International   •   Stranieri   •   PISA

Ce se întâmplă cu Olimpiu Moruțan » Echipa care revine la masa negocierilor: „Strategia clubului este precisă”

Pisa are opțiune de cumpărare definitivă a lui Olimpiu Moruțan la finele sezonului
Pisa are opțiune de cumpărare definitivă a lui Olimpiu Moruțan la finele sezonului

Articol de Tudor Belivacă   —  miercuri, 28 mai 2025

Olimpiu Moruțan (26 de ani), jucătorul celor de la Ankaragucu, este dorit în continuare la Pisa, echipă la care a fost împrumutat în acest sezon.

Pisa a promovat în acest sezon în Serie A și vrea să se întărească pentru a face față în eșalonul superior. Italienii vor să-l cumpere pe internaționalul român, dar turcii doresc să obțină o sumă mai bună decât clauza de transfer.

Italienii anunță: „Pisa revine la masa negocierilor cu Ankaragucu pentru Olimpiu Moruțan”

Concret, italienii vor să se bazeze pe serviciile lui Olimpiu Moruțan, dar nu vor activa momentan opțiunea de transfer. Pisa vrea să negocieze suma de 2 milioane de euro setată pentru internaționalul român. Italienii de la tuttomercatoweb.com anunță că italienii vor să-l obțină pe Moruțan la o sumă bună ca transfer definitiv sau, din nou, împrumut.


„Pisa este gata să revină la masa negocierilor cu Ankaragucu, clubul care îl deține pe jucător. Obiectivul clubului din Toscana este să renegocieze suma de 2 milioane de euro setată ca opțiune de cumpărare pentru Morutan.

Din această cauză, Pisa nu va activa clauza de cumpărare: Strategia clubului este precisă: să încearcă să-l aducă pe Moruțan mai târziu permanent la o sumă mai mică sau, alternativ, un împrumut”, au notat jurnaliștii italieni de la TMW.

Olimpiu Moruțan a revenit din accidentare la formația care a promovat în Serie A. În acest sezon Olimpiu Moruțan are 10 meciuri, un gol și un assist pentru italieni. Fotbalistul român a suferit în aprilie 2024 o ruptură la tendonul lui Ahile și a fost scos din circuit timp de 9 luni.

Site-urile de specialitate l-au cotat pe Olimpiu Moruțan la 3 milioane de euro.


Nu știu dacă vor rămâne toți trei (n.r. - Rus, Marin și Moruțan) cu noi sau noi cu ei. Singurul care ne interesează este Moruțan, care are un contract de a rămâne la Pisa, un contract bun de Serie A. Vedem acum dacă se decid și cei de la Galata.

Din moment ce Pisa activează opțiunea, e al lor. El încă nu e recuperat total, mai are nevoie de pregătirea din vară, din toamnă și de a începe noua lui carieră. După un an de zile în care a stat, e greu.

Moruțan, practic, nu aparține de Galata, aparține de Ankaragucu, care a retrogradat, dar poate să intervină și Galata în sensul ăsta

-Giovanni Becali, consilier la firma care-l impresariază pe Moruțan, în urmă cu 2 săptămâni

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.