Opinii   •   EDITORIAL

Ici c'est Lucho!

Daniel Scorpie
Daniel Scorpie

Articol de Daniel Scorpie   —  duminică, 01 iunie 2025

Popularul slogan pe Parc des Princes, „Ici c'est Paris!”, trebuie actualizat, după manita usturătoare plesnită pe obrazul celei mai umilite finaliste din istoria veche și modernă a competiției de lux a Europei. Pentru că triumful istoric pe care el l-a adus lui Paris Saint-Germain devine acum marcă înregistrată Luis Enrique. Mai pe scurt, precum PSG, este Lucho!

Proiectul megalomanic qatarian care a înghițit peste două miliarde de euro din 2011 încoace, livrând 36 de trofee, dar exclusiv interne, și numai o finală de Champions League, pierdută în startul pandemiei, a oferit roade. Enfin! A fost nevoie ca Nasser Al-Khelaifi să schimbe șapte antrenori, în medie unu la doi ani, până să descopere rețeta magică. Pentru că magie se poate numi în acest sezonmetamorfoza incredibilă a echipei care, cu trei etape rămase de jucat în grupa Champions, era în afara Europei!

A dus-o pe PSG de pe locul al 25-lea pe culmea fotbalului!

Parizienii n-aveau decât patru puncte și golaveraj minus 3 și erau pe locul al 25-lea din 36 de cluburi în noua serie XXL a Ligii. Apoi, în următoarele 12 dueluri până la oda bucuriei fotbalului new wave cântată la Munchen, PSG a cedat numai de două ori. Elocvent însă, în fața singurelor adversare care au pus cu adevărat mari probleme multiplei campioane din Ligue 1, Liverpool și Aston Villa. Ambele din Premier League.


Luis Enrique la finalul meciului PSG - Inter Milano FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)+56 Foto
Luis Enrique la finalul meciului PSG - Inter Milano FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)

În rest, au fost zece succese, cu golaveraj general de 35-9, și șapte partide în care trupa lui Lucho a reușit cel puțin trei goluri! Per total, într-un parcurs memorabil, fără a-i avea în teren pe Messi, Neymar sau Mbappe, PSG a marcat cu 11 goluri mai multe decât o făcuse în cel mai prolific sezon (2017-2018) din Champions! Luis Enrique a izbutit în două stagiuni ceea ce nu au putut, în ordine, Carlo Ancelotti, Laurent Blanc, Unai Emery, Thomas Tuchel, Mauricio Pochettino și Cristophe Galtier.

Fostul selecționer al Spaniei, despre care nu mai este cazul să ating tasta mult prea sensibilă a rănii imposibil de cicatrizat din sufletul său, a izbutit să facă și cea mai rapidă „double-triple” din istorie, depășindu-l pe Guardiola. Lucho este cu aproximativ 100 de zile mai devreme născut (chiar nu e cazul să-i spun mai bătrân, la cât de slim fit s-a prezentat pe Allianz Arena!), decât clubul pe care l-a dus sâmbătă pe Himalaya fotbalului. Pot afirma acum, fără nicio exagerare, că el și PSG au identitate comună.

Luis Enrique și „new wave”-ul parizian dau acum ora exactă


Luis Enrique a dat ora exactă în corida cu Inter, probabil cea mai slabă finalistă din analele competiției. Și ar putea să lanseze, dacă n-a făcut-o deja, un nou stil. Așa cum Guardiola l-a impus cu tiki-taka la Barcelona. Un new wave, interpretat cu o trupă „verde”, având o medie a vârstei sub 25 de ani (învinsa Inter a fost cea mai bătrână și reumatică, și nu cea mai matură la 30+!). Cu cel mai tânăr artizan a trei goluri și MVP într-o finală a Ligii, Doritul Doué (ce inspirație genială a avut Lucho să nu-l joace titular pe Barcola!), și un alt U20, Mayul-uitor, închizător de recital ofensiv pe Allianz Arena.

Desire Doué a devenit cel mai tânăr jucător care a contribuit la trei goluri într-o finală de Liga Campionilor. Din 1964, de la interstul Sandro Mazzola, niciun altul de 19 ani n-a mai reușit această performanță / Foto: Imago

Simone Inzaghi nu a înțeles nimic. La fel cum elevii săi, storși până la ultima picătură de energie în acest sezon de „zero tituli” (Mourinho, autorul formulei, rămâne istoricul interist cu Triplă), au rămas cu gura căscată în iarbă, rezistând moriștii de pase a parizienilor cam cât a durat recitalul Linkin Park.

Fotbalul total se joacă la Paris cu Lucho în rol de magician!

Hipnoză în masă, pressing ultraavansat, compensare a zonelor ieșită din comum, ruperi de ritm, tehnică extrarafinată în regim de mare viteză, schimbări permanente, dar și imprevizibile de direcții și poziții, recuperări cu nemiluita, pase filtrante geniale, tranziții și pase fără cusur, contraatacuri într-o dezvoltare supersonică și (doar) cinci goluri marcate.

Dar și o apărare care nu a făcut sâmbătă nicio concesie. Nici măcar pentru singura armă rămasă accesibilă lui Inter, lovitura de cap la fazele fixe, cu care nerazzurri au răpus-o pe Barcelona în semifinale!

Dacă Franța l-a dat pe Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, iar Vaticanul l-a înscăunat recent de Leon al XIV-lea, în al XIV-lea an al erei qatariene pentru clubul statal, Parisul fotbalistic are acum Împăratul său. Și denumit cu aceeași majusculă. Lucho. Întâiul.

Scenografia înduioșătore a fanilor lui PSG, în memoria Xanei, fiica de 9 ani antrenonului Luis Enrique, stinsă din viață în august 2019 / Foto: Imago

Și Xana s-a bucurat pentru Lucho de acolo, din Ceruri!

Așa cum Franța era condusă până acum trei secole cu „L'État, c'est moi”, prezentul este „Paris, c'est moi` sau „Ici c'est Lucho”! Luis Enrique a înfipt din nou adânc în gazon steagul hegemoniei europene.

Așa cum o făcea în urmă cu un deceniu, când puștoaica Xana nu era doar icoana scenografică din peluză. Ci reprezenta sensul vieții antrenorului capabil să se adune și, după luni în care mulți ar fi clacat și poate că s-ar fi și retras definitiv, să meargă mai departe. Chiar cel mai departe. Chapeau, señor Lucho!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.