CFR Cluj a câștigat Cupa României în duelul contra celor de la Hermannstadt, scor 3-2. La finele partidei, Otto Hindrich, portarul clujenilor, a vorbit atât despre jocul bun pe care echipa sa a reușit să îl facă, cât și despre rivala FCSB.
Goalkeeperul în vârstă de 22 de ani a fost foarte fericit la finalul partidei și a spus că „ar fi fost păcat ca echipa lui să nu iasă victorioasă”.
VIDEO. Otto Hindrich: „Dorm cu ea în pat!”
„Aș putea să țin cupa 3 săptămâni în brațe. Dacă nu mi-o fură nimeni, dorm cu ea în pat. Până atunci (n.r. când au revenit ei la 3-2), cred că am controlat jocul. Am intrat în meci și mă bucur că până la final am reușit să rezistăm. Nu am tras de timp.
Da, colegii m-au felicitat, dar, în același timp, am luat două goluri, deci se putea mai bine. Am jucat cu inima și am arătat de ce suntem în stare, atunci când am dat acele două goluri și era păcat ca această echipă, cu acest joc, să nu ia măcar o cupă sezonul acesta”, a declarat Otto Hindrich, portarul lui CFR Cluj.
Otto Hindrich: „FCSB a fost cea mai constantă echipă”
Mai mult decât atât, întrebat dacă insuccesul în fața actualei campioane, FCSB, a fost bazat pe lipsă de noroc, Hindrich a avut un răspuns ferm, recunoscând meritele „roș-albaștrilor”.
„Cred că dacă ne menținem acest lot, avem șanse mari să mergem în Europa și a trecut foarte mult timp fără campionat, deci ar trebui să câștigăm și titlul. FCSB a fost cea mai constantă echipă, degeaba vorbim că n-ar fi fost cei mai buni. Au fost cei mai buni, au câștigat meci de meci și, jucând în Europa, au fost cea mai bună echipă din sezonul acesta”, a mai spus Otto Hindrich.
Otto Hindrich, despre Louis Munteanu: „Eu zic că ar merita să îl cheme la națională”
În plus, portarul cotat la 750 mii de euro, conform transfermarkt, a vorbit și despre situația sa în ceea ce privește posibila convocare la echipa națională.
„Momentan, în România sunt foarte mulți portari buni și îmi este greu să mă gândesc la echipa națională, dar când domnul selecționer va crede că sunt pregătit pentru convocare, eu zic că va veni, dar, sincer, nu mă gândesc la asta momentan. Ar fi un lucru foarte mare, mai ales cu portarii români care sunt. Eu zic că ar merita să îl cheme la națională pe Louis Munteanu, dar acest lucru nu depinde de noi”, a conchis portarul clujenilor.
- Articol de Elena Boruz
{{text}}