Demisolul stadionului „Francisc Neuman” din Arad, arena celor de la UTA, a fost inundat din cauza ploilor torențiale din regiune.
Cei de la sportarad.ro scriu că sistemul de canalizare pentru care primăria din oraș a plătit aproape jumătate de milion de lei ar fi trebuit să țină apa în afara incintei, dar pompele automate nu au funcționat.
Demisolul stadionului „Francisc Neuman” s-a inundat: 5 autospeciale au intervenit
Mai multe zone din incinta arenei au fost afectate, iar apa a ajuns până la nivelul gleznelor: vestiarele, magaziile, spălătoria, birourile, sala de conferințe și fan-shop-ul clubului. Conform sursei citate, nu mai puțin de 5 autospeciale au intervenit și a fost nevoie de 5 motopompe din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad.
Conform presei locale, angajații primăriei și ai clubului UTA au ajutat la intervenția de la stadionul „Francisc Neuman”, iar după aproximativ 4 ore, majoritatea apei a fost scoasă din incinta stadionului pe care s-a disputat finala Cupei României. Nu ar fi prima dată când stadionul de la Arad suferă o inundație, dar presa locală notează că este cel mai serios eveniment de acest fel petrecut la arena din Arad.
Stadionul „Francisc Neuman” a fost ales pentru a găzdui finala Supercupei României la categoria Elite U17, între UTA și FC Argeș. Meciul a fost programat pe 30 mai.
Stadionul din Arad a găzduit în acest an, pentru prima dată, finala Cupei României, câștigată de CFR Cluj în fața celor de la Hermannstadt, scor 3-2. De asemenea, stadionul a găzduit meciurile celor de la UTA Arad în acest sezon, recent încheiat, de Superliga.
Noul stadion „Francisc Neuman” a fost inaugurat în august 2020. Finanțată exclusiv din bugetul local, investiția s-a ridicat la 14 milioane de euro și are 12.700 de locuri. Primul meci pe această arenă s-a jucat în 2020 și a fost un UTA - FC Voluntari 0-0, fără spectatori în tribune.
{{text}}