Liverpool și Arsenal au remizat, scor 2-2, în etapa #36 din Premier League. „Tunarii” au fost conduși, dar au revenit în repriza a doua.
Campioana Liverpool nu s-a dat înapoi din a face spectacol și a deschis scorul în minutul 20, prin Cody Gakpo, care a înscris din apropiere cu o lovitură de cap. Centrarea a venit din piciorul lui Robertson.
Liverpool și Arsenal au remizat pe Anfield, 2-2
La faza imediat următoare, în minutul 21, Luis Diaz a făcut 2-0 pentru „cormorani”. Salah a trimis o pasă genială în spatele apărării adverse, Szoboszlai a ajuns la balon și a trimis în fața porții. Luis Diaz a îndeplinit o formalitate și a marcat.
La două minute de la revenirea de la cabine, Martinelli a redus din diferență. Brazilianul a înscris cu o lovitură pasată de cap, din centrarea lui Trossard.
Arsenal a reușit egalarea în minutul 70. Mikel Merino a înscris cu capul, din fața porții. Alisson a respins în bară, mingea ajungând ulterior la spaniol. Liverpool a marcat în prelungiri, dar reușita lui Robertson a fost anulată, după un fault în atac al lui Van Dijk asupra lui Lewis-Skelly.
S-a terminat egal, iar pentru Arsenal urmează o adevărată finală pentru locul 2, împotriva lui Newcastle, pe 18 mai, pe Emirates. Între ele sunt două puncte diferență, înaintea ultimelor două etape.
FINAL. Liverpool - Arsenal 2-2
Au marcat: Gakpo 20, Diaz 21 / Martinelli 47, Merino 70
Liverpool - Arsenal, echipele de start:
Liverpool: Alisson - Bradley, Konate, Van Dijk, Robertson - Gravenberch, Jones - Salah, Szoboszlai, Gakpo - L. Diaz
Rezerve: Kelleher, Arnold, Jota, Elliot, Endo, MacAllister, Nunez, Quansah, Ysimikas
Antrenor: Arne Slot
Arsenal: Raya - White, Saliba, Kiwior, Lewis-Skelly - Odegaard, Partey, Merino - Saka, Trossard, Martinelli
Rezerve: Neto, Butler-Oyedeji, Calafiori, Henry-Francis, Nwaneri, Sterling, Tierney, Timber, Zinchenko
Antrenor: Mikel Arteta
{{text}}