International   •   Campionate   •   PARMA

Cristi Chivu a luat decizia în privința lui Dennis Man, înainte de meciul sezonului pentru Parma

Cristi Chivu, antrenorul Parmei, foto: Getty Images

Articol de Romeo Ene   —  sâmbătă, 24 mai 2025

Cristi Chivu (44 de ani), antrenorul celor de la Parma, a susținut conferința de presă premergătoare duelului din deplasare cu Atalanta. Meciul se joacă duminică, 25 mai, de la 21:45. Este ultima etapă din Serie A, decisivă pentru Parma în perspectiva salvării de la retrogradare.

Dennis Man (26 de ani) n-a făcut parte din lotul echipei pentru meciul cu Napoli de etapa trecută din cauza unei accidentări, iar Chivu a anunțat faptul că românul va face parte din lotul echipei.

Cristi Chivu, declarații înainte de Atalanta - Parma: „Man va fi în lot”

„Man a avut o problemă la călcâi și săptămâna trecută nu s-a antrenat. A încercat să joace împotriva lui Napoli, dar durerea era prea mare. Acum s-a antrenat normal și va fi în lot.


Sperăm să sărbătorim împreună cu fanii la final. Le mulțumim pentru sprijinul, dragostea și atașamentul față de această echipă! Vă asigur că și jucătorii sunt la fel de atașați de această echipă și își doresc foarte mult să ne atingem obiectivul.

Avem totul în mâinile noastre. Trebuie să mergem la Bergamo cu curaj și personalitate. Trebuie să câștigăm fără să ne uităm la ce fac celelalte echipe. Asta a fost întotdeauna abordarea noastră și am încercat mereu să o transmitem echipei: să ne concentrăm pe noi, nu pe restul!

Uneori am făcut asta foarte bine, alteori mai puțin, dar dorința și voința au fost mereu acolo. Mâine suntem la 100 de minute de obiectivul nostru, suntem pregătiți să luptăm, să gestionăm momentele dificile și să ne arătăm calitățile”, a explicat Chivu, citat de parmalive.com.

Dennis Man, într-o situație complicată la Parma, foto: Imago Images

Parma se află în acest moment pe locul 16 în Serie A, cu 33 de puncte după 37 de etape. Empoli se află pe locul 18, primul retrogradabil, cu 31 de puncte.

Trebuie să arătăm curaj și personalitate, dar și maturitate în momentele-cheie. Niciun meci nu poate fi controlat cap-coadă, trebuie să ne adaptăm.



Curajul și personalitatea nu trebuie să lipsească. Prima repriză cu Napoli mi-a plăcut din acest punct de vedere, dar se putea face mai mult. Acesta este al 13-lea meci pe care îl trăim ca pe o finală, deci este la fel de important ca și celelalte 12.



- Cristi Chivu, antrenorul Parmei

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.