Sporturi   •   Baschet   •   LNBM

Mihai Silvășan, despre situația lui Cornelius Hudson, depistat pozitiv la THC: „Sunt uimit că a fost în teren... Vă pot spune ce s-ar întâmpla la noi în echipă”

Mihai Silvășan, antrenorul lui U-BT Cluj-Napoca/Foto: Imago Images
Mihai Silvășan, antrenorul lui U-BT Cluj-Napoca/Foto: Imago Images

Articol de David Istrate   —  vineri, 16 mai 2025

După victoria obținută în fața lui CS Vâlcea 1924, scor 105-85, Mihai Silvășan, antrenorul lui U-BT Cluj-Napoca, a vorbit despre confruntarea din BTarena, despre meciul 2 al semifinalei, cât și despre situația lui Cornelius Hudson, starul echipei adverse.

Înaintea primei partide din semifinalele Ligii Naționale de Baschet Masculin, GSP.ro a anunțat în exclusivitate că cel mai bun jucător din campionat, Cornelius Hudson, a fost depistat pozitiv cu THC, în urma unui test efectuat în 23 aprilie.

Cornelius Hudson, evoluție strălucită în BTarena. Mihai Silvășan: „Nu mi se pare normal...”

În ciuda acestui lucru, americanul lui CS Vâlcea 1924 nu a fost suspendat pentru că are dreptul la 10 zile în care să solicite proba B și să își susțină nevinovăția. Chiar dacă poate decide să solicite către ANAD suspendarea voluntară, Hudson nu a făcut acest lucru și nici clubul nu a decis să îl sancționeze.


Jucătorul în vârstă de 31 de ani a avut o prestație excelentă în BTarena, contribuind cu 27 de puncte, 6 recuperări și 3 pase decisive. Evoluția lui Hudson nu a fost de-ajuns, iar U-BT Cluj-Napoca s-a impus cu 105-85 și o conduce cu 1-0 pe CS Vâlcea 1924.

După încheierea partidei, Mihai Silvășan, antrenorul principal al ardelenilor, a vorbit atât despre joc, cât și despre situația lui Hudson.

„Am aflat și noi această informație. Știam dinaintea meciului. Sincer, nu știam exact regulamentele. Însă am știut că au primit hârtie cum că el este pozitiv. Sincer, sunt uimit că a fost în teren la meciul de azi, dar asta nu e treaba mea. Ce fac cei de la Vâlcea e numai și numai problema lor. Eu vă pot spune ce s-ar întâmpla la noi în echipă. Avem regulamente stricte de ordine interioare, avem contracte stricte”, a afirmat tehnicianul în vârstă de 40 de ani.

„Dacă un jucător de la noi din echipă ar fi în această poziție, automat ar fi suspendat de noi. Nu mi se pare normal, chiar dacă e un mic dubiu, să evolueze. Dar, repet, e punctul nostru de vedere și ceea ce am face noi. Nu pot să-mi dau părerea sau să mă bag în treburile lor. Treaba noastră este, cu el sau fără el în teren, să jucăm, să câștigăm și să mergem mai departe”, a adăugat el.


Trebuie menționat că, după meci, GSP.ro a luat legătura cu Cornelius Hudson în Sala Polivalentă din Cluj, iar americanul a negat faptele, însă a refuzat să ofere o declarație. Acesta a dat de înțeles că, după meciul de duminică, ar fi dispus să își spună perspectiva.

Cornelius Hudson/Foto: Facebook (CS Vâlcea 1924)

Mihai Silvășan: „Noi trebuie să ne concentrăm pe atitudinea și jocul nostru”

Duminică, 18 mai, la ora 18:00, U-BT Cluj-Napoca va primi din nou vizita lui CS Vâlcea 1924. Mihai Silvășan se așteaptă la o tresărire de orgoliu din partea „lupilor negri”.

„Cu siguranță. Însă lucrurile sunt în mâinile noastre. Noi trebuie să ne concentrăm pe atitudinea și jocul nostru și să ne facem treaba cât mai bine”, a spus antrenorul „studenților”, extrem de mulțumit de mentalitatea și de apărarea arătate de elevii săi.

Deshawn Stephens, care a absentat în primul meci din cauza unei mici accidentări, ar putea să revină duminică pe teren și să îi ia locul unui alt străin din lotul lui Silvășan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.