Dinamo l-a prezentat oficial pe Luca Bărbulescu (18 ani), atacant de origine română, crescut la echipele de juniori ale celor de la Augsburg. Acesta a semnat pe 3 ani și are și o opțiune de prelungire.
Este al doilea jucător prezentat de „câinii roșii”, după ce aceștia l-au îmbrăcat pe Cristian Mihai, fostul jucător al celor de la UTA, în tricoul alb-roșu.
Comunicatul oficial al clubului: „Luca Bărbulescu a devenit «Câine Roșu»!”
Luca Bărbulescu a fost prezentat la Dinamo / Foto: Instagram„Luca Bărbulescu a devenit Câine Roșu!
Noul atacant al clubului nostru și-a petrecut ultimii 4 ani de carieră la juniorii echipei de Bundesliga, FC Augsburg, evoluând la mai multe grupe din cadrul academiei clubului.
Luca, în vârstă de 18 ani, a bifat minute și în naționala U17 a României, iar înțelegerea cu clubul se întinde pe o durată de 3 ani, până la 30.06.2028 cu opțiunea de prelungire pe încă un sezon.
Îi dorim cât mai multe realizări lui Luca în tricoul echipei noastre!”, a transmis clubul pe pagina oficială a clubului.
După ce s-a vehiculat că tânărul de 18 ani va semna cu Dinamo, oficialii clubului au prezentat noua mutare la gruparea care a terminat pe locul 6 în play-off. Luca poate juca atacant central și extremă stânga, iar în copilărie a practicat și atletismul. El a evoluat în academia lui Augsburg în ultimii 4 ani.
Pariul lui Andrei Nicolescu! Ce a declarat administratorul special de la Dinamo despre Luca Bărbulescu
Andrei Nicolescu, administratorul special al celor de la Dinamo, a fost prezent într-o emisiunea găzduită de canalul 48TV, deținut de „câinii roșii”. Acesta l-a numit pe Luca Bărbulescu „un pariu”
Așa cum anul trecut am făcut niște pariuri, Mărginean, Roșca, anul ăsta fac un nou pariu și o să vedem ce va însemna Luca Bărbulescu pentru Dinamo anul viitor.
E un pariu și eu sunt convins că acest copil are talentul și potențialul să însemne ceva foarte important pentru Dinamo
-Andrei Nicolescu la 48TV, televiziunea celor de la Dinamo
{{text}}