Fotbal   •   Liga 2   •   CSA STEAUA

Oprița s-a hotărât să plece de la Steaua » E așteptat de un club din Superliga

Daniel Oprița, antrenorul Stelei
Daniel Oprița, antrenorul Stelei

Articol de Alexandru Barbu   —  luni, 12 mai 2025

Surse GSP: Daniel Oprița, 43 de ani, e hotărât să o părăsească pe CSA Steaua la finalul sezonului.

Oprița e din 2019 pe banca „militarilor”, pe care i-a promovat din Liga a 4-a până în Liga a 2-a. Sportiv, putea să ajungă și în SuperLiga, dar, pentru că Steaua încă e un club de drept public, această realizare nu a fost posibilă.

Daniel Oprița vrea să plece de la CSA Steaua

Din informațiile Gazetei, Oprița le-a transmis apropiaților lui că nu mai ia în calcul să stea încă un an la Steaua. Antrenorul își dorește să antreneze în prima ligă. Sau în „B”, dar la o formație cu drept de promovare.


Un detaliu important e și că Oprița va intra în curând în posesia licenței Pro, așadar va putea fi numit pe banca unei grupări din Liga 1, unde le-a mai pregătit în trecut pe FC Voluntari și pe Juventus București.

1e locul pe care CSA Steaua îl ocupă în play-off-ul din Liga a 2-a. Degeaba, „militarii” n-au acces la prima divizie

E așteptat la Hermannstadt

Claudiu Rotar, acționar la Hermannstadt, a rostit și numele lui Oprița când a vorbit despre posibili înlocuitori pentru Măldărășanu, dorit de Rapid în această vară.


„Aș merge pe cineva care a confirmat în Liga a 2-a, dar nu pe cei care s-au perindat prin Liga 1. Poate Florin Maxim, Ianis Zicu, Oprița de la Steaua. Sunt antrenori cu potențial”, a explicat Rotar, pentru Fanatik.

„Nu vreau să stau numai la Liga a 2-a”

Oprița a tot așteptat că Steaua să obțină dreptul de promovare. Nu s-a întâmplat. A rămas pe loc, și pentru că nu a primit alte oferte concrete, dar și pentru că n-avea licența Pro.

„E posibil să plec de la Steaua la un moment dat, normal, că nu vreau să stau numai la Liga a 2-a. Eu aştept ca în sezonul următor să existe acest drept de promovare. Trebuie, până la urmă, să fac pasul, trebuie să mi-l aleg foarte bine. Ştiţi cum e la noi în ţară, trebuie să ai grijă”, declara Oprița în urmă cu câteva săptămâni.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.