Domenico Parasacchi în 1647 înfățișează două persoane care joacă tenis de o parte și de alta a unei fântâni. La mai bine de trei secole după această pictură, la Vatican a început să se organizeze un turneu de tenis, numit „Turneul Prieteniei”.

Turneul Prieteniei și Vatican Open, competițiile organizate în secolul 20

Potrivit matchtennis.com, prima ediție a turneului a avut loc în 1977, după renovarea Grădinilor Vaticanului și reconstrucția terenului de tenis. Publicația The Athletic anunță că primul titlu i-a revenit lui Giovanni Battista Re, care, în prezent, este decanul colegiului cardinalilor, fiind responsabil de prezidarea Sfintei Liturghii de înmormântare a Papei Francisc.

„Încă există terenul de tenis pe care se jucau acele turnee și unde personalități din biserică și din sport petreceau momente entuziasmante. Dar nu este nimeni care să promoveze acest sport mai activ în interiorul Vaticanului și o parte a singurului teren rămas este ocupată de corturi folosite pentru grădinărit. Când Muzeele Vaticane au fost renovate a trebuit să renunțăm la spațiul pe care înainte îl foloseam pentru sport”, a declarat fostul arhiepiscop Francisco Javier Lozano.

Ca fapt divers, în 10 decembrie 2007, acesta a fost numit de Papa Benedict al XVI-lea drept nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, ocupând această funcție până în 20 iulie 2015. De altfel, în 20 ianuarie 2017, monseniorul Lozano a fost decorat cu Ordinul național al României ”Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce.

Revenind la tenis, între 1981 și 1984, la Vatican s-au organizat turnee cu echipe formate din 4 jucători, iar în 1985 s-a dat startul unei competiții de simplu. Vatican Open a fost promovat de legendarii jucători italieni Nicola Pietrangeli și Adriano Panatta.

Terenul de tenis de la Vatican

Angajamentul Papei Leon al XIV-lea: „Să dispar, ca să rămână Cristos”

După o pauză, la inițiativa angajaților Muzeelor Vaticane, turneele de tenis s-au reluat. Rămâne de văzut dacă Papa Leon al XIV-lea va contribui la popularizarea acestui sport și dacă își va face apariția într-un turneu dedicat cardinalilor.

Însă modul în care Sanctitatea Sa și-a încheiat prima lui predică în calitate de papă indică alte priorități.

Un angajament la care nu poate renunța niciunul din cei care exercită o slujire în Biserică: să dispară, ca să rămână Cristos. Să devină mic, pentru ca El să fie cunoscut și preamărit. Să se consume până la capăt, pentru ca nimănui să nu-i lipsească oportunitatea de a-l cunoaște și de a-l iubi. Dumnezeu să-mi dăruiască acest har azi și întotdeauna, cu ajutorul tandrei mijlociri a Mariei, Maica Bisericii



- Papa Leon al XIV-lea (traducerea îi aparține Părintelui Francisc Doboș)

Papa Leon al XIV-lea / Foto: Imago
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.