Portarul naționalei României și al CSM Constanța, Dani Vasile, a povestit pentru GSP.ro calvarul prin care a trecut în ultimele 10 luni și de ce nu a jucat în această perioadă.
Dani Vasile are 27 de ani și joacă handbal de la 12 ani. A început la Bistrița, apoi, de la 16 ani, s-a dezvoltat la Academia Minaur Baia Mare și din 2015 este la Constanța.
Dani Vasile, diagnosticat cu o boală autoimună
Este portarul României, alături de Ionuț Iancu, dar în decembrie 2024 a fost diagnosticat cu o boală autoimună, care îl scosese din circuit încă din luna august.
După o pauză de aproximativ 6 luni, tânărul internațional și-a reluat activitatea, a jucat în ultima etapă pentru Constanța, iar din vară se va transfera la SCM Timișoara, după ce din cauza problemelor de sănătate a trebuit să refuze, în iarna, oferte de la 5 formații: Saint Raphael, Limoges, Silkeborg, Nexe și Minden.
Dani Vasile a povestit calvarul prin care a trecut
Dani Vasile a avut puterea să se destăinuie suporterilor prin intermediul GSP.ro, povestind cum s-a schimbat viața sa în ultima perioadă.
- Salut, Dani! Cum te mai simți?
- Bună ziua. Sunt bine, foarte bine, nu știu dacă 100%, dar pot să zic că sunt pe drumul cel bun.
- Știu că ai avut o problemă de sănătate. Ce s-a întâmplat cu tine?
- Am avut niște simptome de-a lungul anului 2024, din luna august, nu știam ce este cu mine. În decembrie am fost diagnosticat cu colită ulcerativă, care este aparent o boală autoimună, de inflamare a intestinului gros, ce produce răni minuscule deschise...
Dani Vasile: „Slăbisem 11 kilograme. Nu știam ce este cu mine!”
- Cum s-a manifestat? Ce simptome ai avut?
- La început, cred eu prin luna august 2024, eram balonat, aveam dureri de stomac, disconfort, stări ciudate, de anxietate. Nu am crezut că este ceva serios, mă deranja ceva la stomac, nu eram îngrijorat. Apoi au apărut dureri severe, scaun cu sânge... și m-am cam speriat, în septembrie începusem să pierd în greutate și până în decembrie slăbisem 11 kilograme. Începusem să am și dureri de articulații, dar nu știam unde este problema, analizele ieșeau bine, la fel și ecografiile. A fost foarte ciudat. Până la urmă, diagnosticul concret l-am primit pe 27 decembrie, după prima colonoscopie.
- Cum se schimbase viața ta până în 27 decembrie?
- Multă incertitudine, asta a fost cel mai greu. Țin minte, când am aflat diagnosticul am fost pentru o perioadă și mai speriat, dar măcar de atunci aveam un punct de pornire, să lupt, să schimb ceva la modul meu de viață, doctorii știau acum ce medicație trebuie să iau, mai ales că slăbisem de la 94 de kilograme la 83... Până atunci nu înțelegeam nici din punct de vedere sportiv de ce oboseam repede, nu mai aveam forță, la antrenamente mișcările mele nu mai erau aceleași. Eu credeam că nu mă pregătesc bine, am încercat să mă odihnesc mai mult, pregătire suplimentară, dar de fapt eu aveam altă problemă, de sănătate.
- Cum ai fost din punct de vedere psihic până la aflarea diagnosticului?
- Psihic eram cumva jos, dar am mai avut perioade când nu jucam bine, când nu eram în formă și îmi spuneam că este doar o perioadă proastă, care o să treacă, îmi voi reveni. Acum când mă gândesc, era mai înspăimântător când nu eram în terenul de handbal, mă gândeam ce o fi, pentru că mă simțeam rău. Totuși, în principiu, cred că din punct de vedere mental am rezistat bine.
- Ai primit vreo explicație științifică pentru diagnostic?
- Fiind o boală autoimună cauzele sunt vaste și nu există ceva concret. Nu a fost vorba despre stilul meu de viață, nu am intoleranțe... pur și simplu a apărut. Poate și de la stres, mi s-a spus și despre problema cu stresul. Am mai discutat cu o persoană care a avut același diagnostic, dar trecuse printr-un șoc traumatic, dar la mine nu a fost vorba despre așa ceva. Încă nu știu cauza exactă.
Dani Vasile: „Nu am atins mingea de handbal 6 luni! Mulțumesc nutriționistului meu!”
- Ce fel de tratament urmezi?
- La primul tratament nu am avut nicio reacție pozitivă. Apoi am a început tratamentul biologic, care aparent este cel mai de succes în cazul acestor boli. Acesta constă în niște perfuzii cu imunosupresoare și pastile, fac periodic. Tratamentul va înceta când sunt în remisie completă și sunt foarte aproape de acest stadiu. Acum mai fac perfuzii doar de control, să fie doctorii sigurii că boala nu o să revină. Mi-am revenit și cu greutatea, am 88 de kilograme, mă simt bine. Am schimbat și stilul de viață, sunt foarte atent la ce mănânc, suflu și în iaurt, cum se spune. Iau și suplimente și vreau să-i mulțumesc pe această cale lui Ionuț Ignat, un specialist în nutriție din Iași, cu studii în Franța și SUA, și care are grijă de mine. El m-a ajutat foarte mult și mă sfătuiesc cu el constant pentru a fi în parametri.
- Cât timp nu ai mai jucat handbal?
- Tot să fie vreo 6 luni în care nu am atins mingea de handbal. Am revenit de foarte jos din punct de vedere fizic, eram mai jos decât un sportiv începător, așa mă simțeam. Mișcare ușoară, fără greutăți, apoi cu greutăți foarte mici, trebuia să mă asigur că nu apar accidentări. Și după 5-6 luni am reînceput cu antrenamente pentru un sportiv de performanță.
Dani Vasile: „Italianul Acerbi a fost un exemplu pentru mine!”
- Cum a trecut perioada fără handbal? Ce a fost în sufletul tău?
- A trecut greu, dar cumva am gestionat-o bine, pentru că fiind sportiv, după ce am primit diagnosticul și apoi tratamentul, am fost încrezător și eram fericit că aveam o soluție și aveam pentru ce să lupt. Aveam din nou un obiectiv și eram obișnuit cu acest lucru din sport. În toată rutina a intervenit și plăcerea, pentru că știam pentru ce muncesc, eram din nou pozitiv și vedeam un progres. Am avut totuși un mic șoc, pentru că după 5 luni de recuperare am primit un telefon și mi s-a spus că din cauza acestei patologii nu voi mai primi viza medicală ca să pot juca handbal. Atunci a fost cel mai greu moment pentru mine. Nu m-am lăsat doborât, am început să caut despre sportivi care au suferit ca mine și au continuat activitatea. Adevărul este că nu sunt mulți, dar am citit și despre cazul fotbalistului de la Inter Milano, Francesco Acerbi, care a fost diagnosticat cu cancer și el joacă la cel mai înalt nivel. OK, la mine nu a fost cancer, nu am nicio scuză să nu revin la handbal și nimeni nu are niciun motiv să nu mă lase să joc din nou. Apoi medicii au văzut analizele, totul era OK și mi s-a spus că pot să joc din nou handbal. Mă liniștisem.
- Pentru că ai amintit de Acerbi, tu te-ai gândit că poate ai cancer?
- Da, acum când mă gândesc îmi trec atât de multe lucruri prin minte... Când am făcut colonoscopia, a trebuit să aștept două săptămâni rezultatul unei biopsii. A fost o incertitudine și mai mare, pentru că era și acea posibilitate... da, atunci a fost mai dificil, dar eram pregătit pentru tot, să lupt, să găsesc o modalitate să trec și peste asta. Nu m-am gândit niciodată că o să se termine, ceva, acolo... m-am gândit că poate să vină sfârșitul, dar m-am gândit că trebuie să fac tot ce pot eu ca să nu se întâmple!
- Când ai revenit și cum te-ai simțit la revenirea pe terenul de handbal?
- Am revenit la antrenamente pe 3 mai, iar pe 17 mai am jucat cu Focșani. A fost un carusel emoțional incredibil. Am intrat pe teren la un 7 metri și l-am apărat... M-am simțit bine că am revenit pe teren, dar în același timp am simțit o presiune, pentru că nu am vrut să revin doar de dragul de a fi pe teren. Acest lucru m-a lovit când eram la încălzire, înainte de meciul cu Focșani. Îmi spuneam că sunt acolo pentru a-mi face treaba bine, nu doar ca să fiu și eu în handbal, interesul meu era să fiu la nivelul la care am fost. Eu sunt foarte critic cu mine, dar ușor, ușor am înțeles că după 6 luni de pauză am nevoie de timp. Colegii m-au încurajat, s-au bucurat pentru mine la revenire și acest lucru mi-a dat încredere că sunt pe drumul cel bun. Oricum, nu vreau să mă opresc aici, vreau să fiu mai bun decât eram și să ajung mai sus, să-mi întrec performanțele pe care le-am realizat până acum.
Dani Vasile: „Nu vreau să păcălesc pe nimeni!”
- După 10 ani vei pleca de la Constanța și vei juca pentru Timișoara. Cum s-a realizat mutarea?
- Auzisem de proiectul Timișoarei, sună promițător și asta îmi place cel mai mult, să joc handbal la nivelul cel mai bun, nu doar să fiu undeva și să joc. M-am bucurat că după toate problemele de sănătate a venit o ofertă bună pentru mine și pot face performanță din nou. Timișoara este o formație cu spirit de luptă și mă bucur că voi face parte dintr-o echipă care se va bate până la capăt pentru rezultat. Am semnat pe un an, pentru că vreau să văd cât pot să ajut echipa, nu vreau să păcălesc pe nimeni. Voi lupta pentru echipă, pentru poziția mea de titular, pentru că este un nou început, sunt pregătit pentru această provocare, dar dacă nu voi fi OK, voi face un pas în spate. Sper să fie bine.
- Naționala s-a calificat la EURO 2026. Te gândești să joci la Campionatul European?
- În primul rând, mă bucur pentru calificare, pentru colegi, chiar dacă totul s-a obținut la limită, ne-am calificat cu emoții, am depins de alte rezultate. Este foarte bine că ne-am calificat, se vede un progres, înfrângerile sunt la limită cu echipele mai valoroase și este foarte important. Eu o iau pas cu pas, în primul rând trebuie să joc constant, apoi să fiu convocat, dar dacă nu voi fi în stare nu vreau să „fur” locul nimănui, niciunui coleg care ar putea face o treabă mai bună decât mine. O să fiu corect cu mine, și dacă voi simți că am nevoie de un an mai liniștit, o să spun nu, dar toate astea după începutul sezonului.
- Visând puțin acum, cu gândul la EURO, te vezi apărând în fața lui Mathias Gidsel?
- Da, mă văd. Din păcate, el nu a jucat sezonul trecut în meciul dintre Constanța și Fuchse Berlin în EHF European League, ne-am fi întâlnit de atunci... Normal că vreau să joc pentru România! Și ce meciuri vor fi la EURO, cu Danemarca, Portugalia și Macedonia de Nord... O să fie complicat, dar acesta este nivelul.
{{text}}