Sporturi   •   Tenis   •   ROLAND GARROS 2025

„Nu știu de ce mă lasă Nike să fac aceste lucruri” » Naomi Osaka, surprinsă la Roland Garros

Naomi Osaka, purtând echipamentul special cu tematică „sakura” la Roland Garros. Foto: Imago Images
Naomi Osaka, purtând echipamentul special cu tematică „sakura” la Roland Garros. Foto: Imago Images

Articol de Darius Stănescu   —  marți, 27 mai 2025

Japoneza Naomi Osaka (27 de ani, 49 WTA) și-a prezentat la Roland Garros noul echipament în colaborare cu Nike, având o tematică specifică Japoniei, sakura (floarea de cireș), Tenismena a fost eliminată în primul tur la Roland Garros de Paula Badosa (27 de ani, 10 WTA), scor 7-6, 1-6, 4-6.

Prima rundă de la Roland Garros le-a pus față în față pe Naomi Osaka și Paula Badosa, meciul ridicându-se la înălțimea așteptărilor fanilor. După două ore și 20 de minute, spaniola și-a adjudecat victoria, asigurându-și locul în turul 2, unde o va înfrunta pe Gabriela Ruse (41 WTA).

Osaka însăși și-a conceput echipamentul cu tematică „sakura” pe care l-a purtat la Roland Garros

Naomi Osaka și-a făcut debutul luni la Roland Garros într-un meci de Grand Slam, prezetându-și echipamentul inspirat de sakura (floarea de cireș), pe care l-a conceput chiar ea, după ce anunțase anterior ce design va aborda pentru turneul din acest an de la Paris.


„Pantofii sunt în stil sakura, potrivindu-se perfect cu primăvara, care este și sezonul sakurei”, le-a spus Osaka jurnaliștilor înaintea meciului din primul tur contra Paulei Badosa.

„(n.r. Echipamentul) Urmează povestea florilor pe care o avem pe tot parcursul anului. Sunt foarte încântată de echipament, pentru că eu l-am conceput. Nu știu de ce mă lasă Nike să fac lucrurile astea.

Spun asta la fiecare Grand Slam. Dar cred că este foarte adorabil. Sunt entuziasmată. Nu știu dacă puteți vedea de aici, dar mi-am făcut unghiile. Și ele au tematică sakura. Chiar rămân la povestea florilor”, a declarat Naomi Osaka.

Osaka a anunțat încă de la Australian Open că intenționează să își asorteze ținutele pe care le va purta la turneele de Mare Șlem din acest an în funcție de anumite flori. Look-ul ei de la Melbourne a fost inspirat de floarea-soarelui.


Alegerea vestimentară nu i-a adus prea mult noroc jucătoarei de 27 de ani. Ea a ajuns până în turul al treilea la Australian Open, fiind nevoită să abandoneze meciul împotriva Belindei Bencic (39 WTA) din cauza unei accidentări la abomen.

Judecând după rezultatele sale din trecut de la Roland Garros, Osaka ar putea renunța la adidașii și rochia cu tematică sakura.

De patru ori campioană de Grand Slam, Osaka nu a ajuns niciodată în sferturi la Paris. Cea mai mare performanță înregistrată la Roland Garros a fost turul al treilea în 2019.

Osaka a câștigat primul set în fața Paulei Badosa în tie-break. Japoneza a pierdut următoarele două seturi cu 1-6 și 4-6. Este prima dată când cele două se duelează în cadrul unui turneu din circuitul WTA.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.