Totul despre anorexie și bulimie: „Am ajuns de la 78 la 50 de kilograme din cauza bullying-ului, dar sportul mi-a salvat viața”

EPISODUL 41. Invitata de astăzi a emisiunii Health Talks by GSP este Laura Dumitru, antrenoare de fitness, care vorbește deschis despre problemele ei legate de tulburările alimentare și mărturisește cum sportul a ajutat-o să treacă peste acest episod din viața sa

- Laura, te rog să ne spui cum a început parcursul tău în sport.

- Inițial am fost atletă, am practicat atletism de performanță timp de aproximativ șapte ani, la Ploiești.

- La ce vârstă ai început?

- Am început pe la nouă ani. Mergea verișoara mea constant la antrenamente și așa m-a atras și pe mine acest stil de viață. M-a prins bine și am continuat mai mulți ani, până am ajuns la categoria Juniori 2, când am decis să mă opresc.

- De ce ai renunțat?

- Am câștigat chiar și o competiție – Cupa Buzău – la Juniori 3, dar când am ajuns la Juniori 2, am simțit că nu mai pot continua. Sprijinul financiar era slab, iar profesorul nostru de atletism se lupta constant cu sistemul pentru a ne oferi condiții decente. Cantonamentele erau grele, programul strict – trezirea la ora 6 dimineața... Mi-am dat seama că îmi doream altceva. Voiam să mă bucur de viață, nu să trăiesc doar în disciplină. Țin minte că în ultimul cantonament am reușit să le conving pe toate fetele să ieșim din oraș după ora 10 seara. A fost haos – părinții au fost anunțați, iar eu am fost considerată un exemplu negativ.

Laura Dumitru: „Toți îmi cereau planuri alimentare”

- Ce s-a întâmplat?

- După acel episod, am simțit că am nevoie de o pauză. Disciplina extremă, lipsa de libertate... era prea mult pentru mine. Așa că m-am reorientat către altceva.

- Cum ai ajuns să devii antrenoare de fitness?

- Am început să frecventez sala de sport. Din 2019 am început din nou să mă antrenez serios. Aveam oameni în jurul meu care îmi spuneau: „Se vede progresul!”, „Te-ai definit!”. Eu nu realizam neapărat schimbările, dar ceilalți da – mama, tata, prietenii, colegii de muncă. Toți mă întrebau ce am făcut, îmi cereau planuri alimentare... Simțeam că pot fi o sursă de inspirație pentru ei. Adevărul e că, fără susținerea celor din jur, nu cred că aș fi devenit antrenoare.

- Ce te-a făcut să te întorci la sală, în 2019?

- Eram foarte slabă. Slăbisem mult și simțeam că trebuie să fac ceva pentru mine. Aveam nevoie să mă simt mai bine în pielea mea.

- Cât a durat pauza dintre atletism și revenirea în sală?

- Cam patru-cinci ani. Am fost la facultate în București, unde stilul meu de viață s-a schimbat mult. Aș spune că au fost aproximativ cinci ani de pauză totală de la sportul de performanță.

Laura Dumitru: „La 12 ani aveam 78 de kilograme”

- În perioada asta de 4-5 ani, nu ai mai făcut deloc sport?

- Nu. Mai făceam, ocazional, câte ceva acasă. Dansam, dar nu pot spune că era sport în adevăratul sens. Era mai mult o activitate recreativă.

- Când te-ai lăsat de atletism, cum s-a schimbat viața ta? Ai trecut de la disciplină extremă la...?

- Da, a fost o schimbare totală. La 15-16 ani, când m-am lăsat de atletism, m-am apucat de fumat – lucru total nepotrivit pentru un fost sportiv. Am început să ies des, să mă distrez... m-am dus în cealaltă extremă. Când am ajuns la liceu, în clasa a IX-a, deja slăbisem mult. Am fost o persoană grăsuță în copilărie. Cât am făcut atletism mai slăbeam, dar mâncam foarte mult și mă îngrășam la loc. Îmi amintesc cum mă certam cu tata pe porții. Când mama gătea, îi spuneam: „De ce i-ai pus lui tata mai mult decât mie?” Îi luam porția, că era mai mare. Mâncam enorm!

- Câte kilograme aveai?

- La 12 ani aveam 78 de kilograme. N-am mai ajuns niciodată la greutatea aia, și nici nu-mi doresc. Mi se pare foarte greu de atins, sincer.

Laura Dumitru: „Eram ținta perfectă pentru glume”

- Cum te-a afectat greutatea asta? Copiii pot fi destul de răutăcioși…

- Da, clar. Astăzi îi spunem „bullying”, dar pe atunci nu aveam un termen pentru asta. Îmi ziceau: „Ești atât de grasă, că ocupi două scaune odată.” Și eram și tocilara clasei – prima bancă, ochelari, 78 de kilograme. Ținta perfectă pentru glume.

- Modelul ideal pentru bullying...

- Exact... Și am făcut față cu greu. Primeam multe remarci răutăcioase – „Ești prea grasă, intră pe rând!” – tot felul de glume. Țin minte că atunci când venea ziua cântarului la școală, mă ascundeam în baie. Noroc că mai erau două fete mai plinuțe decât mine, altfel aș fi fost mereu „cea mai grasă”. Părinții mei nu știau ce se întâmpla. Nu le spuneam. Mi se părea umilitor să le povestesc ce ziceau alții despre mine. Mă închideam în mine și plângeam singură. N-am vrut niciodată ca alții să vadă că sunt afectată.

- Ce ai făcut mai departe? Cum ai trecut peste?

- În clasa a VIII-a am luat decizia să slăbesc. Mi-am promis că, atunci când intru la liceu, nu voi mai fi grasă. Nu mai suportam cuvântul „grasă”. Îl uram. Și mă uram și pe mine din cauza asta. Așa că, în vacanța de vară, am început să slăbesc pe cont propriu. Aveam o ambiție uriașă. Mi-am făcut sală acasă. Ții minte emisiunile alea de Teleshopping? Îmi cumpărasem toate aparatele posibile: pentru abdomene, pentru tot ce era. Făceam câte 300 de abdomene pe zi. Era greu, pentru că fiind mai plinuță, mișcarea era mai dificilă. Dar nu m-am lăsat. Am schimbat complet și alimentația. Micul dejun era cereale Fitness, apoi batoane și mere verzi.

Laura Dumitru: „Am slăbit 20 de kilograme în 3 luni. Nu recomand!”

- Te-ai dus în cealaltă extremă.

- Da, exact. Am ajuns să slăbesc 20 de kilograme. A fost o transformare totală.

- În trei luni?

- În trei luni, da. Ajunsesem la... 60 și un pic de kilograme.

- De la 80? Acum, ca antrenoare de fitness, ai mai recomanda unei cliente o astfel de slăbire?

- Niciodată. Nu, nu, nu. Nimănui nu i-aș recomanda să se înfometeze și să slăbească în modul în care am făcut-o eu. Sub nicio formă. Pentru un proces corect și pentru o definire corporală în timp, ai nevoie de o abordare sustenabilă. Trebuie să ai o slăbire echilibrată. Ai nevoie să consumi minimum 1,6 grame de proteină per kilogram corp. Ai nevoie de toți macronutrienții. Ca să slăbești și să îți menții tonusul muscular, ai nevoie și de grăsimi sănătoase, și de carbohidrați, și mai ales de proteine. Dar, bineînțeles, pe atunci nu cunoșteam toate aceste lucruri. Îmi doream doar să slăbesc cât mai repede.

Laura Dumitru: „Ajunsesem la 50 de kilograme, sufeream de anorexie”

- Cum te-a afectat această slăbire bruscă? A avut un impact asupra sănătății tale?

- Da, a avut un impact negativ destul de serios asupra sănătății mele. Reușisem să slăbesc, dar apoi am devenit obsedată să slăbesc și mai mult. Mă uitam în oglindă și mă vedeam grasă, deși aveam doar 50 de kilograme. La înălțimea mea, diferența de la 80 la 50 de kilograme era uriașă. Din păcate, am dezvoltat o tulburare alimentară serioasă.

- Adică?

- Am ajuns să sufăr de anorexie. Țin minte că am plecat prima dată singură de acasă, la un festival la Sighișoara, și am ajuns acolo cu perfuzie. Nu băusem alcool niciodată până atunci, dar am gustat puțin și imediat a fost nevoie de ambulanță. Nu mâncasem deloc în ziua aceea, iar corpul meu era foarte slăbit. A fost primul semnal de alarmă pentru părinții mei. Medicii de la Sighișoara i-au sunat și le-au spus că eram în stadiul 2 de anorexie. Le-au spus că se văd deja oasele prin piele și că, dacă nu fac ceva urgent, mă vor pierde. Aici aș vrea să trag un semnal de alarmă pentru toate femeile care își doresc să slăbească: nu este sănătos să treci dintr-o extremă în alta. Tulburările alimentare îți pot afecta viața în mod profund și negativ.

INFOGRAFIC. Totul despre anorexie

- Și sunt foarte periculoase, mai ales pentru că nu-ți dai seama...

- Exact. Nu-ți dai seama. Te închizi în tine, nu vrei să știe nimeni nimic, ești doar tu cu tine. Și de acolo apar frustrările interioare și problemele legate de imaginea de sine. Noi, femeile, avem tendința să căutăm validare din exterior. Vrem să scoatem în evidență anumite trăsături. Dar, în realitate, nimeni nu îți poate oferi validarea de care ai cu adevărat nevoie. Tu singură trebuie să o găsești. Tu cu oglinda. Ești doar tu cu tine. Acolo e validarea. Nu trebuie să faci nimic pentru ceilalți, ci doar pentru tine.

Laura Dumitru: „Sunt multe femei care suferă de această tulburare alimentară”

- Dar, de multe ori, chiar și așa, te uiți în oglindă și, deși arăți bine, nu te vezi așa. Și îți dorești să slăbești și mai mult.

- Fix asta voiam să subliniez. Tulburarea alimentară, anorexia, te face să te uiți în oglindă și, deși ești foarte slabă și ceilalți văd asta, tu nu reușești să te vezi cum ești cu adevărat. Este o ruptură între realitate și percepția ta despre tine.

- E doar în mintea ta.

- Exact, doar în mintea ta există lucrul acesta. Este o tulburare foarte serioasă, iar eu am observat cât de multe femei sunt afectate. Și chiar au nevoie de ajutor – de persoane cu care să vorbească, care să le facă să înțeleagă că aceste probleme se pot rezolva. Nu sunt singure, nu sunt singurele care trec prin asta. Sunt atâtea femei care au trecut prin experiențe similare și ar trebui să acordăm mai multă atenție acestor tulburări alimentare.

- Acela a fost momentul de cotitură? Când ți-ai dat seama că ai nevoie de ajutor? Sau mai degrabă părinții?

- Părinții. Eu refuzam categoric. Eram fix acel model de „nu”. Credeam că toți vor doar să mă îngrașe, să mă întoarcă la viața pe care o aveam în generală, când eram victima bullying-ului pentru că eram grasă. Îi vedeam pe toți apropiații mei ca pe niște dușmani.

Laura Dumitru: „Din anorexie am dat în bulimie”

- Toți cei care voiau să te ajute...

- Exact. Cei de la liceu, însă, au fost foarte uniți cu mine și m-au susținut enorm. Mama îmi făcea pachet, dar eu îl aruncam la gunoi. Iar colegii vedeau asta, și veneau la mine, încercând să-mi dea de mâncare. Iar eu le spuneam: „Voi vreți să mă îngrășați ca să fiu ca voi?”. Mi-a luat timp să procesez totul, să înțeleg că oamenii din jur voiau, de fapt, să mă ajute. A fost o muncă titanică în spate și au fost mulți care au încercat să mă ajute să ies din acel episod.

- Și când ai reușit să-ți dai seama și să începi, pur și simplu, să lucrezi cu tine?

- A fost un drum foarte lung. După ce am scăpat de anorexie, am început să mănânc doar ca să vadă ceilalți că mănânc. Îi voiam să creadă că sunt bine. Dar când rămâneam singură, mergeam și îmi băgam degetele pe gât ca să vomit. Am dezvoltat bulimie. Asta e o consecință gravă a bolii.

- Cum se manifesta?

- Unii încep cu bulimie și ajung la anorexie, alții invers. Iar bulimia e cumva chiar mai severă, pentru că ajungi să mănânci compulsiv. Aștepți să plece toată lumea ca să rămâi singur cu frigiderul. Îl deschizi, scoți tot ce e în el, mănânci compulsiv, fără control. Și chiar dacă știi ce urmează, creierul tău te lasă să te bucuri de acea senzație, apoi imediat îți bagi degetele pe gât și te duci să vomiți. E groaznic. Iar eu am ținut-o așa până în facultate.

INFOGRAFIC. Totul despre bulimie

Laura Dumitru: „Sportul m-a ajutat cu adevărat”

- Deci în toată perioada liceului te-ai luptat cu o tulburare alimentară sau alta.

- Da. Da. Și vreau să subliniez că singurul lucru care m-a ajutat cu adevărat a fost sportul. Mi-a salvat viața, pot spune. Dar sportul combinat cu alimentația. Fără alimentație, nu se poate. Această disciplină m-a ținut pe linia de plutire. M-a ajutat să nu fiu doar „ok”, ci din ce în ce mai bună. Să progresez. Eu nu țin mâncare nesănătoasă în casă.

- Îți amintești momentul în care ți-ai dat seama că ai scăpat de aceste probleme?

- Da. S-a întâmplat în 2019, când m-am apucat de sală. Nu pot spune că scăpasem complet, dar nu mai era la același nivel. Primul contact cu sala, cu greutățile, cu rutina de antrenament – mi-a oferit disciplină. Am început să înțeleg cum și ce să mănânc. Așa am reușit să renunț treptat la problemele de sănătate. Sportul și stilul de viață sănătos m-au ajutat enorm. Iar prietenele mele sunt foarte mândre. Vor să ieșim, să vadă ce mai mănânc, cu ce mai vin – ghimbir, rețete noi, tot felul de idei. Vrem să învățăm împreună cum să menținem acest stil de viață. Și da, acela a fost momentul în care m-am simțit împlinită: când am început din nou să fac sport.

- Deci, practic, sportul a fost evadarea ta din ghearele bulimiei?

- Da. Pentru mine, dacă trec mai mult de două zile fără antrenament, efectiv nu funcționez bine. Nu sunt eu, nu mă simt bine cu mine. Dacă nu ajung la sală, fac ceva repede acasă, orice doar să simt că am făcut mișcare, că mi-am luat doza de dopamină, serotonină – tot. Sportul e foarte important pentru mine. Chiar dacă plouă, chiar dacă e cinci dimineața și n-am dormit toată noaptea, știu că dacă au trecut deja două zile fără sport, trebuie neapărat să mă antrenez. Trebuie să fiu acolo, în sală, să trag de greutăți. Pentru că greutățile mi-au schimbat complet compoziția corporală. Antrenamentele de forță, rezistență, anduranță – toate combinate într-un plan bine pus la punct – dau rezultate. Oamenii au venit după mine, pentru că au văzut progresul meu într-un timp scurt.

Laura Dumitru: „Sportul m-a ajutat cu adevărat”

- Multe femei fug de exercițiile de forță, fără să știe că masa musculară e un organ esențial pentru sănătate – nu doar ca să arăți bine, ci ca să te simți bine, inclusiv în raport cu alimentația.

- Sunt total de acord. Lumea nu e informată. Văd multe persoane care fac cardio în exces. Dar cardio-ul în exces nu te ajută să construiești masă musculară. Nu te definește, nu-ți dă acel aspect tonifiat pe care și-l doresc femeile. Chiar discutam ieri cu o prietenă: cardio-ul în exces nu va ajuta niciodată la dezvoltarea mușchilor, inclusiv al fesierilor. Cardio e bun doar pentru sistemul cardiovascular. În schimb, poate duce la o slăbire nesănătoasă – pierzi inclusiv din masa musculară.

- Exact, și asta am observat și eu. Cardio în exces te face să pierzi și mușchi.

- Cardio-ul e ok, dar trebuie făcut cu cap. De exemplu, mers pe bandă, înclinație 15, viteză 4-5 – 20-30 de minute. Dar nu-l transformi într-un antrenament de bază. Construcția musculară o faci cu greutatea corpului, cu gantere, cu greutăți libere. E important să nu începi cu greutăți mari. Eu pot acum să fac fandări cu 40-50 kg, dar le fac cu atenție maximă. Trebuie să fii atentă la postură, la execuție. Nu e vorba de 4 serii a câte 10 repetări din prima. Poți începe cu 4 serii a câte 6, combinate cu greutăți mai mici. Trebuie să-ți găsești propriul echilibru în antrenament.

- Da, pentru că multă lume forțează la sală. Și e greșit. Mai bine greutăți mai mici și consistență, decât greutăți mari care te accidentează. Pe termen lung contează disciplina și constanța.

- Total de acord. Am fete care vin la mine și vor din prima să lucreze cu greutățile mele. Le explic că e un proces. Nu începi cu îndreptări de 30 kg. Îți construiești musculatura în timp. Și poți avea rezultate excelente și cu greutăți medii, dacă ai mișcare controlată și știi ce lucrezi. Trebuie să faci acea conexiune între creier și mușchi. Când creierul dă comanda și mușchiul execută în armonie, acolo apare randamentul maxim.

Laura Dumitru: „Fără disciplină nu pot să funcționez acum”

- După ce te-ai apucat de sală, ai mai avut episoade de tulburări alimentare?

- Nu. Chiar m-am gândit la asta. La început, când m-am apucat, am mai avut câteva episoade. Mai ales când îmi doream foarte mult să mănânc. Eu mănânc destul de mult, dar nu nesănătos. Dacă știu că am mâncat ceva nesănătos, creierul meu nu poate accepta asta. Sunt de acord cu ideea de „cheat meal”, cred că fiecare om ar trebui să aibă o masă sau o gustare mai puțin sănătoasă din când în când. Dar dacă eu, de exemplu, mănânc o ciocolată, nu mă simt bine. Nu pot să fac asta. Pentru că, involuntar, dacă nu trăiesc în disciplina asta, sunt sigură 100% că problemele mele de sănătate vor reveni.

- Nu e dificil?

- Îmi doresc uneori să-mi dau voie să fiu mai relaxată, să nu stau mereu cu mintea în priză, dar mi-e foarte greu. Dacă am mâncat o bomboană, imediat încep să mă gândesc: „O să-ți pierzi tot progresul, o să-ți afecteze compoziția corporală, o să ai probleme”. Încerc din răsputeri să nu devin obsedată, dar îmi e foarte greu. Fără disciplină nu pot să funcționez.

- Și acum, de exemplu, cum arată cele trei mese ale tale într-o zi?

- Hai să-ți spun ce am mâncat azi. M-am trezit și am mâncat două albușuri cu spanac, trei nuci și jumătate de avocado. Apoi, înainte să plec, n-am mai avut timp să fierb ovăzul și am mâncat ovăz crud cu ton, oregano și lămâie. Mie îmi plac combinațiile astea ciudate și pot să le mănânc fără probleme.

Laura Dumitru: „Funcționez mai bine fără carne”

- Ce mai mănânci de obicei?

- Nu consum deloc lactate. Mănânc foarte mult pește. Când vreau să mă concentrez pe dezvoltarea fesierilor, de exemplu, mănânc somon cu orez negru și salată verde. Am întotdeauna minimum trei mese pe zi, mai ales dacă fac antrenamente cu greutăți mari — lunea, de exemplu. La antrenamente, alternez exerciții de bază cu exerciții de izolare. După astfel de antrenamente, mi se face foarte foame. Nu mănânc carne, dar n-am încercat niciodată să impun asta altora. S-au luat multe după mine și au renunțat la carne, dar eu n-am promovat vreodată acest lucru. Eu doar funcționez mai bine fără carne.

- Și ai spus că îți iei cam 1,6 g de proteină per kilogram?

- Da, 1,6 g e minimul. Eu încerc să ajung la 2 g.

- Nu ți-e greu fără carne?

- Nu, pentru că sunt foarte multe alimente bogate în proteină, doar că lumea nu e informată. De exemplu: mazărea, fasolea roșie, tofu, fasolea verde, ouăle, peștele, tonul — toate conțin proteină. Chiar și hummusul, pe care îl fac adesea acasă. Sunt multe surse, doar că trebuie să știi cum să le combini.

Laura Dumitru: „Mă antrenez de 4 ori pe săptămână”

- Ai avut o perioadă în care îți monitorizai atent mesele?

- Da, până acum o săptămână. Am luat o mică pauză pentru că n-am avut timp să gătesc totul în avans și să iau la caserolă. Dar revin, îmi place foarte mult să știu exact ce mănânc și cum gătesc. Nu folosesc uleiuri inutile. Dacă pun ulei de măsline, pun maximum o jumătate de linguriță, și doar dacă simt că am nevoie. Am anduranță și rezistență foarte mare. Pot face antrenamente cu greutăți mari. De exemplu, duminică am reușit un nou record la îndreptări: 80 kg. Pentru o femeie care vrea să fie fit, nu e ușor. Dar nu înseamnă că asta e o regulă pentru toată lumea.

- Poți fi un exemplu mai degrabă prin munca depusă, nu neapărat prin faptul că nu mănânci carne.

- Exact. Munca m-a adus aici, nu faptul că evit carnea. Nu cred că dăunează, doar că eu funcționez mai bine fără ea.

- De câte ori te antrenezi pe săptămână?

- Minim de 4 ori. Dar acum sunt într-un proces în care încerc să nu mă supraantrenez. Ideal ar fi să rămân la 4 antrenamente pe săptămână.

Laura Dumitru: „Mă antrenez de 4 ori pe săptămână”

- Și sunt toate de forță?

- Da, avem și antrenamente de anduranță, și de forță, rezistență, iar la sfârșit facem și cardio. Ce înseamnă cardio? Cardio în cazul meu este mersul pe bandă. Oricum, mersul pe bandă îl fac și înainte, și după antrenament. Atenție, însă, este mers, nu alergat — mers pe înclinat, nu alergat ca pe o pistă. Fac prima dată un antrenament de forță și rezistență lunea sau marțea. Dacă nu am reușit să merg lunea, îl fac marțea. Forță și rezistență. Fac greutăți mari, foarte mari, combinate cu cele mici, și mi-am creat singură un plan de antrenament.

- Apoi?

- Marțea fac antrenament de tip HIIT (High-Intensity Interval Training), pentru că astfel ard cele mai multe calorii și, din punctul meu de vedere, este foarte bun, te ajută din toate punctele de vedere. Miercurea pot face antrenament funcțional, iar dacă nu fac, mă concentrez pe exerciții pentru fesieri, pentru izolare — adică toate variantele de step-ups și altele. Joia, de obicei, fac partea superioară a corpului și abdomen. Așa mi-am planificat. Dacă mai ajung vinerea sau duminica, atunci mai fac cardio pe bandă, eliptică sau puțin abdomen. În plus, dansez. Îmi place foarte mult să dansez. Am omis să spun că am practicat dansul pe o perioadă scurtă, dar dansul mă ajută foarte mult. Dansez oriunde, nu am nicio problemă cu asta.

- Cu odihna cum stai? Pentru că știu că atunci când faci forță, ai nevoie de somn.

- Eu lucrez mult la partea asta cu odihna. Într-adevăr, mă odihnesc, încerc să am minimum 8 ore de somn pe noapte. Dar de multe ori îmi este greu să adorm noaptea, iar asta este un aspect la care lucrez acum — să încerc să adorm mai devreme, să nu mă trezesc obosită dimineața. Vreau să fac un challenge să văd dacă pot, pe o perioadă mai lungă, să mă trezesc la 6 dimineața, să-mi iau micul dejun, să... Dar încă sunt în proces cu mine la acest capitol.

Laura Dumitru: „Adorm foarte târziu”

- Încă ești în proces. Dar de ce te culci târziu? Pentru că stai foarte mult la sală? Sau încă nu te-ai disciplinat pe...

- Mă consider disciplinată foarte mult. În toate privințele. Și la sală stau mult. De exemplu, ieri am plecat de la sală în jurul orei 10:30-11:00. Mi s-a părut destul de târziu. Având această disciplină în ceea ce privește alimentația, trebuie să mă gândesc că, dacă am mâncat după antrenament, iar antrenamentul a fost la ora 9:30, apoi aștept o oră și jumătate, două până să adorm. Nu poți să te bagi la somn cu burta plină. Deci nu există o regulă strictă să nu mănânci după ora 20:00, dar există regula să nu dormi imediat cu stomacul plin. Mai aștept o oră și jumătate, două să se digere.

- Cum te-ai obișnuit să te culci atât de târziu?

- Am lucrat noaptea la un job anterior — am avut multe joburi cu ture de noapte, am fost și dealer online, am lucrat mult noaptea. Și încerc în continuare să remediez acest aspect. E un factor important și de vreo 3 săptămâni încerc să-l combat. Adică nu mai ador la 4-5 dimineața, ci la 2, ceea ce e un progres pentru mine. Mă trezesc în jurul orei 10. Eu nu suport să mă trezesc dimineața devreme, nu sunt o persoană matinală. Chiar ieri m-a întrebat o fată dacă merg și dimineața la sală. Am stat puțin să mă gândesc și i-am spus sincer că nu sunt o persoană matinală.

- După ce te-ai obișnuit cu jobul de noapte, e greu să-ți schimbi rutina.

- Da, e foarte greu, dar este singurul lucru la care încă lucrez. La 10-11 mă găsești la sală, dar să mă găsești la 6 dimineața — șansele sunt mici, dar nu imposibile. Nimic nu este imposibil.

Laura Dumitru: „Putem realiza orice”

- Ce-ai învățat despre tine în urma luptei cu tulburările alimentare?

- Am învățat că, dacă ne propunem ceva cu adevărat și ne dorim cu adevărat, putem realiza orice. Nu există „nu pot”, ci doar „nu vreau”. Ori ești prea leneș și nu vrei, ori există alți factori care influențează, dar dacă îți propui ceva, îl poți face. Dacă vrei să schimbi compoziția corporală, poți să o faci. Ține doar de tine. Depinde de percepția pe care o ai asupra ta și de cât de puternic știi că ești.

- Ce ai vrea să înțeleagă mai bine oamenii despre tulburările alimentare? Este un subiect despre care nu prea se discută, exact așa cum spuneai și tu. Ți-a fost greu să vorbești despre el atunci când ai trecut prin asta?

- A fost puțin greu și acum, dar am discutat pentru că mi-ar plăcea ca cât mai multe femei care se confruntă cu această problemă să vorbească deschis. Nu sunt singurele, iar atunci când discuți cu cineva și îți expui problema într-un mod real — nu cum apare pe social media, ci în realitate — poți primi sprijin și susținere. Consider că, pentru cineva ca mine, care a trecut prin așa ceva, este important să susțin aceste femei și să le redau încrederea în ele, să înțeleagă clar că nu sunt singure și nu trebuie să le fie rușine. Nu trebuie să trăiască prin episodul de a mânca și apoi a vomita, în niciun caz.

- Cum poți să le ajuți?

- Aceste probleme se pot remedia printr-un stil de viață echilibrat. Persoanelor care au trecut prin astfel de experiențe le trebuie neapărat un stil de viață echilibrat, pentru că așa pot funcționa — prin disciplină și consistență. Prin sport, alimentație echilibrată și toate aceste lucruri. În plus, dacă vorbești cu cineva drag, cu părinți sau prieteni, toate acestea aduc un plus de valoare. Aceste persoane au nevoie de încurajare și validare cât mai multă.

- Și de susținere.

- Da, și de susținere, dar mai ales de validare. Dacă vezi o astfel de femeie, trebuie să-i spui: „Ești frumoasă, ești bine, nu te mai gândi că ai vreo problemă. Tu ești tu, ești minunată.” Pentru că aceste persoane au tendința să aibă probleme de acceptare.

Laura Dumitru: „Numai cineva care a trecut prin aceste lucruri te poate înțelege”

- Ai avut cliente care s-au confruntat cu astfel de probleme?

- Da, am avut o clientă cu care încerc să lucrez pe partea psihologică. Ea este foarte slabă și stilul ei de viață este momentan haotic. Încerc mereu să o încurajez să aleagă o direcție sănătoasă și benefică, să încerce să gândească pozitiv. Nu să creadă că drumul e lung până va ajunge ca mine, ci să înțeleagă că se poate. Dar dacă nu începe schimbarea acum, și tot amâni, nu vei ajunge nicăieri. Trebuie să fii fermă și hotărâtă că vrei schimbarea. Altfel, nu o vei obține.

- Te ascultă mai mult pentru că ai trecut tu prin așa ceva, decât un părinte sau un prieten care nu știe?

- Da, cred că un părinte nu știe exact prin ce ai trecut, dar cineva care a trecut printr-un episod similar vine mult mai deschis către tine, pentru că a fost acolo și a trecut. Cum a reușit? Clar are o deschidere mai mare către cineva care a trecut prin asta, decât către părinți, care nu au avut această problemă și le este greu să o înțeleagă. Multor oameni care nu au trecut prin astfel de experiențe le este dificil să înțeleagă ce înseamnă anorexia, bulimia sau obsesia. Numai cineva care a trecut prin aceste lucruri te poate înțelege.

- Dar ce poate face un părinte care are un copil cu o astfel de problemă? Ce ar putea să facă?

- Ce poate face? Să-l iubească foarte mult, să-i dea încredere, să fie alături de el. Cel puțin așa s-a întâmplat în cazul meu. Prietenii, familia au făcut un front comun. Am avut o prietenă foarte bună care, dacă mă vedea că mănânc ceva nesănătos, mă urmărea să vadă dacă vomit. Știa de problema mea și, imediat ce bănuia ceva, suna părinții mei. Îmi spuneau ce se întâmplă și încercau să discute cu mine, să mă ajute. Îți trebuie cineva cu răbdare, care să fie alături de tine, să te înțeleagă, nu să țipe la tine. Mama mea a avut tendința să nu înțeleagă problema și uneori a țipat, dar până la urmă și-a dat seama că asta nu funcționează.

Laura Dumitru: „Este o problemă la nivel global”

- Bine că a înțeles.

- Trebuie să știi cum să apropii astfel de oameni de tine. Dacă țipi și nu știi cum să le vorbești, îi îndepărtezi. Trebuie să știi cum să lucrezi cu ei. Fiecare persoană este diferită, iar tu trebuie să te adaptezi și să știi cum să te pliezi pe nevoile lor, mai ales în cazuri ca acesta, care este o problemă la nivel global. Consider că totul se poate rezolva dacă ai alături oameni care au trecut prin experiențe similare.

- Da, mai ales că, în zilele noastre, fetele nu se mai compară doar cu colegele de clasă sau cu prietenele, ci cu toată planeta.

- Da, asta e problema. Și aici vreau să trag un semnal de alarmă. Toate se compară cu vedete din America. Vedete care au apelat la operații estetice — foarte multe au făcut acest lucru — sau folosesc filtre. Eu am lucrat mult cu o fată, Betty, care locuiește în Anglia, și am discutat mult despre acest lucru. Ea a văzut transformarea mea și a spus: „Eu nu pot să am așa ceva, nu pot să am talia sau fesierul tău, cum ai făcut?”

- Ce s-a întâmplat cu ea?

- Ea se gândea să facă operații estetice, să își facă BBL (Brazilian Butt Lift). Am reușit, în proporție de 80%, să o conving să nu mai facă asta. Am lucrat cu ea pe partea psihologică, pe alimentație și pe antrenamentele de tip circuit pe care i le-am recomandat, verificând postura și modul în care le face. Este mult de muncă cu un astfel de client, pentru că este foarte obsedată de ce văd oamenii pe social media. „Uite-o pe aia...” Dar mulți nu înțeleg că ceea ce apare pe social media nu este neapărat realitatea. Ar trebui să înțelegem că nu trebuie să ne luăm după tot ce vedem acolo, ci să ne uităm la noi și să urmărim progresul nostru. Pentru că răspunsul îl ai în tine, nu în ce face altcineva.

Laura Dumitru: „O persoană care arată bine a depus mult efort ca să ajungă acolo”

- Chiar și dacă e ceva real pe social media, în spatele unei persoane care arată bine, este foarte multă muncă.

- Da, într-adevăr. O persoană care arată bine și este dedicată sălii a depus mult efort ca să ajungă acolo. Nu s-a întâmplat peste noapte: „Mă apuc azi de sală și în două luni am corpul perfect.”

- Da, pentru că, de multe ori, dacă ar fi să împrumutăm ceva de la ei, poate asta ar trebui să fie: disciplina și munca pe care o depun, ceea ce nu prea se vede pe social media.

- Exact, asta se vede în realitate. Impactul este în realitate. Când cineva te vede în viața reală, acolo contează cu adevărat. Pe social media poate nu te crede nimeni, dar în realitate le oferi certitudine. Atunci văd că nu e vorba de filtre sau alte artificii.

Laura Dumitru: „Niciodată nu este prea târziu să ceară ajutor”

- În încheiere, ce mesaj i-ai transmite unei fete care se luptă cu această tulburare și îi este rușine sau teamă să vorbească cu cineva?

- Dacă îi este rușine sau teamă să vorbească cu cineva, ar trebui să știe că nu este singura care trece prin asta și că niciodată nu este prea târziu să ceară ajutor. Lumea în care trăiește ea este una imaginară, nu este așa cum se percepe. Oricând poate găsi susținere în multe femei care au trecut prin aceeași problemă. Când simte nevoia să recurgă la metode ineficiente și dăunătoare, să se gândească că își face rău și mai mult și să vorbească cu o persoană dragă, să-i explice ce simte. Dacă nu are încredere sau crede că nu este înțeleasă, să meargă la un terapeut sau să scrie femeilor care au trecut prin aceeași situație, nu neapărat mie, poate uneia din America sau altundeva.

- Există comunități.

- Da, există comunități. Să își expună problema, pentru că nimeni nu va râde de ea. Mulți cred că dacă vor spune ceva, lumea îi va judeca, dar tu nu trăiești cu lumea, ci cu tine însăți. Trebuie să înveți să fii bine cu tine. Aceasta este o problemă gravă de sănătate, iar un suport real contează mult. Dar mai întâi trebuie să îți asumi problema, pentru că mulți oameni nu o fac și rămân în bula lor fără să vorbească despre asta. Să intre în comunități, să discute cu oameni care au trecut prin situații similare și să ceară ajutor. Nu este o rușine, este o problemă globală. Să adopte un stil de viață sănătos, care disciplinează și ajută.

Episodul integral cu Laura Dumitru

- Mulțumim mult, Laura, și apreciez curajul tău de a vorbi despre acest lucru, pentru că știu că nu ți-a fost ușor. Sper ca mesajul tău să ajute persoanele să înțeleagă că nu sunt singure și pot depăși asta cu ajutorul altora.

- Da, mulțumesc și eu.