Sporturi   •   Handbal   •   CM 2025

Selecționerul Florentin Pera a fixat obiectivul naționalei României la Campionatul Mondial de handbal feminin din acest an

Florentin Pera / Sursă foto: Facebook@ Federația Română de Handbal

Articol de Maria Olteanu   —  vineri, 23 mai 2025

Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi seara adversarele de la Campionatul Mondial din 2025. „Tricolorelor” le-a fost fixat și obiectivul de către selecționerul Florentin Pera, care vrea ca elevele pe care le antrenează să termine pe una dintre primele 8 poziții turneul de la finalul anului.

  • România a fost repartizată în grupa A, de la Rotterdam, alături de Danemarca, Japonia și Croația;

  • Campionatul Mondial de handbal feminin din 2025 va avea loc în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie în Germania și Olanda. Meciurile se vor juca în Dortmund, Stuttgart, Trier, Rotterdam și ‘s-Hertogenbosch;

  • România este singura națională prezentă la toate turneele finale mondiale.

Prima reacție a lui Florentin Pera, după ce România a aflat adversarele de la CM 2025

„Ne aflăm în cea mai puternică și echilibrată grupă, aspect ce trebuie să ne motiveze si mai mult pentru a lupta până la ultima picătură de energie. Niciun meci nu este câștigat dinainte, motiv pentru care este esențial să abordăm fiecare partidă cu încredere, concentrare și determinare, indiferent de valoarea sau numele adversarului.


Ne-am propus să ne clasăm între primele opt echipe la Campionatul Mondial din luna decembrie – un obiectiv ambițios, care ar reprezenta un pas important în procesul de pregătire pentru Campionatul European de anul viitor, găzduit de România. Acolo ne dorim să evoluăm la cel mai înalt nivel și să ne situăm între primele șase echipe.

Pentru Campionatul Mondial, ne dorim o echipă unită, determinată și implicată, cu un puternic spirit de luptă și sacrificiu – capabilă să obțină rezultate pozitive și să aducă bucurie suporterilor echipei naționale.

Campionatul European de anul trecut a reprezentat un prim pas important în formarea unei echipe competitive pentru acest ciclu olimpic. Faptul că am trecut de o grupă complicată, având una dintre cele mai tinere echipe de la acest turneu final, precum și victoria obținută împotriva unei echipe de top, precum Suedia, ne oferă încredere în perspectiva Campionatului Mondial. Hai, România!”, a fost mesajul transmis de selecționerul Florentin Pera, potrivit FRH.

  • Favorita grupei A este, fără îndoială, Danemarca, echipă care la ultimele două ediții de Campionat Mondial a luat medaliile de bronz. Pentru nordice va fi primul turneu important la care vor fi pregătite de Helle Thomsen, antrenoarea lui CSM București.

  • Japonia va aborda Campionatul Mondial în calitate de câștigătoare a Campionatului Asiatic. Cunoscută drept o națională incomodă, Japonia va încerca să se claseze mai sus decât a făcut-o în 2023 la Campionatul Mondial, când a terminat pe locul 17.

  • Croația, a treia adversară a României din grupa A, s-a clasat pe poziția a 14-a la precedentul Mondial. Cea mai bună performanță a naționalei balcanice o reprezintă medalia de bronz câștigată în 2020, la Campionatul European.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.