Sporturi   •   Tenis   •   WTA RABAT

Jaqueline Cristian, învinsă în finala turneului de la Rabat! Românca a pierdut în două seturi

Articol de Roxana Fleşeru, Sergiu Alexandru   —  sâmbătă, 24 mai 2025

Jaqueline Cristian (26 de ani, 74 WTA) a pierdut în finală la Maroc Open 2025, turneu care se joacă la Rabat. A fost învinsă de australianca Maya Joint (19 anI, 78 WTA), scor 3-6,2-6.

Cronică de Roxana Fleșeru: Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat

Jaqueline Cristian a jucat a doua finală WTA a carierei la Rabat pe un vânt greu de controlat. Românca a avut-o drept adversară pe promițătoarea australiancă Maya Joint, aflată la prima finală din carieră.

Partida a început sub dominația româncei, ea fiind cea dintâi care a făcut break-ul la 1-1. Jaqueline controla punctele și părea cea mai adaptată la condițiile meteo. Dar nu a putut păstra avantajul pentru că adversara sa a revenit imediat, citind jocul româncei și venind cu soluțiile necesare, asta însemnând chiar și veniri la fileu.


După 2-2 au mai urmat două break-uri. Dubiile au apărut la serviciu pentru Cristian și adversara sa a reușit să se desprindă la 5-3. Joint a fructificat a doua minge de set și a făcut 6-3.

Jaqueline Cristian, doar două game-uri în partea a doua

Lui Jaqueline i-a lipsit constanța și în primele game-uri ale celui de-al doilea set, ea mixând loviturile impresionante cu greșelile neforțate, astfel că s-a văzut din nou în dezavantaj, fiind condusă cu 3-1.

Joint a dovedit sânge rece, reușind să-și câștige cu ușurință game-urile pe propriul serviciu și deranjând-o foarte mult pe Jaqueline cu jocul său când românca se afla în această situație. Australianca născută în SUA s-a impus până la urmă cu 6-3, 6-2 într-o oră și douăzeci de minute, câștigând primul trofeu din carieră.


Anul acesta, Jaqueline Cristian s-a impus în turneul WTA 125 la Puero Vallarta. Circuitul feminin a inclus aceste turnee din 2012 în calendarul său sub titulatura de seria Challenger, denumire similară cu cea din ATP.

163 de puncteși 21,284 de dolari a primit Jaqueline Cristian pentru finala de la Rabat

Nu a fost ziua mea, felicitări pentru Maya, ești deja o jucătoare extraordinară, sper să ne mai întâlnim și în alte finale pe viitor. Mi-a plăcut să joc la Rabat, vreau să le mulțumesc și românilor care au venit să mă susțină și ne vedem la anul. A fost o plăcere! Celor din echipa mea vreau să le mulțumesc că mă suportă și că mă împing să devin din ce în ce mai bună, sunt mândră că vă am aproape – Jaqueline Cristian la festivitatea de premiere

Felicitări, Jaqueline, condițiile au fost dificile și ne-au testat, succes pentru săptămâna viitoare și sper să ne mai vedem și în alte finale – Maya Joint la festivitatea de premiere

60 este loculpe care îl va ocupa Jaqueline de luni, la trei locuri distanță de cea mai bună clasare a sa, care a fost 57

Desfășurarea meciului Jaqueline Cristian - Maya Joint 3-6, 2-6

Setul 2:

  • 2-6: Australianca Maya Joint își câștigăt serviciul și e noua campioană de la Rabat

  • 2-5: Maya Joint face al doilea break din set. Și va servi pentru câștigarea meciului

  • 2-3: Cristian nu reușește să mai mențină nivelul bun din primul set. Are probleme la serviciu și nu reușește să fie agresivă la retur, în timp ce Joint e tot mai sigură pe ea, se deplasează excelent și domină aproape fiecare punct

  • 1-1: La fel ca în primul set, actul secund începe echilibrat, cu fiecare jucătoare menținându-și serviciul

Setul 1

  • 3-6: Maya Joint câștigă primul set. Cristian s-a luptat pentru a-și lua break-ul înapoi, a căutat să fie agresivă, dar nu a putut face mai mult. A salvat o minge de set, dar Joint a fructificat-o pe a doua

  • 3-5: Joint se distanțează în premieră și va servi pentru a câștiga setul. Australianca și-a ținut serviciul și a făcut 4-3, apoi a făcut al treilea break la rând, profitând de greșelile neforțate făcute de Cristian

  • 3-3: Continuă seria de break-uri și se repetă scenariul de mai devreme. Jaqueline a câștigat pe serviciul lui Joint, dar australianca a revenit imediat și a făcut rebreak

  • 2-2: Cristian a reușit prima să facă break-ul, revenind de la 15-40. Apoi, la 2-1 pentru ea, românca nu și-a putut ține serviciul, astfel că Joint a egalat scorul

  • 1-1: Start echilibrat de meci. Fiecare jucătoare și-a câștigat game-ul de serviciu, fără probleme pentru moment

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.