Cristina Neagu (36 de ani), cea mai bună handbalistă din istoria recentă a României, a fost decorată cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler de către președintele interimar al României, Ilie Bolojan. Ceremonia a avut loc la Palatul Cotroceni.
- Pe data de 8 iunie va avea loc meciul de retragere al Cristinei Neagu, eveniment organizat în Sala Polivalentă din Capitală.
- Cristina Neagu, de 4 ori cea mai bună jucătoare a lumii, a fost decorată de către președintele interimar Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni, pentru cariera sa impresionantă.
VIDEO. Cristina Neagu, decorată de Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler
Prima reacție a Cristinei Neagu după ce a fost decorată: „Sunt mândră, onorată, profund recunoscătoare”
„Domnule președinte, stimați invitați. Este o mare onoare pentru mine să mă aflu aici, astăzi, și să primesc această distincție din partea statului român. Este o zi memorabilă pentru mine și pentru cariera mea — o recunoaștere a muncii depuse și a valorilor în care cred”, a spus Neagu.
Aceasta a continuat: „Această decorație nu îmi aparține doar mie. Ea este și a colegelor mele, a antrenorilor pe care i-am avut de-a lungul carierei, care m-au susținut și m-au ajutat. Este a tuturor celor care mi-au fost alături, mai ales în momentele dificile. Și, bineînțeles, este a familiei mele, care mi-a fost sprijin constant la fiecare pas. Sunt mândră, onorată, profund recunoscătoare și vreau să vă mulțumesc încă o dată din suflet”.
- Cristina Neagu va împlini în luna august 37 de ani, dintre care 25 i-a dedicat handbalului.
- Este singura din lume care a primit de patru ori din partea IHF distincţia de cea mai bună jucătoare (2010, 2015, 2016, 2018).
- Își încheie cariera cu încă două performanţe la nivel individual: cea mai bună marcatoare all-time a Campionatului European (303 goluri) şi a Ligii Campionilor (1.232).
- Cu naţionala României, cu care şi-a dorit atât de mult o medalie de aur în marile competiţii, însă nu şi-a îndeplinit visul, a evoluat la şapte ediţii ale Campionatului Mondial, alături de Europene şi Jocuri Olimpice, iar după 17 ani dedicaţi reprezentativei îi rămân în palmares două medalii de bronz: în 2010 la Europene şi în 2015 la Mondiale.
Ilie Bolojan, președintele interimar al României: „Sărbătorim un fenomen al handbalului românesc și mondial, o sportivă care a dus numele țării noastre în sportul internațional”
Ceremonia a început cu Ilie Bolojan, care a rostit câteva cuvinte despre Cristina Neagu. Președintele interimar al României a elogiat-o pe handbalistă pentru performanțele bifate în carieră.
„Astăzi sărbătorim un fenomen al handbalului românesc și mondial, o sportivă care a dus numele țării noastre în sportul internațional, Cristina Neagu. Cu ocazia retragerii dumneavoastră din activitatea sportivă, am considerat că se cuvine să primiți o distincție a statului român, ca semn de mulțumire și apreciere pentru tot ceea ce ați făcut pentru România”, a spus Ilie Bolojan.
„Îmi exprim, de asemenea, aprecierea pentru toți cei care v-au susținut pe drumul excelenței sportive, în special pentru familia dumneavoastră. Vă felicit pentru întreaga carieră, pentru pasiunea cu care v-ați dedicat acestui sport, care a adus românii mai aproape de handbal. Sunteți un exemplu de talent, dăruire și perseverență. Efortul tăcut, anii de muncă, ridicările după căderi și momentele de glorie au constituit rețeta către reușită”, a mai spus acesta.
Noi, publicul, vedem titlurile și victoriile, dar în spatele acestora este vorba despre tărie de caracter, disciplină și curaj. Sunteți un model de urmat pentru actualele și viitoarele generații de copii și tineri care visează să ajungă mari. Profit de acest prilej să transmit aprecierea mea tuturor sportivilor din țara noastră, pentru tot ce ați făcut și faceți pentru România, pentru că oferiți românilor momente de bucurie și mândrie, și o lecție importantă despre seriozitate, demnitate, performanță și valoarea muncii.
Ilie Bolojan, președintele interimar al României
Marea handbalistă i-a oferit şefului statului un cadou: o minge de handbal semnată. La final, Cristina și familia au făcut o fotografie împreună. Apoi, l-au invitat pe președinte să li se alăture
Cristina Neagu, decorată de Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni, înainte de retragerea din handbal
Cu 20 de minute înainte de startul ceremoniei, Cristina Neagu a sosit la Palatul Cotroceni, însoțită de familie şi apropiați. Îmbrăcată elegant, total diferit față de cum i-a obişnuit pe fani, Cristina a fost zâmbitoare.
Interul stânga de la CSM București a primit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler în cadrul unui eveniment care a început la ora 17:00.
Luna viitoare va fi și meciul de retragere al Cristinei Neagu, pe data de 8 iunie. Prețurile biletelor variază, fiind cuprinse între 60 și 300 de lei, după cum urmează:
Peluză - 60 de lei
Tribună - 100/150 de lei
VIP - 250/300 de lei
Lotul convocat pentru meciul de retragere al Cristinei Neagu:
Portari: Luminița Huțupan Dinu, Paula Ungureanu
Extreme: Ramona Farcău, Valentina Ardean Elisei, Iulia Curea Pușcașu, Ada Nechita, Cristina Vărzaru
Pivoți: Oana Manea, Ionela Gâlcă Stanca
Linia de 9 metri: Mika Brădeanu, Adina Meiroșu, Narcisa Lecușanu, Eliza Buceschi, Melinda Geiger, Patricia Vizitiu, Cristina Neagu.
Am crezut că nu voi avea retragere. Vreau să mă întorc la începuturile carierei, când jucătoarele de 30 de ani îmi spuneau că sunt enervant de tânără. Și eu mă gândeam că mai am mult de jucat. Nu știu dacă timpul a trecut repede, dar a trecut cu folos.
Sunt în fața încheierii celui mai important capitol, handbalul, după 25 de ani și mii de meciuri și de ore. A venit timpul să spun stop. Dar pe 8 iunie nu vreau să fie o despărțire, ci o sărbătoare. Vreau să mă bucur împreună cu fostele colege și să sărbătorim alături de fani. Va fi o zi specială.
- Cristina Neagu
{{text}}