Jose Peseiro (48 de ani) promite că va duce Rapidul în Champions League şi va cuceri al patrulea titlu din istoria clubului.
E oficial, giuleştenii au antrenor! Portughezul Jose Peseiro a fost prezentat ieri, la Pro Rapid. Fostul tehnician al lui Panathinaikos a semnat cu gruparea alb-vişinie un contract pe două sezoane cu opţiune de prelungire pe încă un an.
“Bună ziua, Rapid!”, le-a zis Peseiro ziariştilor în româneşte. Apoi, antrenorul care a fost secundul lui Carlos Queiroz la Real Madrid în 2003-2004 a explicat de ce a ales să vină în Giuleşti: “Patronii mi-au prezentat un proiect ambiţios şi asta a contat foarte mult pentru mine. Partea financiară nu a fost foarte importantă, au contat mai mult condiţiile care mi s-au oferit. Am fost mulţumit şi am semnat”.
Surse din club susţin că portughezul va încasa un salariu-record: 1,6 milioane de euro! Suma include şi bonusurile pentru cîştigarea titlului şi a Cupei României. De asemenea, Peseiro trebuie să ajungă în primăvara europeană. Cîştigul va creşte de la an la an, urmînd să ajungă la 2,5 milioane de euro în cel de-al treilea sezon.
“Vreau să fac la Rapid o formaţie puternică, astfel încît orice adversar să se teamă de noi. Am venit aici să cîştig trofee, titlul şi Cupa, iar în Europa sper să avem un parcurs cît mai lung”, a promis lusitanul.
Promisiunea
“Vreau să fiu cel mai bun, dar promit că îmi voi respecta toţi adversari. Dacă aş fi avut cel mai mic dubiu că nu pot face performanţă aici, nu aş fi venit”
Mesaj pentru fani
“Suporterii Rapidului să creadă mereu că jucătorii de la echipa lor sînt cei mai buni, să creadă că au cel mai bun antrenor şi cea mai bună conduc ere. Să fie alături de noi cu sufletul pentru că avem nevoie de ei. Eu le promit că nu-i vom dezamăgi”
Analizează echipa
“Am urmărit deja patru DVD-uri şi voi mai vedea încă zece pînă mă voi întîlni cu jucătorii. La prima vedere pot spune că sînt mulţumit de fotbaliştii pe care îi am. Mă bazez pe ei şi le acord încredere deplină. Sper să nu mă dezamăgească. Nu vreau să vorbesc despre transferuri pentru că încă nu ştiu de ce jucători mai avem nevoie”
7 antrenori au negociat cu Rapid în ultimele 2 luni: Bölöni, Sabău, R. Lucescu, Malesani, Beretta, Camolese şi Middendorp.
“Nu-l regret nici o secundă pe Bölöni. Am promis că voi aduce un antrenor mare şi m-am ţinut de cuvînt. Am mare încredere în Peseiro”
Fathi Taher acţionar Rapid
“Rapidul are un vis, Liga Campionilor, şi eu vreau să ajut la împlinirea lui. Sînt încrezător că pot face performanţă aici”
Jose Peseiro antrenor Rapid
“Cred că am luat decizia corectă. Domnul Peseiro e persoana potrivită pentru Rapid. A venit cu inima şi cu sufletul la noi”
George Copos acţionar Rapid
Reunire amînată prin SMS
Programată iniţial pentru 9 iunie, reunirea rapidiştilor va avea loc 3 zile mai tîrziu. Decizia i-a aparţinut lui Jose Peseiro, care a cerut mai mult timp pentru a se familiariza cu jucătorii. Tehnicianul va părăsi România azi, urmînd să revină în ţară cu cîteva zile înainte de reluarea pregătirilor. Jucătorii au fost înştiinţaţi de această amînare, ieri, prin SMS.
Ameninţare pentru CFR
Peseiro spune că e la curent cu evenimentele din fotbalul românesc şi că ştie de performanţa CFR-ului, care a cîştigat primul titlu din istorie. “Îi felicit pe cei de la Cluj, au realizat lucruri importante acolo! Ştiu că sînt mulţi jucători portughezi la CFR şi mă bucur pentru ei că sînt campioni. Totuşi, vreau să le transmit că le va fi imposibil să repete performanţa anul acesta pentru că Rapid va fi campioană”, a spus Peseiro.
ALTE ŞTIRI RAPID
Directorul general adjunct al Rapidului, Grigore Sichitiu, s-a întors aseară din America de Sud: “Sînt mai mulţi fotbalişti care ne-au atras atenţia. Mă voi sfătui cu domnul Peseiro şi vom decide dacă transferăm pe cineva de acolo”.
Soţia portughezului Vasco Matos a născut luni un băieţel. Agentul mijlocaşului dă asigurări că de acum jucătorul se va concentra doar asupra fotbalului: “A fost foarte greu pentru el să stea departe de soţia însărcinată, de acum va fi altceva”.
Site-ul oficial al Rapidului a fost ieri spart de un hacker, care a reuşit să şteargă toate ştirile şi informaţiile postate pe site.
{{text}}