Sporturi   •   Handbal   •   LIGA CAMPIONILOR

După ultimul sezon al carierei, Cristina Neagu a fost nominalizată la EHF Excellence Awards » Alte 7 jucătoare din România se găsesc pe listă

Cristina Neagu a fost nominalizată la EHF Excellence Awards/Foto: Imago Images
Cristina Neagu a fost nominalizată la EHF Excellence Awards/Foto: Imago Images

Articol de David Istrate   —  miercuri, 04 iunie 2025

Cristina Neagu (36 de ani), care a încheiat ultimul sezon al carierei, a fost nominalizată pentru EHF Excellence Awards, niște distincții care recompensează cele mai bune jucătoare din stagiunea 2024-2025 a Ligii Campionilor.

Miercuri, 4 iunie, EHF a anunțat 47 de jucătoare care au fost nominalizate pentru EHF Excellence Awards, în urma unui proces la care au contribuit atât vedete precum Isabelle Gullden, Nerea Pena și Sanja Damnjanovic, cât și reprezentanți ai Federației Europene de Handbal.

Cristina Neagu a înscris 101 goluri în Liga Campionilor în sezonul 2024-2025

Printre jucătoarele nominalizate pentru aceste distincții se numără și Cristina Neagu, jucătoare care și-a încheiat cariera în 18 mai. În actuala ediție a Ligii Campionilor, ea a marcat 101 goluri.


CSM București a fost aproape de calificarea în Final 4, însă s-a văzut învinsă de Team Esbjerg, care a terminat Liga Campionilor pe poziția a 3-a.

Pe lângă Neagu, care a fost nominalizată pentru postul de inter stânga, au mai fost selectate 7 jucătoare din România. Iată lista acestora:

  • extremă stânga: Emma Friis (Danemarca, CSM Bucureşti)

  • centru: Elizabeth Omoregie (Slovenia, CSM Bucureşti)

  • extremă dreapta: Nathalie Hagman (Suedia, SCM Râmnicu Vâlcea); Trine Østergaard (Danemarca, CSM Bucureşti)

  • pivot: Albertina Kassoma (Angola, Rapid Bucureşti); Crina Pintea (CSM Bucureşti)

  • cea mai bună apărătoare: Djurdjina Jaukovic (Muntenegru, CSM Bucureşti)

Alte handbaliste de top care au fost nominalizate pentru EHF Excellence Awards sunt Henny Reistad (Norvegia, Team Esbjerg), Andreea Lekic (Serbia, FTC-Rail Cargo Hungaria), Laura Glauser (Franța, FTC-Rail Cargo Hungaria) sau Katrine Lunde (Norvegia, Odense).


Cristina Neagu luptă împotriva lui Estelle Nze Minko (Franța, Gyori Audi ETO KC), Katarina Pandza (Austria, RK Podravka Vegeta), Thale Rushfeldt Deila (Norvegia, Odense Handbold), Mie Hojlund (Danemarca, Odense Handbold) și Johanna Reichert (Austria, Thuringer HC).

Fanii pot vota până în 9 iunie, votul acestora contând în proporție de 25%. Un cuvânt mare de spus îl vor avea jucătoarele, antrenorii și presa.

Conform news.ro, „echipa sezonului va fi anunțată în 11 iunie, iar cele mai bune jucătoare în 27 iunie, cu ocazia tragerii la sorți a grupelor Ligii Campionilor din stagiunea viitoare”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.