Bruno Fernandes (30 de ani), căpitanul lui Manchester United, a refuzat o ofertă impresionantă venită din partea clubului saudit Al Hilal, alegând să continue să joace la cel mai înalt nivel în Europa.
Chiar dacă oferta ar fi făcut din Fernandes unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști din lume, acesta a ales să rămână la Manchester United, motivând că vrea să evolueze în continuare în fotbalul de top din Europa.
Bruno Fernandes rămâne la Manchester United. Căpitanul de pe Old Trafford vrea să joace la cel mai înalt nivel în Europa
Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, portughezul a primit de la Al Hilal o propunere financiară record, care i-ar fi adus un salariu de 77 de milioane de euro pe an, adică peste 1,5 milioane de euro pe săptămână, pentru următorii trei ani. Valoarea totală a pachetului salarial ar fi ajuns la 231 de milioane de euro.
„Bruno Fernandes a RESPINS propunerea lui Al Hilal, DECIZIA a fost luată!
În ciuda propunerii salariale nebunești din partea clubului saudit din Pro League, Bruno Fernandes decide că vrea să continue să joace fotbal în Europa, pe cea mai bună scenă posibilă.
Căpitanul lui Manchester United vrea să joace la cel mai înalt nivel.
Bruno Fernandes a refuzat megaoferta lui Al Hilal:
Pachet de 231 de milioane de euro
77 milioane de euro pe an
6,4 milioane de euro pe lună
1,5 milioane de euro pe săptămână
210.000 de euro pe zi”, a scris Fabrizio Romano pe pagina lui de Facebook.
Bruno Fernandes mai are contract cu gruparea de pe Old Trafford până în 2027, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.
Bruno Fernandes, evoluând pentru Manchester United. Foto: ImagoAntrenorul Ruben Amorim a subliniat în repetate rânnduri importanța portughezului pentru proiectul echipei, iar refuzul ofertei venite din Arabia Saudită reprezintă un semnal clar că Fernandes își dorește să continue să lupte pentru trofee în Europa.
Decizia lui a fost salutată atât de oficialii clubului, cât și de suporteri, mai ales într-o perioadă în care viitorul unor jucători importanți era pus sub semnul întrebării.
În sezonul recent încheiat, Bruno Fernandes a bifat 36 de apariții în Premier League, marcând 8 goluri și oferind 10 pase decisive, confirmându-și statutul de lider la Manchester United.
50.000.000 de euroeste cota de piață a lui Bruno Fernandes, conform Transfermarkt.
{{text}}