International   •   Campionate   •   ESPANYOL - BARCELONA

Hansi Flick, nervos pe „gașca veselă”: „Știu ce s-a întâmplat acum doi ani”

Hansi Flick supervizează intrarea jucătorilor săi la vestiare / Foto: Imago
Hansi Flick supervizează intrarea jucătorilor săi la vestiare / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 16 mai 2025

Barcelona a parafat titlul pe stadionul rivalei Espanyol, printr-o victorie cu 2-0, și jucătorii au vrut să sărbătorească pe gazon.

Chiar după fluierul final, oamenii de ordine s-au plasat în dreptul peluzei rezervate suporterilor Barcelonei. Iar gazdele au dat drumul aspersoarelor, semn că pe stadionul lor nu mai sunt dispuse să tolereze o sărbătoare a marii rivale, așa cum s-a întâmplat în urmă cu doi ani, când au fost incidente.

Hansi Flick a țipat la jucători să meargă la vestiare

Un incident a fost, însă, pentru că jucătorii Barcelonei nu și-au putut reprima bucuria, ba chiar au profitat de apa răspândită de stropitori pentru a celebra „în ploaie”. Fotbalistul lui Espanyol, Pere Milla, n-a putut suporta să-i vadă bucurându-se și s-a contrat cu Balde, apoi a căzut în mijlocul grupului blaugrana.


A fost momentul în care antrenorul Barcelonei, Hansi Flick, a intervenit energic și a țipat la jucători, cerându-le și făcându-le semn să meargă la vestiare. Primul care a dat curs solicitării tehnicianului german a fost Lamine Yamal, urmat de restul coechipierilor.

Hansi Flick: „Cu Barça trebuie să câștigi titluri, iar trei e grozav”

„Știu ce s-a întâmplat acum doi ani și am vrut să părăsim terenul ca să sărbătorim în vestiar ”, a explicat Flick la conferința de presă ce a urmat. Apoi, tehnicianul german a vorbit despre titlu și celelalte trofee câștigate de-a lungul sezonului în curs, respectiv Supercupa și Cupa Spaniei.

„Cu Barça trebuie să câștigi titluri, iar trei e grozav. Am suferit după semifinala de la Milano (n.r. - 3-4 cu Inter), dar cu trei titluri, cred că atât clubul, cât și jucătorii, dar și eu... există motive de bucurie”, a spus Flick, aflat la primul sezon pe banca Barcelonei.


Hansi Flick: „A doua jumătate a sezonului a fost incredibilă. Câștigarea Supercupei ne-a dat încredere”

Flick a spus că, în opinia lui, „a doua jumătate a sezonului, în special, a fost incredibilă. Nu am pierdut niciun meci, iar asta e minunat. Felicitări echipei, clubului și fanilor. Suntem foarte fericiți. Este întotdeauna foarte pozitiv să fii puternic mental.

După vacanța de Crăciun, ne-a ajutat foarte mult. Câștigarea Supercupei ne-a dat încredere. Jucătorii, precum Frenkie și mulți alții, au atins apogeul și este minunat să vedem cum s-au îmbunătățit. Sunt foarte fericit”.

Clasamentul la zi în LaLiga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.