Sebastien Frey (45 de ani), francezul care a apărat în Serie A la Inter, Fiorentina, Parma, Genoa și Verona, își povestește dramele vieții într-un interviu în Italia. „N-am renunțat când era să mor în 2019 din cauza unui virus! Și nici măcar când Zalayeta mi-a distrus genunchiul în momentul cel mai bun al carierei. Am luptat rugându-mă, budismul m-a salvat!”.
Nu a câștigat într-o carieră de 18 ani în Franța, Italia și Turcia decât un trofeu: Coppa Italia, în 2001-2002. A prins doar două selecții pentru Les Bleus, dar face parte din Hall of Fame al Fiorentinei. Unul din cei mai buni goalkeeperi ai generației sale a făcut dezvăluiri cutremurătoare în La Gazzetta dello Sport.
Sebastien Frey a fost timp de șase sezoane coleg cu Adrian Mutu (primul la Parma, restul la Fiorentina) în Serie A și a depănat amintiri și întâmplări mai puțin știute, pe care le-a prezentat și în autobiografia sa „Instinct pur”. Al patrulea străin ca prezențe în istoria primei ligi italiene povestește anii de la Parma, Verona, Inter, Fiorentina și Genoa.
„Ronaldo, Fenomenul, era unic! A fost Jordan al fotbalului”
Fost component al lotului Franței, finalistă la EURO 2008, unde a fost rezerva lui Gregory Coupet (inclusiv în meciul din grupă, 0-0 cu România!), portarul cu 533 de meciuri la echipe din Serie A s-a retras în urmă cu aproape un deceniu de la Bursaspor.
„Mă bucur acum de familia mea și de Academia de portari pe care am deschis-o, în colaborare cu Inter. Mă simt bine să fiu în preajma copiilor și încerc să îi explic fiului meu cum era fotbalul când jucam eu.
Îi povestesc despre Ronaldo. Fenomenul. El era unic. Fiul meu a crescut cu Messi și Cristiano, dar Ronnie era Michael Jordan al fotbalului. Inter a fost prima dragoste. Și Marseille mă dorea, însă, după ce am văzut alături de Moratti un Inter - Strasbourg din Cupa UEFA, am ales să joc pe San Siro”.
9milioane de euro a costat transferul său din 2011 de la Fiorentina la Genoa, după ce cu cinci ani mai înainte, Parma îl vânduse cu 5,75 milioane la echipa viola
Portarul Sebastien Frey, în poza de grup a titularilor Fiorentinei din 2008, alături de Adrian Mutu / Foto: Imago
„Acum jucătorii se gândesc doar la nenorocitele de telefoane”
Dar Sebastien Frey a trăit cele mai bune și mai frumoase perioade ale carierei la Fiorentina: „La Florența am fost unul dintre cei mai valoroși portari din lume.
Fanii viola au înțeles imediat că eu eram un lider cu personalitate. În fiecare săptămână, mergeam la cină împreună, eram un grup, eram buni.
Dacă închid ochii, îmi amintesc de prietenii mei, de Toni, de Mutu și ceilalți, nu de o paradă. Toate aceste lucruri frumoase care aproape au dispărut în fotbalul de azi. Și dau vina pe nenorocitele alea de telefoane mobile, jucătorii se gândesc doar la SMS-uri”.
Milan, Bayern, Barcelona și Juventus mă doreau în anul în care Buffon a fost aproape să se transfere la Manchester City. Dar eu nu aș fi plecat niciodată, nu puteam să pătez o poveste de dragoste mutându-mă de la Fiorentina la Torino. Fanii m-ar fi urât toată viața
Sebastien Frey, fost portar francez
„Nu rețin paradele mele, ci ieșirile cu Mutu și ceilalți colegi”
Rememorând și sezonul 2002-2003, în care Frey l-a avut coechipier pe Adrian Mutu, nu s-a reținut să-l elogieze pe brazilianul Adriano: „E un blând uriaș de lut. Moartea tatălui i-a distrus echilibrul. De fiecare dată când sunt întrebat despre el, spun «Ooh, ce păcat!».
Nu știu câți erau atunci mai buni decât Adriano. Dacă am fost între primii cinci portari din lume? Alții au zis-o, însă la Florența m-am simțit ca un supererou”.
445de meciuri a avut Sebastien Frey în Serie A la Verona, Parma, Inter, Fiorentina și Genoa, dintre care 66 în cupele europene. A bifat două selecții în naționala Franței
„Zalayeta mi-a distrus genunchiul și nu și-a cerut scuze niciodată! Dar după doi ani, el a pățit-o fix la fel. Karma!”
Sebastien Frey a povestit și cele două mari cumpene din viață și cum a reușit să iasă din situațiile grave în care a ajuns: „Acum aproape 20 de ani, am suferit cea mai urâtă accidentare avută vreodată. Era pe 10 ianuarie 2006, în Juventus - Fiorentina 4-1.
O intrare absurdă a lui Zalayeta, care nu și-a cerut niciodată scuze! Doi ani mai târziu, s-a accidentat și el. Karma! Budismul m-a învățat și asta. Acum îmi pot gestiona furia și emoțiile”.
Am lansat și o modă la Florența. Un frizer de la acea vreme, Rolando Elisei, a creat un stil: vopsea părul în nuanțe blonde și argintii, cu plete. «Mi-ați distrus fiul!», mi-au spus multe mame de-a lungul anilor. Copiii doreau să aibă părul lui Frey. Apoi, sponsorul a creat ghete argintii chiar după culoarea părului meu!
Sebastien Frey, fost portar francez
„Roberto Baggio m-a convins să mă convertesc la budism”
Fostul portar francez a mărturisit și cum a trecut la religia la care se convertise anterior Roberto Baggio, rămas celebru și el la Firenze și pe care l-a apreciat și l-a stimat enorm: „După accidentarea din 2011, când am fost indisponibil șase luni, am cerut ajutor psihologic.
Aveam 30 de ani, eram în mijlocul unui divorț de soția mea și cu o altă accidentare. Lumea s-a prăbușit peste mine, dar sunt mândru că am primit sprijin. Nu aș fi putut să mă ridic singur!”.
Acum cinci ani, a fentat chiar și moartea. „În 2019 am contractat o boală autoimună. Tușeam, aveam și febră, iar picioarele îmi paralizaseră. Atunci mi-am și scris testamentul! Timp de o lună, nu am putut să merg, însă apoi organismul a creat anticorpi.
A fost cea mai grea perioadă din viața mea. Stăteam închis într-un salon de terapie intensivă și pe un pat minuscul. Familia și credința m-au ajutat, la fel ca soarta. La fel, am avut un mare noroc în 2016. Am scăpat de atacul terorist de pe Promenade des Anglais din Nisa... datorită întârzierii unui zbor!”.
{{text}}