Sporturi   •   Handbal   •   HANDBAL

„Asta spune multe despre ce am însemnat eu în handbal” » Cristina Neagu, după ultimul meci din carieră: „Sună ciudat în momentul ăsta”

Cristina Neagu, în lacrimi după ultimul meci oficial din carieră / Foto: Cristi Preda GSP +55 Foto
Cristina Neagu, în lacrimi după ultimul meci oficial din carieră / Foto: Cristi Preda GSP

Articol de Sergiu Alexandru, Valentin David (video), Alexandru Stanciu   —  duminică, 18 mai 2025

Cristina Neagu a oferit declarații la finalul ultimului meci din carieră, în victoria obținută de CSM București contra celor de la Corona Brașov, scor 35-33.

Vizibil emoționată, la fel ca și în momentele finale ale meciului, când a fost aplaudată de întreaga Sală Polivalentă, inclusiv de adversare, Neagu a vorbit despre ce a însemnat cariera pentru ea și a reflectat la viitor.

VIDEO. Cristina Neagu, emoționată după ultimul meci oficial al carierei: „Asta spune multe despre ce am însemnat eu în handbal”


A fost emoționant. Am trecut prin multe în 8 ani de zile aici, la CSM, și lucruri frumoase, dar și momente dificile, în care fanii au fost alături de mine.

(n.r. despre moștenirea pe care o lasă) Cred că felul în care m-am luptat, pasiunea pe care am arătat-o pe teren, dincolo de talentul meu în ceea ce privește handbalul. Și faptul că poți visa, indiferent ce faci, am arătat că se poate.

(n.r. despre „călătoria” sa în handbal) Cred că aș spune că a fost o poveste. Am apăsat cu tot sufletul și cred că e un gest de respect din partea clubului, îmi face plăcere să știu că nimeni nu va mai purta numărul 8 la CSM București.

Cred că asta spune multe despre ce am însemnat eu în handbal, din moment ce și adversarii plâng, m-au lăsat să înscriu ultimul gol. Cred că totul se rezumă în reacția oamenilor.


Nu știu dacă au fost oameni care au vrut să vină și n-au apucat bilete. Mă bucur din suflet că am avut un astfel de moment.

Pot să spun că a fost un final foarte fericit pentru mine, cu o Sală Polivalentă plină. Oamenii au venit cu drag să fie alături de mine și de echipă. De când sunt eu la CSM nu am jucat niciodată cu o sală plină în campionat, doar în Liga Campionilor.

Eram foarte emoționată de la time-out. Nu mi-am dat seama, eu mă duceam la adunare, Helle (n.r. Thomsen, antrenorul de la CSM București) mi-a zis să rămân în teren să mă aplaude lumea. Ce a urmat după, aveam lacrimi în ochi, nu mă mai gândeam la ultima aruncare”, a declarat Cristina Neagu.

Cristina Neagu: „Sunt foarte mândră și mă simt norocoasă că am făcut ceva care a contat cu adevărat”

„O să mă obișnuiesc, n-am încotro. Cariera unui sportiv este scurtă. Sunt foarte mândră și mă simt norocoasă că am făcut ceva care a contat cu adevărat, las ceva în urmă.

Sună ciudat în momentul ăsta, e foarte devreme, dar mă consolează că pe 8 iunie mai am încă un meci, chiar dacă nu e oficial și urmează altceva pentru mine, o să vedem ce.

Nu am niciun plan deocamdată. O să iau lucrurile ușor, o să fie o perioadă de acomodare dificilă cu faptul că nu mai e această rutină. Probabil, o să fie un pic straniu la început, o să am nevoie de o perioadă de acomodare și după aia, ușor, ușor, o să fiu mai relaxată și o să mă bucur de viața pe care am avut-o pe terenul de handbal.

Am făcut exact ce am simțit azi. N-avea niciun sens să încerc să nu plâng, sunt și eu om până la urmă. Știu că pe teren am părut mai dură, dar sunt și eu om, am sentimente și astăzi am făcut exact ce am simțit, dacă mi-a venit să plâng, am plâns. E greu, las aici o viață de om, a însemnat totul pentru mine.

Pălăriile cred că au fost aduse de Helle. Hai să spunem că mi-am creat propriul supererou. În perioada următoare o să aflați numele tuturor jucătoarelor care vor veni, cred că fanii vor fi fericiți să le vadă jucând încă o dată în această sală”, a adăugat Neagu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.