International   •   Campionate   •   REAL MADRID - MALLORCA

Carlo Ancelotti pune presiune pe Barcelona: „LaLiga? Orice e posibil în fotbal”

Carlo Ancelotti va pleca la naționala Braziliei pe 26 mai / foto: Imago Images
Carlo Ancelotti va pleca la naționala Braziliei pe 26 mai / foto: Imago Images

Articol de Aurelian Botezatu   —  joi, 15 mai 2025

Real Madrid a câștigat meciul cu Mallorca în ultima secundă (2-1) și s-a apropiat la 4 puncte de Barcelona, care joacă diseară.

Madridul a avut mari probleme cu Mallorca. A început prin a fi condus (Valijent, minutul 11), a egalat abia în minutul 68 (Mbappe), iar golul victoriei l-a reușit abia în prelungiri (90+5): Ramon, 2-1.

Carlo Ancelotti: „Am expediat 40 de șuturi spre poarta adversă”

Real s-a apropiat la 4 puncte de Barcelona, care dispută diseară derby-ul cu Espanyol, iar la conferința de presă, antrenorul Carlo Ancelotti n-a ratat ocazia de a pune presiune pe lider. „Evident, Barcelona trebuie să joace și în fotbal se poate întâmpla orice”, a spus tehnicianul italian.


El a mai spus că este foarte mândru de echipa sa, pe care a lăudat-o pentru perseverență. „Echipa nu a renunțat, în ciuda dificultăților. Am reușit să recuperăm, deși avem mulți jucători accidentați, printr-o atitudine bună atât la nivel colectiv, cât și individual...Nu am mai văzut o echipă care să fi șutat de 40 de ori la poartă așa cum am făcut-o noi. Noi credem doar în a câștiga următorul meci de acasă și apoi să vedem ce se întâmplă”, a punctat Ancelotti.

Clasamentul în LaLiga

Carlo Ancelotti: „Voi pleca cu liniște sufletească și seninătate”

Despre sentimentul pe care-l are la apropiata despărțire de Santiago Bernabeu, italianul a mărturisit: „De fiecare dată când stau pe banca de pe Bernabéu este ceva special, la fel ca prima oară.


Cred că în ziua în care voi pleca de la Real Madrid, voi pleca cu liniște sufletească și seninătate. Am făcut tot ce am putut. M-am simțit minunat, iar fotbalul nu se termină niciodată. Echipele mele vor încerca întotdeauna să câștige, până în ultima secundă!”.

Relația cu echipa? „Gestionarea grupului a fost destul de simplă și fără probleme. Gestionarea a fost bună pentru că toți jucătorii mi-au arătat respectul necesar și, în acest sens, nu au existat probleme. Cele pe care le-am avut nu au fost din acest motiv. De pildă, în acest sezon, marea bătaie de cap au constituit-o accidentările”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.