Fotbal   •   Liga 1   •   ACCIDENT

Soția lui Ionel Ganea, primele mărturisiri, după accidentul cumplit » Filmul tragediei: „Nu-l învinovățiți pe soțul meu. De ce nu vă întrebați ce căuta acea mașină acolo?”

Monica Ganea, soția lui Ionel Ganea / foto: as.ro
Monica Ganea, soția lui Ionel Ganea / foto: as.ro

Articol de Maria Olteanu   —  duminică, 11 mai 2025

Monica Ganea, soția lui Ionel Ganea, a oferit primele declarații, la trei zile de la accidentul cumplit în care fostul internațional român a fost implicat și în urma căruia fiul lor, de doar doi ani, a ajuns în stare gravă la spital. Aceasta a povestit ce s-a întâmplat în ziua nenorocirii și i-a luat apărarea soțului, despre care spune că a fost învinovățit pe nedrept.

Accidentul rutier a avut loc vineri după-amiază, între localitatea Hurez și Municipiul Făgăraș. În mașină, pe scaunul din dreapta, se afla băiețelul lui Ionel Ganea, fără centură sau scaun special pentru copii atât de mici. Impactul a fost devastator. A suferit un traumatism cranio-cerebral, a intrat în stop cardio-respirator, a fost resuscitat și transportat de urgență, cu un elicopter SMURD, la Spitalul Județean Tg. Mureș.

Acolo a fost supus unei intervenții chirurgicale, starea lui rămâne în continuare una gravă, iar medicii sunt rezervați. Acestea sunt detaliile pe care le-a transmis și Monica Ganea, mama acestuia, la trei zile de la eveniment.

Răvășită de durere, aceasta și-a găsit cu greu cuvintele și a vorbit puțin despre accident și mai ales despre ce s-a întâmplat vineri, înainte de impact.


Monica Ganea, primul interviu după accidentul cumplit de vineri

Aceasta a povestit că Ionel Ganea și băiețelul se îndreptau spre a o lua pe ea de la serviciu. Cel mic ceruse insistent și vineri, dar și cu o zi înainte, joi, să meargă la o mănăstire. Părinții l-au convins însă să reprogrameze pentru duminică.

„Știu ce vreți să mă întrebați. Nu este bine băiețelul nostru, dar ne rugăm la Dumnezeu. Și sperăm la o minune. Medicii sunt rezervați.

În dimineața accidentului, copilașul s-a trezit la 7 și jumătate și striga încontinuu după tăticul lui. L-am sunat pe Ionel și a venit și l-a luat cu el, au dus împreună fetița la scoală! După masă, copilașul l-a rugat pe Ionel să-l ducă la mănăstire, cu o zi înainte zisese același lucru și către mine.


I-am spus amândoi ca îl ducem duminică. Apoi a înțeles și a vrut la mami… În drum spre mami s-a întâmplat nenorocirea”, a povestit Monica Ganea, citată de sport.ro.

Monica Ganea / foto: Facebook

Monica Ganea: „Nimeni nu se întreabă ce caută acea mașină oprită”

„Ce mă surprinde este ca nimeni nu se întreabă ce caută acea mașină oprită pe marginea drumului fără a avea avariile pornite și fără niciun fel de semnalizare - triunghi! Sincer așteptam și din presă un apel la rugăciune! Pentru sufletul băiețelului meu, dar e mai ușor să călcăm pe sufletul îndurerat al unui părinte decât să spunem o rugăciune- într-o țară ortodoxă... Păcat...

Imagine de la locul accidentului în care a fost implicat Ionel Ganea

De două zile citesc în presă zeci de articole care îl acuză pe soțul meu, deși cred ca aș fi singura îndreptățită să o fac și nu simt asta absolut deloc. Ionel a fost și este pentru Alexandru cel mai bun tată de pe pământ!

A dormit cu el în fiecare noapte de când s-a născut - uneori dormeam toți trei, dar ei doi au dormit împreună mereu, pentru că eu trebuia să merg a doua zi la cabinet. Mă odihneam și el avea grijă de copil. Atunci când Alexandru a fost bolnav și a fost internat în spital, tot Ionel a fost cel care a stat internat cu copilul. De două ori s-a întâmplat acest lucru!

Tot el îi citea seara și la prânz povești, se juca cu el, îl ducea la animăluțe - nu i-a dat un minut telefonul mobil în mână să se uite la filmulețe pentru copii și el, să-și vadă de-ale lui. În fiecare duminică mergea împreună cu noi la liturghie la Mănăstirea Berivoi, lângă Făgăraș, și ducea copilul la împărtășit! Dar iubitul mic, duminică de duminică, arată cu degețelul către Învierea Domnului… Am primit mai multe poze surprinse pe camerele Mănăstirii în care se vede acest lucru! Poate că nu e cazul sa aruncăm cu pietre!”, a adăugat Monica Ganea, conform sursei citate.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.