Parma, cu Cristi Chivu suspendat de pe banca tehnică, s-a salvat de la retrogradare, după victoria dramatică în fața Atalantei, scor 3-2. „Cruciații” au întors meciul, în repriza a doua, de la 2-0, datorită golurilor marcate de Hainaut și Ondrejka. Cel din urmă marcator a reușit doppietta.
Parma a fost dominată în prima repriză de formația din Bergamo. Echipa gialloblu a revenit fantastic în repriza a doua, când elevii lui Chivu au reușit trei goluri, ultimul fiind înscris chiar în minutele de prelungire.
Mesajul Serie A, după ce Chivu a salvat-o pe Parma de la retrogradare: „Felicitări, Mister!”
Serie A a transmis un mesaj pe Instagram pentru Cristi Chivu atât în limba română, cât și în italiană.
„Felicitări, Mister. Cristian Chivu firma la salvezza del Parma (în traducere, Chivu reușește să o salveze pe Parma)”, a scris Serie A pe Instagram.
Și Parma și-a felicitat antrenorul pe platforma X, după performanța obținută, chiar la scurt timp după meci.
„Chiar și din tribune, Mister face diferența”, a scris Parma pe X.
GALERIE FOTO. Cum a fost fotografiat Cristi Chivu de primarul Parmei, la meciul crucial pentru salvarea de la retrogradare
Cristi Chivu nu și-a putut coordona jucătorii de pe bancă la ultimul meci din Serie A, fiind suspendat. Nu s-a abținut să-și arate bucuria la golul victoriei, marcat în minutele de prelungire. Antrenorul român a asistat la partidă din tribunele stadionului din Bergamo.
Schimbările făcute de român la pauză au fost cruciale pentru „cruciați”, întrucât cei doi marcatori ai Parmei, Antoine Hainaut și Jacob Ondrejka, au fost introduși la pauză în locul lui Emanuele Valeri și Hernani.
VIDEO. Rezumatul meciului Atalanta - Parma 2-3
Chivu a obținut trei victorii, șapte remize și trei înfrângeri. Antrenorul român i-a preluat pe „cruciați” de pe locul 18 în Serie A, cu doar 20 de puncte în 25 de meciuri, lucru care anunța dezastrul pentru Parma. Echipa a renăscut sub comanda lui Chivu, obținând 16 puncte în 13 meciuri.
{{text}}