Elina Svitolina (30 de ani, 14 WTA) a învins-o pe Jasmine Paolini (29 de ani, 4 WTA) cu 4-6, 7-6 (6), 6-1, revenind de la 0-1 la seturi, salvând trei mingi de meci și calificându-se pentru a treisprezecea oară în sferturile de finală ale unui turneu de Mare Șlem.
Elina Svitolina a avut parte de un meci complicat, cu o adversară în formă, însă a reușit să se impună la capătul unui partide pasionante. Ea învins-o pe Jasmine Paolini cu 4-6, 7-6 (6), 6-1 în două ore și douăzeci și patru de minute. „A fost o luptă grea. Sunt foarte fericită că am putut continua să lupt, să-mi caut loviturile. Sunt foarte fericit că am putut câștiga. Au fost trei mingi de meci, mă bucur că am revenit și am luptat atât de bine în decisiv”, a spus Elina Svitolina.
Ea a adăugat: „Am încercat să-mi respect planul de joc, să rămân în meci, să continui să lupt, să fac lucruri agresive pe teren și să-mi găsesc ocaziile de a reveni în meci. Jasmine a jucat foarte bine în primul set. La fel și în al doilea. Am fost foarte aproape. Meciul a fost foarte strâns în setul doi. Am știut că trebuie să încerc să-mi dau o șansă de a reveni în meci și să las totul acolo. Dacă pierdeam în două seturi, totul era meritul ei, dar da, am încercat să lupt. Sunt foarte fericită că am făcut asta și am fost recompensată”
Jucătoare din Ucraina este pentru a douăsprezecea oară pe tabloul principal la Roland Garros, ea reușind să se califice de cinci ori în sferturi de finală, dar nereușind să depășească această fază în trecut.
Elina Svitolina și războiul din Ucraina: „Ultimele săptămâni au fost îngrozitoare”
La conferința de presă ea a fost întrebată și despre situația din Ucraina. „Ultimele luni au fost foarte, foarte grele pentru poporul ucrainean, iar ultimele săptămâni au fost și ele îngrozitoare. Este ceva cu care toți ucrainenii trăiesc zilnic, cu vești proaste. Așa că, atunci când sunt pe teren, mă concentrez pe treaba mea, pe tenisul meu, și încerc să obțin aceste victorii, încerc să mențin steagul ucrainean fluturând. Asta mă motivează să forțez, să continui să câștig, să continui să joc tenis în general. Este greu, dar în același timp este o motivație uriașă pentru mine”, a spus ea.
Elian Sviitolina și Jasmine Paolini FOTO Imago ImagesUn jurnalist american i-a adresat o întrebare atipică: „La mine în țară mulți spun: Rusia greșește, dar și Ucraina greșește. Aș vrea să vă întreb, ca lider, care este mesajul tău pentru noi, în America și în Occident, cu privire la acest război?”
„Dacă vorbim despre guverne, există multe decizii de luat Nu contează ce țară este. Ele fac unele lucruri pe care noi le considerăm bune, iar altele sunt rele. Desigur, pentru toți oamenii este la fel. Războiul continuă de peste trei ani. Vreau să mă concentrez pe oamenii nevinovați care suferă în Ucraina, pe copiii care suferă. Copiii sunt viitorul nostru și trebuie să avem grijă de ei.
Prin intermediul fundației mele, încerc să le ofer oportunitatea de a continua să facă sport, de a continua să viseze, de a continua să se antreneze, de a continua să aibă doar una sau două ore pe zi în care să se bucure de sport, în care să se deconecteze pentru o clipă și să fie doar copii. Copii care nu sunt în război, ci doar copii care sunt ca în State, ca aici, în Franța, care se pot bucura pur și simplu de sport, de joc. Încerc să fac totul pentru a strânge bani pentru fundația mea, pentru a avea mai multe oportunități pentru ei”, a răspuns Svitolina.
Elina spune că în trei ani a reușit să strângă mai mult de un milion de dolari pentru cauza sa. Pentru un loc în semifinale, ea o va întâlni pe Iga Swiatek, cvadrupla campioană de la Roland Garros. Poloneza conduce cu 3-1 în întâlnirile directe.
{{text}}