International   •   Campionate   •   SERIE A

Cum l-a descris brazilianul lui Napoli pe Cristi Chivu, înaintea duelului direct: „Îl cunosc bine de la Inter”

Cristi Chivu, lăudat de Juan Jesus înainte de Parma - Napoli
Cristi Chivu, lăudat de Juan Jesus înainte de Parma - Napoli

Articol de Alexandru Stanciu   —  miercuri, 14 mai 2025

Juan Jesus (33 de ani), fundașul lui Napoli, a prefațat meciul cu Parma din etapa 37 din Serie A. Brazilianul a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Cristi Chivu (44 de ani), fostul său coleg de la Inter.

Meciul dintre Parma și Napoli are loc duminică, 18 mai, de la 21:45, ora României. Cele 2 echipe au obiective diferite înaintea acestui duel. Parma nu este încă salvată de la retrogradare, în timp ce Napoli are avans în fruntea clasamentului de un punct în fața celor de la Inter, cu 2 etape înainte de finalul campionatului.

Cristi Chivu, lăudat de Juan Jesus înainte de Parma - Napoli: „A fost un mentor pentru mine”

„Parma are o echipă puternică. Când am jucat împotriva lor pe teren propriu, ne-au pus în dificultate. Au jucători foarte rapizi în atac, așa că trebuie să fim atenți la contraatacuri.


Îl cunosc pe Chivu, a fost ca un mentor pentru mine la Inter, este foarte bun în pregătirea meciurilor. Trebuie să fim atenți la tranzițiile lor ofensive, să ținem mingea și să controlăm jocul.

Obiectivul trebuie să fie acela de a dicta ritmul partidei. În acest moment, ne gândim doar la cele trei puncte de la Parma, luăm fiecare meci pe rând. Campionatul nu se câștigă întotdeauna ca acum doi ani, de multe ori se luptă până la final.

Trebuie să înțelegem că nu e loc pentru prea multă euforie, e un moment important pentru noi și vom lupta să apărăm acest prim loc până la capăt. Când există dorința de a face bine și de a ajuta echipa, este un plus important.

Muncim din greu, antrenorul ne încurajează mereu să dăm 100%. Facem tot ce putem pentru ca acest an să devină unul istoric. Știm ce s-a întâmplat anul trecut și vrem să arătăm imediat că istoria s-a schimbat.


Nimeni, la începutul sezonului, nu spunea că Napoli va lupta pentru Scudetto. Faptul că suntem acolo, cu două etape înainte de final, ne face cinste și este dovada muncii depuse din cantonament până acum”, a declarat Juan Jesus, potrivit parmalive.com.

Juan Jesus și Cristi Chivu au fost colegi la Inter în perioada 2012-2013, până când fostul internațional român s-a retras din activitatea de fotbalist.

După 4 sezoane petrecute la Inter, Juan Jesus a mai evoluat pentru AS Roma timp de 5 stagiuni, iar apoi s-a transferat la Napoli, pentru care bifează acum al patrulea sezon.

Clasamentul din Serie A

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.