Daniel Stanciuc, jucătorul celor de la Dinamo, a plecat de la echipa din Ștefan cel Mare pentru două săptămâni, urmând să evolueze sub formă de împrumut la gruparea qatareză Al Arabi.
Daniel Stanciuc a fost cel mai bun om al naționalei României în ultimele două meciuri din preliminariile Campionatului European din 2026, ieșind de fiecare dată MVP-ul confruntărilor. Duminică, la meciul decisiv cu Polonia, din deplasare, a marcat de 10 ori.
Daniel Stanciuc pleacă împrumut două săptămâni
Chiar în mijlocul sezonului, jucătorul lui Dinamo a fost împrumutat pentru două săptămâni în Qatar, urmând a evolua pentru o altă echipă în perioada 14-27 mai, potrivit prosport.ro.
După acțiunea de la lotul național, acesta a plecat direct la clubul pentru care va evolua până la finele lunii, absentând de la meciul din campionatul României, pe care Dinamo l-a avut miercuri seara.
Într-o partidă contând pentru runda 12 din „Liga Zimbrilor”, rundă restantă, Dinamo a pierdut în deplasare, cu Potaissa Turda, scor 30-36.
Daniel Stanciuc / foto: ImagoIonuț Popa, președintele CS Dinamo, a vorbit despre această mutare și a dat asigurări că jucătorul va reveni la București.
Nu aveam cum să nu acceptăm un asemnea împrumut, mai ales că eu consider că am făcut și o rețetă financiară foarte bună. Stanciuc ne-a rugat să îl lăsăm să meargă și să joace în Qatar pentru două săptămâni, a renunțat și la salariul său pe o lună de la Dinamo, iar noi am primit și 20.000 de euro pentru împrumutul său la Al Arabi.
Stanciuc se află într-o creștere evidentă de formă. Ultimele lui meciuri la națională au fost senzaționale, iar Pereira mi-a spus că îi place foarte mult pe Stanciuc și pe Dedu, mai ales că i-a avut adversari recent la meciul România-Portugalia. Însă, eu vreau să vă mai spun un lucru. Mulți acuzau că Stanciuc joacă prea puțin la Dinamo, dar aveți idee cu ce handbaliști se antrenează el la Dinamo? La Dinamo avem jucători doar de Liga Campionilor, iar lucrul ăsta a contat foarte mult și pentru Stanciuc.
El și-a ridicat mult nivelul și pentru faptul că se antrenează cu jucători foarte buni, cu mult peste nivelul unor jucători de la alte echipe de la noi din campionat. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar eu cred că e de preferat ca Stanciuc să se antreneze într-un grup ca al nostru, cu jucători de top, decât să meargă pe undeva în prima noastră ligă, să joace minute mai multe, dar să nu aibă jucători extrem de valoroși cu care să se antreneze. Mă refer la jucători de Liga Campionilor Doar printr-o concurență puternică și cu jucători de top poți să crești în valoare.
Noi cei de la Dinamo încercăm să ajutăm cât putem handbalul românesc, iar jucători ca Iancu, Militaru, Stanciuc și Dedu vor crește și mai mult în valoare în perioada următoare. Vom face un lot și mai puternic pentru Liga Campionilor, iar Pereira este un antrenor care în mod sigur o să scoată tot ce este mai bun din fiecare handbalist al lui Dinamo. Stanciuc este unul dintre cei mai promițători handbaliști din România și vom încerca să îl ajutăm să crească și mai mult în valoare
- Daniel Stanciuc, la Prosport
{{text}}