International   •   EURO 2012   •   5 ZILE PÎNĂ LA MECIUUL CU FRANŢA (LUNI, ORA 19:00, TVR1)

Letzigrund pentru un vis

Articol de Viorel Tudorache, Decebal Rădulescu   —  miercuri, 04 iunie 2008

Gazeta vă prezintă stadionul de pe care “tricolorii” încearcă luni să rescrie istoria fotbalului românesc.

Stadionul e aproape de gară. E cochet şi are o capacitate de 31.000 de locuri. Cel puţin zona din jurul lui a fost cuprinsă de febra Euro. La geamurile de la blo­cu­rile din zonă sînt arborate stea­gu­rile ţărilor participante. În sta­dion, forfota e maximă. Plus că e foarte greu de pătruns în incintă, mai ales dacă eşti jurnalist.



Şi asta pentru că în momentul acesta e dez­ordine. Încă se mai lu­crează la a­menajări. Zeci de tir-uri intră şi ies. Se produc cozi pentru că cerberii au instrucţiuni precise: “Con­tro­laţi tot!”. Nici pasărea nu brăz­dea­ză cerul fără să fie observată.



În interior se montează deja camerele UEFA de luat vederi, bannere şi se verifică sistemele de siguranţă. Totul la lumina reflec­toa­relor, chiar dacă e ora prînzului! Orice mişcare, dar absolut orice miş­care e monitorizată la Letzi­grund. Chiar şi în afara lui. Adică sînt verificate pînă şi ştuţurile de apă pentru pompieri, ca nu cumva să fie înfundate. În fiecare zi. Ieri, pe la ora 12:00, gazonul a fost tuns cu o singură maşinărie, iar apoi a fost u­dat abundent. N-au mai rămas de­cît 5 zile pînă cînd “tricolorii” vor căl­ca pentru prima dată pe arena spe­ranţei lor. Pînă atunci însă, totul va fi gata.

Vestiare de lux

Deoarece este considerată echipă gazdă în meciul cu Franţa, “na­ţio­na­la” României va beneficia de vestia­rul cel mai luxos. De fapt, încăperea este una imensă şi privită în oglindă este un vestiar dublu, dotat cu săli de masaj, saune, duşuri, dar şi o minisală, unde Piţurcă poate ţine şedinţa tehnică. Tehnicienii echipelor şi jucătorii de rezervă nu vor fi mai prejos, băncile de rezerve fiind unele ultramoderne (foto jos).


S-au vîndut şi biletele de la fan zone

La Zurich lumea nu pare prea co­nectată la eveniment. Vor­bim de localnici, pentru că deja sînt foar­te mulţi turişti. Zona care fierbe acum este cea din centru, se nu­meşte Bellevue şi în acest mo­ment, aici, se fac pregătiri pentru vizio­narea partidelor pe ecrane-gigant, într-un fan zone special amenajat (foto). Suporterii pot vedea meciurile din loje, iar un bilet costă de la 30 de euro la 60 de euro. Marea surpriză e următoarea: toate locurile au fost deja vîndute!

Lobonţ dorit la Catania



Walter Zenga, fostul antrenor al lui Dinamo, a fost prezent la partida amicală dintre România şi Muntenegru (4-0) pentru a urmări, în special, evoluţia lui Bogdan Lobonţ. Ziarele din Italia susţin că tehnicianul de 48 de ani îl doreşte pe portarul roş-albilor la Catania, formaţie pe care a scăpat-o de la retrogradarea în Serie B în ultima etapă. “Zenga are nevoie la Catania de un portar cu experienţă internaţională, iar Lobonţ se încadrează perfect”, a scris calciocatania.com. Lobby e din iarnă pe lista mai multor cluburi puternice din Serie A, precum Lazio, Milan şi Fiorentina, iar o decizie în privinţa transferului său se va lua doar după Euro 2008.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.