Ianis Stoica (22 de ani), atacantul celor de la Hermannstadt, a oferit un interviu în presa locală, în care a spus că se consideră cel mai bun jucător Under 21 care a jucat vreodată pentru gruparea sibiană.
Ianis Stoica a recunoscut că este cu gândul la transfer, după ce a reușit cel mai bun sezon din cariera lui. În 37 de meciuri jucate pentru Hermannstadt în acest sezon, fostul atacant de la FCSB a reușit 12 goluri și 3 pase de gol.
Ianis este de părere că este unul dintre cei mai buni fotbaliști care au jucat pentru Hermannstadt și cu siguranță cel mai tânăr fotbalist Under 21 care a trecut pe la sibieni.
Ianis Stoica, cu gândul la plecarea de la Hermannstadt: „Nu pot exclude posibilitatea unei plecări”
„Am primit sprijin din partea tuturor și apreciez contribuția fiecăruia, fără a minimaliza pe nimeni. Totuși, cred cu tărie că mă număr printre cei mai valoroși jucători care au evoluat pentru această echipă.
Prefer să nu comentez despre un eventual transfer, din respect pentru colegii mei și pentru suporteri. În acest moment sunt concentrat să dau tot ce am mai bun în finalul de sezon, însă nu pot exclude posibilitatea unei plecări.
Am un respect deosebit pentru suporterii sibieni - m-au susținut enorm, mai ales în momentele speciale, cum ar fi atunci când îmi strigă numele după ce marchez. Desigur, există și voci critice, dar sunt convins că sunt cel mai bun jucător under pe care această echipă l-a avut vreodată. Cifrele stau mărturie”, a spus Ianis Stoica, conform zilesinopti.ro.
{{text}}