Sporturi   •   Altele   •   BASEBALL

„Eram drogat cu LSD, îl vedeam pe Jimi Hendrix cu chitara pe teren” » O poveste complet nebună, de acum 55 de ani: „Când intram treaz, aveam atac de panică”

Articol de Oana Dușmănescu   —  joi, 12 iunie 2025

Pe 12 iunie 1970, acum fix 55 de ani, la un meci de baseball dintre echipele americane San Diego Padres și Pittsburgh Pirates, unul dintre jucătorii gazdelor, aruncătorul Dock Ellis, a uitat că trebuie să joace și a luat LSD, cu numai câteva ceasuri înainte de momentul începerii partidei.

Ellis, pe atunci în vârstă de 25 de ani, s-a drogat în Los Angeles, orașul său natal, unde se oprise pentru o scurtă vizită, apoi și-a dat seama că e chiar ziua meciului, așa că a luat avionul ca să poată intra pe teren la ora 6 după-amiaza.

Iar rezultatul a fost unul contrar tuturor așteptărilor. În loc să se pună în calea realizărilor sportive ale lui Ellis, compusul chimic cu efecte psihedelice l-a ajutat de fapt pe jucător în partida cu adversarii din San Diego.

„Mingea era ba prea mică, ba prea mare”


Ellis a povestit ulterior stările prin care a trecut cu acea ocazie: „Știu că mă concentram intens asupra mănușii. Mingea era ba prea mică, ba prea mare. Câteodată îl vedeam pe prinzător, alteori nu. Încercam să-l privesc atent pe prinzător și să arunc în timp ce mă holbam la el.

Mi-am mestecat guma până când s-a transformat în praf și pulbere. Mai țin minte că m-am aruncat din calea unei mingi care mi s-a părut că vine în linie dreaptă. Am sărit cât colo, dar mingea nu fusese lovită cu putere și nu avea cum să mă loveasscă”.

Tripul a continuat: „Prin cea de-a patra repriză, a început să mi se pară că arbitrul nu e altcineva decât Richard Nixon. Și, la un moment dat, am avut senzația că-i arunc mingea lui Jimi Hendrix, care, în loc de bâtă, avea în mâini o chitară, pe care o tot legăna.

Dock Ellis a intrat în istorie, deși unii spun că drogurile care l-au ajutat sunt doar un mit


În anii care au urmat, bizara pățanie lui Dock Ellis l-a transformat pe acesta într-o adevărată legendă din Major League Baseball. În acea zi de acum 55 de ani, niciunul dintre batter-ii adverși nu i-a prins aruncările, adică meciul a fost un așa-numit no-hitter.

Povestea vieții lui Ellis, care a murit în 2008 de ciroză, în timp ce aștepta un transplant de ficat, este oricum una foarte complicată și controversată. Pe finalul vieții nu mai avea asigurare medicală, dar toate facturile de la spitale i-au fost plătite de prieteni și de foștii coechipieri.

Născut în Los Angeles, în 1945, Dock Ellis a început să consume alcool și droguri la 14 ani. Și-a început cariera sportivă ca jucător de baschet, dar, după ce a fost prins fumând marijuana în baia liceului, a trebuit să aleagă: echipa de baseball a școlii sale sau exmatricularea definitivă.

Dock Ellis (Pittsburgh Pirates)

La vârsta de 17 ani, Ellis a fost diagnosticat cu siclemie - cunoscută și drept anemie falciformă, aceasta este o maladie genetică ce afectează globulele roșii, făcându-le să-și schimbe aspectul și să capete formă de seceră. 

Această formă anormală a eritrocitelor le face mai puțin flexibile, obturând transportul oxigenului și conducând la complicații grave. 

Campion MLB în 1971 alături de Pittsburgh Pirates, Dock Ellis a fost căsătorit de patru ori. A avut două fiice și un fiu. Ambele fete i-au murit, una de complicații ale diabetului, alta de cancer.

În 1980, jucătorul de baseball a renunțat la alcool și droguri, când fiul său era foarte mic. Tot în acel an s-a retras și din baseball, spunând că nu mai are interes față de acest sport.

Dependența lui Dock Ellis de diverse substanțe era atât de gravă încât a ajuns să spună, în 1973, că s-a dus treaz pe teren și a avut un atac de panică: nu a putut să arunce mingea fără alcool sau droguri la bord.

„La încălzire, nu am fost în stare să recreez mișcările de aruncare. Așa că m-am întors la vestiare, unde am consumat amfetamine cu cafea”, povestea jucătorul de baseball.

De altfel, după propriile mărturii, Dock Ellis nu a intrat nebăut sau nedrogat pe teren la niciunul dintre meciurile sale din Major League Baseball.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.