Cristi Chivu s-ar afla pe lista antrenorilor luați în calcul de conducerea lui Inter pentru a-i succeda lui Simone Inzaghi. Sursele GSP.ro din Italia susțin însă, fără dubii, că numele salvatorului Parmei este menționat doar formal: „Nici măcar unu la sută nu există șanse ca nerazzurrii să îl aleagă pe Chivu dacă Inzaghi n-ar rămâne”.
Tehnicianul care a reușit să păstreze miraculos Parma în Serie A, terminând la cinci puncte deasupra lui Empoli, prima sub linia retrogradării, a fost inclus, conform mai multor publicații, pe lista scurtă de patru candidați pentru a umple eventualul gol lăsat de renunțarea lui Simone Inzaghi la ultimul sezon de contract cu vicecampioana Italiei.
Situația lui Chivu e similară cu a lui Vieira la Genoa lui Șucu!
Chivu se află însă, alături de Patrick Vieira, antrenorul lui Genoa (clubul patronat de Dan Șucu), în categoria outsiderilor, după Cesc Fabregas, situat în pole position, și Roberto De Zerbi, actualul manager al lui Marseille.
Spaniolul și-ar fi dat deja cuvântul în vederea continuării proiectului început la Como sub foarte bune auspicii, refuzând o ofertă venită de la AS Roma pentru a-i urma lui Claudio Ranieri. În timp ce fostul mijlocaș al lui CFR Cluj este dat mai departe la OM de către presa franceză, având acord până în 2027 și calificând echipa în grupa de Champions League.
Situația lui Cristi Chivu este asemănătoare cu cea a lui Patrick Vieira. Francezul, numit în locul lui Alberto Gilardino pe 20 noiembrie 2024, mai este legat prin contract de Grifonul rossoblu și în sezonul viitor și, din sursele consultate de GSP.ro la Genova, zvonul plecării sale la Inter „este o invenție, o informație lipsită de orice fundament”.
„Îi lipsește experiența. Nu-i potrivit acum la o echipă mare”
În ceea ce privește interesul lui Inter pentru fostul fundaș român, care a câștigat Tripla și are o experiență de șase ani la echipele de copii și juniori ale nerazzurrilor, am aflat din Milano că în niciun caz nu se pune problema unei reveniri a lui Chivu. Cel puțin, în viitorul apropiat:
Cristi Chivu // foto: Guliver/gettyimages
„Nici măcar unu la sută nu există posibilitatea numirii lui Chivu. N-are decât trei luni în Serie A și îi lipsește experiența pentru a prelua o echipă mare, cu obiective total opuse decât la Parma.
Și un asemenea proiect, mai ales că în vară se anunță un proces de schimbare într-un lot îmbătrânit. În prezent, n-are profilul potrivit pentru ceea ce se dorește la Inter. Dar să nu ne grăbim, hai mai întâi să vedem dacă se va ternina era Simone Inzaghi!”.
Chivu a bătut palma cu Parma. Se așteaptă anunțul oficial!
Contractul actualului antrenor nerazzurro expiră pe 1 iulie 2026, însă bilanțul acestui sezon a fost catastrofal. Umilitorul 0-5 cu PSG în finala Ligii Campionilor „va atârna extrem de greu în discuțiile pe care Simone Inzaghi le va purta marți cu președintele Beppe Marotta”, anunța Gazzetta dello Sport, imediat după meciul de la Munchen.
Chivu a avut joia trecută prima întâlnire cu conducerea Parmei și a ajuns la o înțelegere pentru un nou acord până în 2027. Și nu doar pentru un sezon, așa cum clubul gialloblu avea opțiunea unilaterală de prelungire. În câteva zile, antrenorul român și șefii grupării de pe Ennio Tardini ar trebui să aibă discuția finală și să anunțe decizia oficială.
{{text}}