Naționala de handbal masculin a României va avea o misiune extrem de dificilă la Campionatul European din 2026. „Tricolorii” au fost repartizați în grupa B, alături de campioana mondială Danemarca, de „revelația” Campionatului Mondial, Portugalia, și de Macedonia de Nord.
Joi, 15 mai, în Herning, Danemarca, Federația Europeană de Handbal a organizat tragerea la sorți a grupelor de la Campionatul European din 2026, care va avea loc în Danemarca, Norvegia și Suedia, în perioada 15 ianuarie – 1 februarie.
Danemarca, Portugalia și Macedonia de Nord sunt adversarii României
Fără îndoială, cel mai important nume din grupa României este Danemarca. Naționala nordică a dominat competițiile internaționale în ultimii ani și a cucerit 4 medalii consecutive de aur la Campionatul Mondial (2019, 2021, 2023, 2025). În plus, în vara anului 2024, Danemarca și-a îmbogățit vistieria cu titlul olimpic, primul după cel din 2016.
În palmaresul danezilor se mai regăsesc și 2 medalii de aur la Campionatul European (2008, 2012). Pe lângă trofeele cucerite, Danemarca mai are 11 medalii la competițiile internaționale.
Dacă Danemarca a câștigat Campionatul Mondial din 2025, în schimb Portugalia a fost surpriza plăcută a competiției. Lusitanii au impresionat iubitorii handbalului și au ajuns până în finala mică, unde au fost învinși cu 34-35 de Franța.
Danemarca, cvadruplă campioană mondială/Foto: Imago ImagesLa Campionatul European, Portugalia a mai participat de 8 ori, iar cea mai bună clasare este poziția a 6-a (2020). În preliminariile pentru EURO 2026, România s-a întâlnit de două ori cu această țară, iar cele două și-au împărțit victoriile: 30-37 în Portugalia și 28-24 în România.
După ce, în 2012, Macedonia de Nord a terminat Campionatul European pe locul 5, au urmat 6 ediții în care balcanicii nu au mai izbutit să depășească poziția a 10-a.
În 2020 (locul 15), 2022 (locul 22) și 2024 (locul 17), evoluțiile Macedoniei de Nord au fost sub așteptări.
LIVE » România și-a aflat adversarele de la EURO 2026
Ora 20:38: Macedonia de Nord este naționala din urna a treia care se adaugă grupei din care face parte România.
Ora 20:31: România a fost repartizată în grupa B, din care mai fac parte, în acest moment, Danemarca și Portugalia.
Ora 20:25: S-au repartizat echipele din primele 2 urne. Urmează urna a 4-a, cea a României.
Ora 20:15: Începe efectiv procedura de tragere la sorți a celor 6 grupe de la EURO 2026.
Ora 20:11: În sala în care are loc ceremonia se proiectează un video în care se explică formatul tragerii la sorți. România este în ultima urnă, a 4-a.
Ora 20:04: Au fost prezentate cele 4 orașe-gazdă și acum au loc câteva discursuri.
Grupa A (Herning, Danemarca): Germania, Spania, Austria, Serbia
Grupa B (Herning, Danemarca): Danemarca, Portugalia, Macedonia de Nord, ROMÂNIA
Grupa C (Baerum, Norvegia): Franța, Norvegia, Cehia, Ucraina
Grupa D (Baerum, Norvegia): Slovenia, Insulele Feroe, Muntenegru, Elveția
Grupa E (Malmo, Suedia): Suedia, Croația, Olanda, Georgia
Grupa F (Kristianstad, Suedia): Ungaria, Islanda, Polonia, Italia
România, calificată a doua oară la rând la Campionatul European de handbal masculin
În faza grupelor preliminare, România a adunat 2 victorii (29-26 vs. Israel, 28-24 vs. Portugalia), un egal (29-29 vs. Israel) și 3 înfrângeri (30-37 vs. Portugalia, 27-28 și 29-30 vs. Polonia). Cu un total de 5 puncte, „tricolorii” s-au clasat pe poziția a treia în Grupa 8 și au obținut a doua calificare consecutivă la Campionatul European de handbal.
Echipele calificate la EURO 2026: Danemarca, Norvegia și Suedia (țări gazdă), Franța, campioana en-titre, Portugalia, Olanda, Insulele Feroe, Spania, Muntenegru, Georgia, Germania, Cehia, Ungaria, Slovenia, Croația, Islanda, România, Polonia, Italia, Elveția, Ucraina, Macedonia de Nord, Austria și Serbia
România a mai participat de 3 ori în istorie la Campionatul European: 1994 (locul 11), 1996 (locul 9) și 2024 (locul 22).
{{text}}