Daniel Bîrligea (25 de ani), atacantul celor de la FCSB, a postat o imagine cu tentă rasistă duminică, pe rețelele de socializare, după ce roș-albaștrii și-au adjudecat titlul de campioană în Superliga. La finalul duelului cu U Cluj, încheiat cu victorie, scor 2-0, Bîrligea a postat un mesaj cu scuze pe pagina personală de Instagram.
După meciul cu U Cluj, Bîrligea a ieșit public pentru a-și prezenta scuze și a regreta că a fost luat de entuziasmul câștigării titlului. A scris că își asumă greșeala și a descris decizia de a posta așa ceva ca fiind una „neinspirată”.
U Cluj - FCSB 0-2. Daniel Bîrligea regretă fotografia reprobabilă, cu tentă rasistă, de pe Instagram
„Îmi pare rău pentru postarea pe care am făcut-o într-un moment de euforie și entuziasm, imediat după câștigarea titlului. Nu am fost lucid și nu mi-am dat seama că imaginea putea fi interpretată ca rasistă și jignitoare.
Nu am vrut să jignesc pe nimeni și cu siguranță nu mi-am dorit și nu îmi doresc să creez tensiuni. Respect adversarii cu care sunt coleg la echipa națională și pe suporterii lor, chiar dacă suntem rivali pe teren. Îmi doresc ca bucuria sportivă să rămână în limitele respectului reciproc.
Îmi asum greșeala și îmi cer scuze sincer tuturor pentru reacția neinspirată!”, a scris Bîrligea imediat după fluierul final al confruntării cu U Cluj.
Ulterior, la interviul de la zona mixtă, a repetat aceeași idee, regretând cele întâmplate.
Vreau să îmi cer scuze pentru postarea pe care am făcut-o în timpul euforiei. Nu m-am gândit ce poate implica acea postare și îmi cer scuze tuturor jucătorilor și suporterilor echipelor pe care le-am jignit. Nu îmi doream asta.
A fost o chestie pe moment, ne-a luat valul pe toți, nu credeam că o să jignesc, vreau să îmi cer scuze, vreau să rămână respectul care a fost mereu între noi și rivali. Noi suntem rivali doar pe teren. Eu îmi doresc ca echipa mea să câștige și să ne îndeplinim obiectivele.
- Daniel Bîrligea, la zona mixtă
Bîrligea, golgheterul campioanei în actuala stagiune, a postat pe rețelele de socializare o imagine generată cu ajutorul Inteligenței Artificiale. În ea apar un berbec cu o medalie la gât, doi câini în lesă și trei păsări. „Câinii” din Ștefan cel Mare sunt marii rivali ai trupei pregătite de Charalambous și Pintilii. De asemenea, cele trei păsări negre au fost o trimitere rasistă evidentă la adversarii din Giulești.
Ce a postat Daniel Bîrligea după ce FCSB a câștigat titlul / Foto. InstagramBîrligea a șters imaginea cu pricina în jurul orei 16:00. Celelalte cadre de la petrecerea de aseară au rămas.
{{text}}