Sunt sportivii „animale politice?”

Unde e limita – ar trebui sportivii să stea la cutie sau să-și manifeste deschis simpatia pentru unul dintre candidații la președinție? Ar trebui ei să „trimită” oamenii la cabinele de votare sau să păstreze discreția, separând total statutul de vedete iubite de oameni de implicarea politică?

La americani, spre exemplu, sportivii își arată fără nicio rezervă partizanatul – e o mândrie să participe la viața politică a cetății. Nu se tem de opiniile lor, după cum nu se tem nici să le propage: știu că au la îndemână o platformă imensă de unde pot crea buzz politic.

E corect însă ca sportivii să genereze acest buzz?

Sau e o așteptare abuzivă din partea unor oameni care nu au nici în clin, nici în mânecă cu partide, candidaturi, mandate și voturi? La noi, e mai degrabă tăcere în rândul sportivilor, tăcere pe care fiecare o interpretează după mintea și puterile lui.

Sportivii tac pentru că sunt persoane decente, care-și văd doar de viața și cariera lor?

Sportivii tac pentru că nu vor să se amestece într-un rând de alegeri cu mare cântec?

Sportivii tac pentru că nu-și asumă responsabilitatea de trambulină a glasului public - oamenii ascultă în general de personalități venite din zona sportului, domeniu considerat mai „alb”, mai „curat”?

Sportivii tac pentru că nu-i interesează, de fapt, soarta țării – au deja statut privilegiat și poziția lor ar avea foarte puțin de pierdut sau de câștigat?

Sportivii tac pentru că nu vor să se poziționeze fățiș de partea candidatului A sau B și astfel să nu riște pierderea unui capital de imagine câștigat în sala de sport?

Rămâne în aer o chestiune simplă, dar greu de rezolvat: vrem ca oamenii din sport să ghideze cumva procesul de alegere a celor ce ne conduc sau preferăm să rămână la ceea ce se pricep ei mai bine?

Oricare dintre variantele de mai sus ar fi sau nu adevărate, sportivii ar trebui, minimal, să-și asume îndemnul la vot, nicidecum cu un candidat sau altul (votul, până la urmă e secret), iar lucrul acesta lipsește mult din spațiul public.

Ei sunt, până la urmă, modele care inspiră, iar glasul lor ar fi bine să se audă dincolo de mingi, bazine sau patine, promovând implicare și participare.

Voi ce spuneți?

Actorii, cântăreții, artiștii plastici sunt mai vizibili pe rețelele sociale în momente politice – sportivii nu, deși poate ei beneficiază mai degrabă de relația cu România oficială, pe care o reprezintă mai clar, reflectînd mândria noastră, îndreptățită sau ba.

Sunt pur și simplu niște întrebări care nici măcar nu trebuie să-și găsească răspuns. Sunt doar niște întrebări care încearcă să umple o lipsă – golul sportivului implicat electoral, mesajul unei absențe care sper din tot sufletul să nu fie reală.