Dinamo începe să contureze strategia de transferuri pentru perioada de mercato din vară. Una dintre pistele importante ale „roș-albilor” o reprezintă jucătorii români tineri din Superligă, care sunt și accesibili din punct de vedere financiar.
Pe lista preliminară a dinamoviștilor se află, printre alții, Marian Huja (fundaș central, Petrolul Ploiești, 25 de ani), Andrei Dorobanțu (fundaș dreapta, Unirea Slobozia, 20 de ani, îndeplinește și criteriul U21 pentru sezonul viitor) și Ștefan Ștefanovici (mijlocaș stânga, Poli Iași, 23 de ani).
Dinamo mai are de disputat o singură partidă în acest play-off dezamăgitor. Deși jocul prestat a fost, în multe momente, unul plăcut ochiului, „câinii” au un bilanț nefericit: o victorie, două remize și șase înfrângeri. În această seară, formația lui Zeljko Kopic o va întâlni în Bănie pe Universitatea Craiova, liveTEXT pe GSP.ro, de la ora 21:00.
Trei ținte pentru Dinamo de la echipe din Superligă
Zeljko Kopic și Cosmin Mihalescu, directorul sportiv al clubului, colaborează pentru a stabili țintele verii pentru Dinamo.
Marian Huja, care va împlini 26 de ani în această vară, este titular incontestabil în centrul axului defensiv al celor de la Petrolul. Poate fi o variantă optimă pentru Zeljko Kopic, în condițiile în care acoperirea postului de fundaș central reprezintă o prioritate. Răzvan Patriche s-a retras, iar Joshue Homawoo va părăsi angrenajul alb-roșu.
Boateng, Pașcalău și Mărginean rămân singurele variante în această zonă. Al doilea a prins foarte puține minute, iar ultimul de pe listă este reprofilat din mijlocaș. În acest play-off, la nevoie, Raul Opruț a fost al doilea stoper pentru formația din Capitală.
Huja are și cetățenie portugheză, evoluează de cinci sezoane pe „Ilie Oană” și a fost în vederile selecționerului Mircea Lucescu în toamna anului trecut. Conform portalului de specialitate Transfermarkt, este cotat la 1,2 milioane de euro, iar înțelegerea sa actuală expiră în vara lui 2026.
Andrei Dorobanțu este fundaș dreapta la Unirea Slobozia, post pe care Dinamo îi are deja pe Cristi Costin și Maxime Sivis. Cel puțin unul dintre aceștia va părăsi „haita”. Dorobanțu este cotat la 200.000 de euro și, fiind născut după 1 ianuarie 2004, îndeplinește regula U21 pentru sezonul viitor.
A marcat un gol în acest sezon, împotriva FCSB, fiind o prezență constantă în angrenajul selecționatei U20.
Andrei Dorobanțu, în duel cu Alex Mitriță // foto: ImagoȘtefanovici a contribuit în acest sezon cu două goluri și două pase decisive pentru formația din Copou și, asemenea lui Dorobanțu, ar putea fi adus pentru a oferi consistență băncii de rezerve, aducând totodată experiența acumulată în Superligă.
Evaluat la 450.000 de euro, acesta poate evolua și în flancul stâng al apărării, oferind versatilitate compartimentului defensiv.
{{text}}