Narcis Răducan (50 de ani), fostul fotbalist român, a anunțat că urmează să devină profesor.
Narcis Răducan a fost fotbalist, antrenor, dar și oficial al mai multor echipe din campionatul românesc. Acum este gata pentru un nou pas în dezvoltarea sa profesională: acesta va termina doctoratul și va deveni profesor de sport.
Narcis Răducan devine profesor: „Mă gândesc să fac niște cursuri de inteligență artificială”
„Mă simt împlinit. În curând voi deveni profesor. Mă simt bine pentru că știu prin ce am trecut. A fost destul de dificil și pare că se închide un cerc academic. Am și practicat fotbalul, antrenez prin prisma copiilor, am fost și sunt manager, am și lucrat în presă, la televizor, am și scris, iar acum o să și predau.
Am făcut ce mi-a plăcut toată viața și am vrut să văd fotbalul din mai multe unghiuri. E important să atingi și celelalte segmente ca să înțelegi mai bine fenomenul. Doar arbitru n-am fost. În rest, le-am făcut pe toate.
Am licența A de antrenor. Se cerea inițial pentru licența de director sportiv. Și în plus, am vrut să înțeleg și antrenorii. Ca director sportiv sau ca președinte, e foarte important să înțelegi cum gândește antrenorul. Trebuie să dublezi tot timpul cu școala, oricât ai fost de mare în fotbal.
Toți marii antrenori români au făcut cursurile în țară. Am continuat să fac și licențe și masterate și doctorat. Acum mă gândesc ce urmează după doctorat. Mă gândesc să fac niște cursuri de inteligență artificială. Vreau să trec la alte lucruri. Este plăcut când intri într-un ritm de a face lucruri noi. Nu te mai oprești niciodată.
Am avut o generație frumoasă la cursurile de antrenor, cu Măldărășanu, Șumudică, Răzvan Lucescu, toți antrenori buni. E un domeniu în care îți trebuie participare la cursuri. Și acum 10-15 ani, dacă voiai să înveți, învățai. Poți să înveți oriunde. Mănâncă tu cartea aia și crede-mă că ai ce să înveți o grămadă”, a declarat Narcis Răducan, conform sptfm.ro.
Narcis Răducan, fost fotbalist, a evoluat în România la cluburi precum Steaua, Rapid, FC Național, Bacău, și Ceahlăul. În străinătate a jucat doar în Cipru la AEL Limassol. Narcis Răducan are o singură selecție la naționala României.
După retragerea din fotbal, Narcis Răducan a fost „oficialul” mai multor echipe din Liga 1: FCSB, Concordia Chiajna, Oțelul Galați, FC Viitorul, Unirea Urziceni, Astra Giurgiu, ASA T. Mureș și Pandurii.
{{text}}