Fotbal   •   Liga 1   •   ACORD

Au făcut totul public: „Am ajuns la un acord cu Marius Măldărășanu”

Ultimele detalii despre venirea lui Marius Măldărășanu la Rapid: „Ne-am pus de acord”
Ultimele detalii despre venirea lui Marius Măldărășanu la Rapid: „Ne-am pus de acord”

Articol de Cezar Titor   —  joi, 15 mai 2025

Daniel Niculae, președintele celor de la Hermannstadt, a oferit ultimele detalii privind situația contractuală a lui Marius Măldărășanu, aflat la finalul contractului cu sibienii, care au pierdut aseară finala Cupei României în fața celor de la CFR Cluj, scor 2-3.

Intenția oficialilor este clară: își doresc să continue cu „Măldă”, iar Niculae susține că există deja un acord în acest sens, urmând a fi puse la punct și ultimele detalii.

Vestea vine în contextul în care Rapid, care se va despărți de Marius Șumudică la finalul stagiunii, îl dorește pe Măldărășanu pentru a conduce echipa din sezonul viitor.

Dacă Șucu nu intervine decisiv în următoarele zile, Măldărășanu ar putea semna noul contract cu Sibiul după ultima partidă din play-out, cea cu FC Botoșani, care va avea loc duminică, de la ora 16:00.


Daniel Niculae: „Eu sper să semnăm cu Măldărășanu după meciul cu Botoșani”

„Toate detaliile contractuale au fost stabilite. Noi ne-am pus de acord, așteptăm doar răspunsul final, să vedem data când vom semna contractul. Eu sper ca acest lucru să se întâmple după meciul cu Botoșani, pentru că deja intrăm în criză de timp. Chiar dacă discuțiile nu au fost începute din timp, semnarea contractului a fost tergiversată.

Am fost în cantonament, am avut meciuri din trei în trei zile, însă sper ca la începutul săptămânii viitoare să semnăm și să punem lucrurile la punct pentru sezonul următor”, a spus Daniel Niculae la DigiSport Special.

Acesta a discutat și pe marginea interesului giuleștenilor: „Măldă este un antrenor aflat în ultimele șase luni de contract. Despre interesul adevărat ar trebui să-i întrebați pe cei de la Rapid. Mi-aș da cu părerea, dar nu ar fi corect. Nu pot vorbi eu despre asta. Noi ne dorim să continuăm cu Măldărășanu, indiferent dacă are sau nu oferte din alte părți”.


+59 Foto
Dan Petrescu, după ce CFR Cluj a câștigat Cupa României în finala cu Hermannstadt // foto: Cristi Preda

„Un antrenor potrivit pentru Rapid? E lângă dumneavoastră în studio”

Aflat în studioul DigiSport, Daniel Pancu, a fost descris de Daniel Niculae drept înlocuitorul perfect pentru Marius Șumudică pe banca tehnică a trupei în alb și vișiniu: „Mi-e foarte greu să mă gândesc la un antrenor potrivit pentru Rapid. Totuși, cred că aveți unul chiar lângă dumneavoastră, în studio. Ar fi o variantă foarte bună pentru Rapid”. În replică, selecționerul U21 i-a mulțumit pentru nominalizare fostului coechipier din Grant.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.