Gică Hagi (60 de ani), antrenorul și acționarul de la Farul, a „tunat” în conferința de presă la adresa Federației Române de Fotbal, criticând modul în care se împart banii de la UEFA pentru „regula 5+6”.
Într-un plan de forță, FRF a legat împărțirea sumelor din plățile de solidaritate inclusiv de regula „5+6” și, apoi, „6+5” (permanent pe teren minimum 5 jucători formați la nivel național, 6 – din campionatul următor), măsură care a creat confuzie și furie la nivelul Superligii.
GSP.ro a scris pe larg despre modul în care FRF distribuie cele 7,6 milioane de euro de la UEFA pentru perioada 2023-2025. Gică Hagi se declară revoltat și crede că modul este unul discreționar.
Gică Hagi, tiradă la adresa FRF: „S-au împărțit banii numai din pix?”
Întrebat despre alegerile prezidențiale de duminică, 18 mai, Gică Hagi a evitat să spună cu cine votează, dar a început o tiradă la adresa Federației Române de Fotbal.
„Eu sunt la fotbal, nu știu. Pe mine mă interesează ca sportul în România să fie prioritar. Trebuie să fie un lucru important în România. Cine va fi, care va fi, trebuie să investească în sport. Dar așa cum trebuie, nu pentru unii într-o parte și pentru alții în altă parte.
O lege unitară pentru toți, să ni se dea la fel, dacă se dă ceva. Să fim toți privați. Sau să facem totul să fie cum fac cei de afară. Asta își dorește Hagi! Pentru toți la fel, nu primăriile și consiliile să dea pentru unii cât vor și pentru alții să stăm.
Iar un lucru pe care nu-l înțeleg. De ce s-au împărțit banii de la UEFA la unii? Noi n-am băgat juniori? Noi n-am ținut regulamentul 5 cu 6? Noi n-am băgat cei mai mulți români? Noi n-am dat 4 jucători la echipele naționale? De ce se fac clasamente? Și acolo faceți clasamente? Scuzați-mă, s-au împărțit numai din pix? De ce nu ne întreabă și pe noi? Cum să se dea bani la două echipe?
Dacă și eu am făcut regula, de ce să nu primesc? Iar o anomalie bizară, cel puțin. Împarte-le la toți la fel, au respectat regula care era implementată, dați-ne și nouă! Oricât o fi acolo! De ce dați toți banii la unii? Pe ce criterii? Doar că ne dorim noi așa...
Fotbalul e o necunoscută, o regulă nu trebuie să țină cont de clasament! Ne dați reguli de respectat, dar împărțim numai la două echipe. Nu ne dă tuturor? Dacă noi am respectat regula, noi nu vrem să luăm și noi 200.000, 300.000, 150.000 sau cât o fi? Și pentru noi sunt bani!
Cum ținem noi juniorii, îi trimitem prin toată țara? De unde? Vedeți câte probleme sunt? Multe! S-au făcut 7.000 de cupe, 7.000 de supercupe la toate centrele de copii și juniori.
Se duc prin țară, 12 ore dus, 12 ore întors, costuri ca la echipa mare. De unde ne luăm noi banii ăia? Mai respectăm și regula, suntem 5 echipe care au respectat, la toate să se împartă. Ce e asta cu clasamentul? E o chestiune de un gol, unul dă mai mult, altul mai puțin. Toți am muncit acolo, toți am muncit la fel!”, a declarat Gică Hagi în conferința de presă.
{{text}}