Fostul antrenor federal Remus Drăgănescu, în trecut coordonator al handbalului de la CSM București, consideră că FRH trebuie să schimbe urgent sistemul competițional la toate nivelurile. Într-o discuție cu GSP.ro, el a dezvăluit strategia pe care a creat-o și pe care o dorește implementată la nivel național.
Ajuns la respectabila vârstă de 75 de ani, profesorul Remus Drăgănescu privește de pe „margine” handbalul românesc, pentru care a lucrat peste 50 de ani și pentru care a obținut 10 medalii ca antrenor.
„Romică” cum este alintat de prieteni, a fost tot timpul o persoană care lucra după un plan și din acest motiv, acum, la pensie, a creionat o strategie competițională prin care crede că handbalul românesc poate fi revigorat.
El este convins că sistemul competițional trebuie schimbat de la juniori la seniori și propune acest lucru FRF, căreia prin intermediul GSP.ro îi pune la dispoziție planul său.
Plan pentru revigorarea handbalului românesc!
Antrenorul Remus Drăgănescu spune că propunerile sale au ca scop: „Revigorarea activității handbalistice pe toate eșaloanele, de a crește pentru echipe numărul de jocuri anual - cerință metodică obligatorie -, de a modela sistemele competiționale de la juniori cu cele internaționale, de a activa selecția, de a stimula activitatea din AJH/AMH-uri, de a dezvolta colaborarea handbalului cu Ministerul Educației și Cercetării”.
Principala modificare la seniori în planul lui Remus Drăgănescu este introducerea play-off-ului, sistem care a mai fost în trecut și la care s-a renunțat din cauza aglomerării calendarului.
Liga Națională (masculin + feminin)
- 14 echipe
- Tur / Retur / Play off - 6 echipe/ Play out - 8 echipe
- Cluburile echipelor participante in Liga Națională au obligația de a avea structură piramidală (Juniori IV > Juniori1). Eventual colaborare cu o structură de divizia A (tineret)
- În eventualitatea desființării obligativității de a avea formație de tineret, echipa de Liga Națională va avea obligația de a avea pe raportul de joc 4 sportivi sub 23 ani
- Un sportiv junior nu poate evolua decât la doua nivele competiționale. Jucătorul promovat și la a treia categorie competițională, nu mai are voie să evolueze la echipa de la ultimul nivelul.
Echipa națională de tineret să joace în campionat!
Fost antrenor federal mai bine de 20 de ani la nivel de junioare și senioare, Remus Drăgănescu are o strategie și pentru cei mai mici handbaliști. Drăgănescu consideră că la juniori și tineret ar trebui înscriși pe foaia de joc doar 14 sportivi, pentru ca aceștia să joace mai mult, iar echipele naționale de tineret să fie înscrise în campionat.
TINERET (masculin + feminin) » Participă U19, U20, U21, U22
- Varianta 1: Organizare pe doua serii geografice în funcție de numărul total al echipelor înscrise, desfășurându-se: Tur-Turneu de sală / Retur-Turneu final de 4 echipe.
- Varianta 2 (Dacă nu se organizează campionat național de tineret): Echipa națională de tineret finanțată de FRH si COR va participa în afară de concurs în Liga Națională. Se va face o selecție riguroasă, științifică, pe parametri de perspectivă. O generație (de doi ani) va participa la un Campionat European și un Campionat Mondial de tineret, când se termină ciclul. Echipei i se va asigura un staff complet, pregătit, competent.
- Această echipă să funcționeze pe lângă un centru universitar pentru ca sportivii să poată urma studiile școlare și universitare, curs cu frecvență. În această situație, sportivii vor beneficia de bursă școlară/universitară și olimpică.
Va crește numărul de meciuri la juniori!
Profesorul Remus Drăgănescu consideră că aceasta ar fi o soluția de revenire cât mai rapidă a handbalului românesc. Are un plan și pentru campionatele de juniori 1, 2 și 3. Dorește ca la ședința Consiliului de Administrație din 29 mai, conducerea FRH să pună în discuție ideile sale.
JUNIORI 1 (masculin+feminin)
- Varianta 1:
- U18 (născuți în 2007); U17 (născuți în 2008). Să crească vârsta cu un an, în acest fel se va putea desființa echipa de tineret de pe lângă cluburile de Liga Națională.
- Varianta 2 :
- În prima ediție, calificare prin turnee in luna septembrie (1-10 septembrie)
- Serii de 8/10 echipe : Tur-Turneu de sala / Retur-Turneu final de 6/8 echipe
- Participă sportivi de 17 și 18 ani, U17 si U18.
- Pot fi promovați/folosiți maximum 4 sportivi juniori 2 sau juniori 3, și numai în situația în care sunt înscriși în raportul de joc și prezenți la teren 8 sportivi de vârsta juniori 1.
- Ultimele doua cluburi/echipe clasate în cele 4 serii vor retrograda sau vor susține un turneu de repromovare/recalificare.
- Separat se poate organiza sub formă de turnee, campionatul de junior 1 al echipelor de Liga Națională. Acestea vor asigura creșterea numărului de jocuri, iar sistemul se aproprie de modelul turneelor finale ale C.E. si C.M.
{{text}}