Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Ce face acum fostul campion cu FCSB, la 500 de km de București: „Sunt într-o altă lume”

Novak Martinovic (numărul 18) a jucat la FCSB între 2010 și 2012

Articol de Alexandru Barbu   —  miercuri, 28 mai 2025

Novak Martinovic, 40 de ani, fostul stoper de la Pandurii și FCSB, a fost invitatul zilei la GSP Live.

Campion cu FCSB, în România, și cu Steaua Roșie Belgrad, în Serbia, Martinovic s-a retras în 2019. Acum e antreprenor, se ocupă de două restaurante din Belgrad.

Ce mai face Novak Martinovic, fostul războinic de la FCSB

„Sunt bine, cu treabă, în Belgrad. Nu mai fac nimic care să aibă legătură cu sportul. Am deschis două restaurante și merg pe direcția asta.


Merg bine afacerile, e totul în regulă, e o altă viață, o altă lume. Și în Serbia au fost ceva probleme cu economia, ca în toată lumea, dar pe mine nu m-a afectat foarte mult, e totul OK”, a declarat Martinovic, la GSP Live.

Novak Martinovic: „FCSB e Steaua”

Într-un dialog cu Gazeta din urmă cu mai mulți ani, sârbul s-a pronunțat pe subiectul rupturii dintre clubul patronat de Gigi Becali și CSA:


Eu îi spun în continuare Steaua. Pentru mine, nu poate fi FCSB. Știu ce se întâmplă acolo și îmi doresc ca totul să fie cum a fost. Pentru mine, FCSB este Steaua.

Oamenii din România se uită la FCSB, iubesc FCSB și își doresc ca echipa să aibă rezultate. Asta e cel mai important, că echipa e iubită”.

Novak Martinovic

Incident șocant la Ploiești

Martinovic a fost în centrul unui episod terifiant petrecut la meciul Petrolul - FCSB din 30 octombrie 2011, încheiat cu victoria roș-albaștrilor la „masa verde”, 3-0.

Ce s-a întâmplat atunci? În momentul în care FCSB se pregătea să execute un penalty, un ultras prahovean, Dragoș Ștefan Enache, a ţâşnit din tribună spre teren. A alergat nestingherit 40 de metri, fără să fie oprit de vreun reprezentant al forţelor de ordine, şi l-a lovit cu pumnul în plină figură pe George Galamaz. Fanul avea pe mână un box metalic și i-a provocat lui Galamaz o fractură de os zigomatic și microleziuni ale timpanului. 

Huliganul a fost atacat, la rândul lui, de colegii lui Galamaz. Iar „centralul” Robert Dumitru i-a eliminat pe Stanca și pe Martinovic, care au tăbărât pe Dragoș Ștefan Enache.

+50 Foto
Rivalitatea FCSB - Petrolul, în imagini / Sursă foto: Arhivă GSP

Despre Novak Martinovic:

  • în Serbia a evoluat pentru BSK Borca, OFK Belgrad, Smederevo 1924 și Steaua Roșie;
  • în România a venit la Pandurii, în 2009;
  • la FCSB a evoluat între 2010 și 2012 și a câștigat o Cupă a României și un titlu;
  • are un titlu de campion și cu Steaua Roșie, cucerit în 2014;
  • în 2013, a jucat pentru o scurtă perioadă de timp în China, la Wuhan.

VIDEO | Emisiunea integrală GSP Live cu Novak Martinovic

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.